Mașini de 12 milioane de lei furate din Uniunea Europeană, au fost aduse în Moldova. Șapte persoane, reținute

În cadrul executării unei cereri emise de Ungaria, privind sustragerea automobilelor din Uniunea Europeană (UE) în valoare de peste 12 milioane lei, procuratura a pornit urmărirea penală pentru contrabandă cu automobile în Republica Moldova.

Cooperarea autorităților din Republica Moldova, Ungaria și România a avut loc sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC).

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii INI al MAI, prin sprijin analitic din partea IGP al MAI au reușit, în aproximativ patru luni, să dea în vileag modul de activitate al grupului criminal organizat vizat.

Conform expertizelor criminalistice, s-au constatat elemente de falsificare a numerelor de identificare a unor automobile.

În rezultat, recent au fost reținute șapte persoane și au fost ridicate 25 de automobile. Joi, în baza demersurilor procurorilor, trei membri ai grupului criminal au fost plasați în arest preventiv, trei – în arest la domiciliu, iar altuia i-a fost aplicată măsură non-privativă de libertate.

În cadrul investigațiilor urmează a fi stabilit întreg cercul persoanelor implicate în schema criminală, inclusiv angajați ai unor autorități publice.

Dacă vinovăția făptuitorilor va fi demonstrată în instanța de judecată, potrivit legii penale, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani.

În context, procuratura recomandă cetățenilor să dea dovadă de prudență și viligență maximă la procurarea automobilelor.

Veste tragică! Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc, s-a stins din viață în această seară

O veste tragică a zguduit lumea muzicală. Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc s-a stins din viață în această seară. Despre asta au anunțat mai mulți colegi de-ai tinerei care i-au fost alături în ultimele clipe.

Seara trecută, Andreea ar fi petrecut alături de colegii ei la Balul Bobocilor într-un local din sectorul Botanica al Capitalei. Într-un moment, tânăra s-ar fi simțit rău, iar colegii au chemat ambulanța.

Medicii ar fi încercat să o resusciteze, dar era deja prea târziu, aceștia au fost nevoiți să constate decesul.

Andreea era singurul copil în familia Cuciuc.

Unica.md aduce sincere condoleanțe familiei.

Campania națională de împădurire, lansată oficial: Mobilizare națională – 16 noiembrie

Săptămâna trecută ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, alături de Victor Durbală, directorul Agenției „Moldsilva”, au dat start campaniei de împădurire din toamna acestui an în localitatea Mălăiești, raionul Orhei. În cadrul acestei inițiative ambițioase, peste 7.300 de hectare de teren vor fi împădurite pe parcursul anului 2024, scrie unghiul.com.

Campania face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor și are scopul de a îmbunătăți biodiversitatea și de a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

Detalii despre campanie
În primăvară, au fost plantați 3.300 de hectare de pădure, iar pentru această toamnă este planificată împădurirea a încă 4.000 de hectare. Din totalul suprafeței, în raionul Ungheni vor fi reîmpădurite peste 80 de hectare, implicând primăriile Măcărești, Morenii Noi, Pîrlița, Sculeni și Boghenii Noi.

Mobilizare națională
Începând cu data de 16 noiembrie, întregul Guvern se va alătura eforturilor de împădurire la Mălăiești, unde vor planta 40 de hectare de pădure. De asemenea, cetățenii din toată țara sunt încurajați să participe la acțiuni similare, fiind disponibile 440 de locații de plantare în cadrul a 160 de primării.

Declarațiile ministrului mediului
„Vom planta peste 26 de milioane de puieți în această toamnă, inclusiv specii precum stejar, frasin, salcâm și arțar, toate crescute în pepinierele „Moldsilva”. Fiecare copac plantat este un simbol al responsabilității noastre față de natură și de viitorul Moldovei”, a declarat Sergiu Lazarencu. El a evidențiat, de asemenea, cooperarea eficientă cu autoritățile locale, care au pus la dispoziție 24.000 de hectare de teren pentru împădurire de la începutul programului.

Această inițiativă are potențialul de a transforma peisajul țării și de a promova un mediu mai sănătos și mai verde pentru generațiile viitoare.

Șoferii care comit încălcări nesemnificative vor scăpa doar cu avertisment. În ce condiții?

Șoferii care vor comite încălcări fără urmări semnificative asupra ordinii și securității publice se vor alege cu avertismente, dar nu cu amenzi. O condiție este ca persoana vizată să nu fi fost sancționată pe parcursul ultimului an pentru comiterea unei fapte similare. De asemenea, trebuie să aibă achitate toate amenzile aplicate pentru faptele comise anterior, transmite IPN.

Avertismentul va fi aplicat de către agentul constatator, fără remiterea cauzei contravenționale în instanța de judecată, doar în cazurile în care sunt întrunite cumulativ cele două condiții.

Potrivit documentului, printre încălcările care vor putea fi sancționate doar cu un avertisment figurează exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcție, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, precum și conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil sau cu placa de înmatriculare amplasată incorect. Este vorba și despre nerespectarea exigențelor de folosire a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă; neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi.

„Proiectul susține intenția responsabilizării participanților la trafic a căror acțiuni ilicite generează urmări nesemnificative ordinii și securității publice, oferind posibilitatea aplicării alternative a unei sancțiuni cu caracter nepecuniar”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.

Documentul urmează să fie aprobat de Parlament în a doua lectură, care este și finală.

Mai multe staţii peco au scăzut astăzi preţurile la carburanţi, pentru prima dată în acest an
Articolul anterior
România a actualizat lista țărilor cu risc sporit de infectare cu noul coronavirus. Cei care petrec în țară doar 3 zile, scutiți de carantină
Articolul următor