Salariul personalului administrativ-gospodăresc din instituțiile medicale va fi majorat cu 57%

De la 1 noiembrie 2021, salariile de funcție a personalului administrativ-gospodăresc din instituțiile medico-sanitare publice vor fi majorate cu 57%.

La fel, Guvernul își propune acoperirea cheltuielilor pentru serviciile spitalicești acordate pacienților în cazul COVID-19, inclusiv acordarea suplimentului la salariul personalului medical antrenat în acordarea asistenței.

Pentru a implementa aceste obiective, Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi unele modificări la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2021 nr.256/2020. Documentul are drept scop precizarea veniturilor și cheltuielilor FAOAM, urmare a analizei indicatorilor fondurilor pe parcursul anului și în conformitate cu prioritățile promovate.

Proiectul prevede majorarea veniturilor cu 313 223,7 mii lei sau cu (+2,8%) și vor constitui 11 457 321,0 mii lei, precum și a cheltuielilor cu 513 223,7 mii lei sau cu (+4,5%) și vor constitui 11 857 321,0 mii lei.

Modificările la capitolul cheltuieli sunt determinate de creșterea necesităților financiare pentru achitarea serviciilor medicale și farmaceutice cu 521,9 milioane lei și diminuarea cu 8,7 milioane lei a fondului măsurilor de profilaxie. Deficitul va constitui 400 milioane lei, cu o creștere de 200 milioane lei, din contul soldului format la începutului anului – de cca 686,7 milioane de lei.

sursa: www.noi.md

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

S-a pierdut un portmoneu cu bani și o listă. Se caută proprietarul
Articolul anterior
Atenție, șoferi și pasageri! Trafic suspendat pe o stradă din Capitală
Articolul următor