Prima sucursală maib a fost modernizată cu succes

După anunțarea noii identități de brand, maib a lansat o primă sucursală modernă, unde, în premieră, nu există casă, iar clienţii pot beneficia comod şi rapid de orice serviciu la același ghișeu. În atmosfera caldă de la sucursala Buiucani s-a pus accent pe confortul clienților: aceştia se vor simți în centrul atenţiei, iar designul din interior îi va uimi – muzică lentă pe fundal, tablouri cu feţe zâmbitoare şi loc de aşteptare relaxant, iar în aer – un parfum delicat. Toate, pentru ca clienții să se simtă familiar și să se bucure de servicii eficientizate.

Reprezentanții băncii susțin cu mândrie că au putut transforma o primă sucursală în conformitate cu promisiunea lor de brand orientată către clienți, având un nou model de serviciu operațional și o nouă identitate vizuală. Sucursala Buiucani este prima în care noua personalitate și noua identitate de brand au fost transpuse într-o experiență reînnoită a clienților, unde să le fie satisfăcute necesitățile financiare și să le fie depășite așteptările. Designul inovator al sucursalei își propune să creeze un mediu care să ofere un confort familiar clienților, fiind mai primitor, mai colorat, mai pozitiv, transparent și mai deschis.

Toate aceste transformări au fost concepute pentru a eficientiza timpul clienţilor, dar şi pentru a-i face să se simtă cofortabil chiar şi atunci când vin la bancă. Uimitor este şi faptul că, în premieră, în această sucursală reînnoită directorul acesteia îşi are biroul chiar în sală, pentru a fi şi el mai aproape de nevoile celor care păşesc pragul sucursalei și mereu alături de angajați.

Giorgi Shagidze, președintele maib: „Ne dorim să creăm în sucursale o nouă experiență care reflectă personalitatea maib și valorile noastre – mereu orientați către clienți, transparenți, profesioniști, demni de încredere, inovatori, agili, cu spirit de echipă. Rețeaua noastră de sucursale este și va rămâne în continuare partea tangibilă a brandului și identității noastre pentru clienți. Depunem eforturi pentru ca interacțiunea cu serviciile maib să fie cât mai simplă și mai ușoară, orice ar face și oriunde s-ar afla clienții noștri.”

Această sucursală e total diferită: prin abordare, rapiditate și asistență personalizată. La intrarea, fiecare vizitator este întâmpinat de un „consultant clienți” – care determină necesitățile individuale privind serviciile bancare, îi oferă sprijin și ghidează clientul către una dintre cele 3 zone speciale.

Zona de autoservire
Este o zonă dedicată pentru clienții care își doresc să facă autonom și rapid anumite operațiuni la ATM-uri, terminale de plată, cum ar fi: achitarea facturilor, achitarea creditului, verificarea contului, depunerea numerarului în cont etc. Consultantul clienți oferă sprijin în utilizarea tehnologiilor digitale atât în mediul real, cât și în cel online, ajută și ghidează clientul spre zonele de deservire conform necesităților sale, fiind mereu alături pentru a crea experiențe de deservire de calitate fiecărui client.

Zona tranzacțională
Aici s-a pus accentul pe timpul și satisfacția clientului, trecând, astfel, la un nou nivel de deservire – „one-stop shop”, care permite facilitarea mai multor operațiuni la un singur ghișeu, cu o deservire mai rapidă pentru o listă vastă de operațiuni și, implicit, economie de timp prețios pentru toată lumea. Alte beneficii ale acestuia ar fi simplificarea fluxului operațiunilor, o comunicare proactivă și asigurarea unei experiențe pozitive.

Zona consultativă
Zona consultativă, pe de altă parte, este una semi-privată, facilitând comunicarea directă, analizarea necesităților și planurilor complexe personale sau de dezvoltare a afacerii, pentru a putea alege împreună cele mai potrivite soluții și a-l ajuta pe client să își atingă scopurile. Această zonă este mai relaxantă, potrivită pentru luarea deciziilor importante,
precum cele legate de creditele ipotecare, de afaceri sau altele asemănătoare. 

