Cămaşa cu altiţă ar putea fi introdusă în Patrimoniul cultural UNESCO

Cămaşa cu altiţă ar putea fi introdusă în Patrimoniul cultural UNESCO. Potrivit Ministerului Culturii de la Bucureşti, dosarul privind includerea acesteia în Lista Reprezentativă a fost acceptat pentru evaluare de către Secretariatul Convenției UNESCO pentru Patrimoniul Cultural Imaterial.

În perioada următoare, Secretariatul Convenției UNESCO va verifica dosarele depuse și va putea solicita informații suplimentare.

Decizia finală cu privire la înscrierea în Lista Reprezentativă UNESCO va fi anunțată în cadrul celei de-a 17 sesiuni, care va avea loc în decembrie 2022. Atunci vor fi evaluate 49 de dosare.

Până acum, Republica Moldova şi România au reuşit să înscrie trei elemente în Patrimoniul Imaterial UNESCO.

Este vorba despre colindatul în ceată bărbătească, tehnicile tradiţionale de realizare a covoarelor, precum şi Mărţişorul, inclus în 2017 în lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

sursa

Localitatea ucraineană Oceretine, distrusă de artirelia și bombele rusești. Imagini cutremurătoare

Satul ucrainean Oceretine a fost măcinat de lupte, arată imaginile filmate cu drona obținute de The Associated Press. Satul a fost o țintă pentru forțele rusești în regiunea Donețk din estul Ucrainei. Trupele Moscovei au avansat în zonă, lovind cu artilerie, drone și bombe. Armata ucraineană a recunoscut că rușii au câștigat un „punct de sprijin” în Oceretine, care avea o populație de aproximativ 3.000 de locuitori înainte de război.

Locuitorii s-au străduit să fugă din sat, printre care o femeie în vârstă de 98 de ani care a mers singură aproape 10 kilometri săptămâna trecută, purtând o pereche de papuci și sprijinită de un baston, până când a ajuns la liniile de front ucrainene, relatează moldova1.

În imagini nu se vede nicio persoană, iar nicio clădire din Oceretine nu pare să fi rămas neatinsă de lupte. Cele mai multe case, blocuri de apartamente și alte clădiri par a fi avariate iremediabil, iar multe case au fost transformate în grămezi de lemn și cărămizi. O fabrică de la periferie a fost, de asemenea, grav avariată.

În altă parte, în ultimele săptămâni, Rusia a intensificat atacurile asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, în încercarea de a distruge infrastructura energetică a regiunii și de a teroriza cei 1,3 milioane de locuitori.

Ucraina a început recent să folosească rachetele, furnizate în secret de Statele Unite, pentru a lovi zonele controlate de Rusia, inclusiv un aerodrom militar din Crimeea și într-o altă zonă situată la est de orașul ocupat Berdiansk, au declarat săptămâna trecută oficiali americani.

Căutate de mult timp de liderii ucraineni, noile rachete oferă Ucrainei o distanță de lovire aproape dublă – până la 300 de kilometri – față de cea pe care o avea cu versiunea cu rază medie de acțiune a armelor pe care le-a primit de la SUA în octombrie anul trecut.

Maia Sandu, apel către diaspora care revine acasă pentru sărbătorile de Paște: „Vorbiți cu rudele și prietenii despre referendum și aderarea la familia europeană”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat un apel pentru concetățenii noștri aflați la muncă sau studii peste hotare și care au revenit acasă cu ocazia sărbătorilor pascale.

„Dragă diasporă, bine ai revenit acasă de Paște.

Vă rugăm să vorbiți cu rudele și prietenii din Republica Moldova despre referendum și aderarea țării noastre la familia europeană”, a transmis Maia Sandu pe Facebook.

Amintim că în luna aprilie, autoritățile au lansat și un site www.pentru.md, din care cetățenii se pot informa despe avantajele eurointegrării și despre ajutoarele oferite până acum de Uniunea Europeană.

Platforma cuprinde și o rubrică privind anumite falsuri despre UE care sunt combătute prin argumente.

sursa: www.tvrmoldova.md

Cum arată apartamentul din Chișinău pentru care proprietarul cere lunar 6 mii de euro chirie

Chiria unui apartament în centrul Chișinăului poate ajunge la mii de euro pe lună. Asta o demonstrează anunțurile plasate pe rețelele sociale.

Spre exemplu, chiria unui apartament cu trei camere în centrul Capitalei, cu o suprafață de 150 de metri pătrați, ajunge și la 6.000 de euro pe lună.

Prețul apartamentului a fost confirmat de agentul imobiliar jurnaliștilor de la Agora.md în timp ce s-au prezentat drept persoane interesate de această ofertă.

Mai mult, agentul a declarat că locuința poate fi procurată, iar prețul total este de 700.000 de euro.

Agora.md a analizat site-urile câtorva agenții imobiliare. 

În motorul de căutare au fost introduși aceiași parametri pentru chirie: trei camere, centrul Capitalei, bloc nou, 150 de metri pătrați.

Pe unul dintre ele s-a găsit apartamente de la 700 la 2.500 de euro pe lună.

Prețuri mai mari sunt afișate pe un alt site. Aici, apartamentele cu aceleași condiții costă între 750 și 6.000 de euro pe lună. 

În context, mărimea salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2024, constituie 13.700 lei, aproximativ 720 de euro.

La Chișinău vor ajunge încă 100 de autobuze noi
Articolul anterior
La MAIB cardurile noi ajung gratuit acasă
Articolul următor