Aliona Stratan, prim-vicepreședintă maib: „Avem convingerea că datorită acestei noi strategii vom avea multe rezultate pozitive: reducerea semnificativă a timpului de așteptare și diversificarea funcțională a operațiunilor, dar și creșterea satisfacției angajatului maib pentru lucrul bine făcut, care este la fel de importantă pentru noi. Noile funcționalități operaționale au în spate filosofia noastră de business, au fost extrase din așteptările clienților prin sute de sondaje realizate și au fost testate timp de câteva luni în o serie de sucursale, unde am măsurat zilnic satisfacția clienților, iar rezultatele au demonstrat clar că aceasta este direcția în care trebuie să continuăm. În acest moment,
noul model operațional este deja disponibil la Sucursala Buiucani și se implementează în întreaga rețea.”

Implementarea noii strategii maib s-a produs din dorința de a fi mai aproape de clienți, fapt ce a determinat administrația băncii să creeze soluții inteligente, prin transformarea aspectului, dar și a modului de funcționare a sucursalei.

Scopul managementului băncii, cel de a oferi o experienţă unică, dar foarte comodă clienților, a fost atins cu succes.

Sucursala Buiucani este situată în Chișinău, pe strada Ion Creangă, nr. 78. Este îmbucurător faptul că, în curând, în această stilistică vor arăta și funcționa întreaga rețea maib.

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, cu 59 de sucursale și 86 de agenții pe întreg teritoriul țării. Dintre acestea – 22 de sucursale și 32 de agenții se află în Chișinău, iar 37 de sucursale și 54 de agenții sunt distribuite uniform în republică. Prin rețeaua sa vastă de sucursale, maib servește circa un milion de clienți – corporații, întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice.

Patriarhia Rusă, sare în apărarea lui Marchel, reflectând o poziționare partizană și ignorând contextul real al incidentului

Patriarhia Rusă a reacționat vehement la reținerea episcopului Marchel pe Aeroportul Chișinău, acuzând autoritățile moldovenești de „acțiuni necreștinești” și de încălcarea libertății religioase. Declarația, emisă fără o analiză completă a faptelor, reflectă o poziționare partizană și ignoră contextul real al incidentului, transmite realitatea.md.

Episcopul Marchel, care nu făcea parte din delegația oficială a Mitropoliei Moldovei, a ratat zborul spre Israel din cauza întârzierii proprii, potrivit Poliției de Frontieră. Cu toate acestea, Patriarhia Rusă a preferat să adopte rapid o poziție acuzatoare, fără a verifica informațiile din surse oficiale din Republica Moldova.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, a confirmat că Marchel nu a fost desemnat să aducă Focul Haric, întrucât misiunea fusese deja încredințată altor membri ai clerului. De asemenea, nu există nicio dovadă că autoritățile moldovenești ar fi intervenit pentru a-i bloca deplasarea.

Reacția Patriarhiei Ruse este aliniată cu narativul promovat de canale de Telegram și media afiliate lui Ilan Șor, care au amplificat artificial incidentul. Astfel, se conturează o tentativă clară de instrumentalizare politică a unui eveniment religios important, într-un context sensibil — Săptămâna Patimilor.

Analizele presei sugerează că Marchel a fost folosit într-o campanie de dezinformare, cu scopul de a crea confuzie în rândul credincioșilor și de a submina încrederea în structura canonică a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Este îngrijorător faptul că o instituție religioasă de talia Patriarhiei Ruse alege să participe la astfel de jocuri de influență, mai ales în lipsa unor dovezi concludente. Reacția sa riscă să adâncească tensiunile religioase și să compromită neutralitatea spirituală.

Mitropolia Moldovei a reiterat că Focul Haric va ajunge în țară printr-o delegație oficială, organizată din timp și cu binecuvântare canonică. Între timp, Marchel nu a oferit o explicație clară despre motivele întârzierii sale sau despre încercarea de a zbura în nume propriu.

Incidentul scoate la iveală cât de ușor poate fi deturnată o temă religioasă în scopuri politice, iar reacțiile nejustificate, precum cea a Patriarhiei Ruse, nu fac decât să alimenteze această manipulare.

Donald Trump, ieșire furioasă la adresa Zelenski, care nu acceptă anexarea peninsulei Crimeea: „A fost cedată Rusiei fără să se tragă un foc de armă”

Președintele american Donald Trump l-a mustrat miercuri pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski după ce acesta a anunțat că Ucraina nu va recunoaște ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia, pe care a catalogat-o drept „o declarație incendiară” care va îngreuna încheierea unui acord de pace cu Moscova, scriu Reuters și The Kyiv Independent, preluat de hotnews.ro

„Această declarație este foarte dăunătoare pentru negocierile de pace cu Rusia”, a scris Trump, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.

Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că peninsula Crimeea a fost pierdută cu ani în urmă „și nici măcar nu este un punct de discuție”.

Zelenski a reiterat marți că Ucraina nu va recunoaște ocuparea peninsulei de către Rusia. „Nu este nimic de discutat aici. Acest lucru este împotriva constituției noastre”, a insistat președintele ucrainean.

„Nimeni nu-i cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, dar, dacă vrea Crimeea, de ce nu au luptat pentru ea acum unsprezece ani, când a fost predată Rusiei fără să se tragă un foc de armă?”, a mai scris Trump miercuri, în postarea lui de pe Truth Social.

Trump l-a certat pe liderul ucrainean și a precizat că el încearcă să oprească crimele din țara acestuia și că negociatorii sunt „foarte aproape de o înțelegere” care să pună capăt războiului.

„Declarațiile incendiare precum cele ale lui Zelenski sunt cele care fac atât de dificilă soluționarea acestui război. El nu are cu ce să se laude!”, a mai susținut Trump, reluând tonul aspru pe care l-a folosit în confruntarea publică din Biroul Oval cu Zelenski, în luna martie.

Postarea integrală a lui Trump:

„Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se laudă pe prima pagină a Wall Street Journal că: «Ucraina nu va recunoaște legal ocuparea Crimeei. Nu este nimic de discutat aici». Această declarație este foarte dăunătoare pentru negocierile de pace cu Rusia, deoarece Crimeea a fost pierdută cu ani în urmă, sub auspiciile președintelui Barack Hussein Obama, și nici măcar nu este un punct de discuție.

Nimeni nu îi cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, dar, dacă vrea Crimeea, de ce nu au luptat pentru ea acum unsprezece ani, când a fost cedată Rusiei fără să se tragă un foc de armă?

De asemenea, zona găzduiește, de mulți ani, înainte de a fi «predată de către Obama», importante baze de submarine rusești.

Declarațiile incendiare precum cele ale lui Zelenski fac atât de dificilă soluționarea acestui război. El nu are cu ce să se laude!

Situația Ucrainei este gravă – poate avea pace sau poate lupta încă trei ani înainte de a pierde întreaga țară. Nu am nimic de a face cu Rusia, dar am mult de a face cu dorința de a salva, în medie, cinci mii de soldați ruși și ucraineni pe săptămână, care mor fără niciun motiv.

Declarația făcută astăzi de Zelenski nu va face altceva decât să prelungească «câmpul de luptă ucigaș», iar nimeni nu dorește acest lucru!

Suntem foarte aproape de un acord, dar omul care «nu are cărți de jucat» ar trebui acum, în sfârșit, SĂ ACCEPTE (sublinierea lui Trump, n.r.). Aștept cu nerăbdare să pot ajuta Ucraina și Rusia să iasă din această mizerie completă și totală, care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte!”

Reacția lui Trump pare să vină și în contextul informațiilor potrivit cărora un plan de pace propus de SUA include recunoașterea oficială de către Washington a anexării ilegale a peninsilei Crimeea de către Moscova.

Miercuri, 23 aprilie, vicepreședintele american J.D. Vance a avertizat că Washingtonul poate renunța la eforturile de a intermedia un armistițiu în Ucraina dacă Moscova și Kievul nu sunt de acord cu termenii aflați în prezent în discuție. „Am făcut o propunere foarte explicită atât rușilor, cât și ucrainenilor, și este timpul ca ei să spună «da» sau ca Statele Unite să se retragă din acest proces”, a declarat Vance reporterilor în timpul unei vizite de patru zile în India.

Afirmațiile lui JD Vance, similare cu unele emise anterior de președintele Donald Trump, au venit în ziua în care diplomați de top din SUA și Europa nu s-au prezentat la o nouă rundă de discuții de pace în Ucraina la Londra.

„Cred că a sosit momentul să facem, dacă nu pasul final, unul dintre pașii finali – și anume, la un nivel general, părțile să spună că vom opri crimele, că vom îngheța liniile teritoriale la un nivel apropiat de cel în care se află astăzi”, a declarat Vance.

Acesta a recunoscut că planul ar necesita atât Rusiei, cât și Ucrainei „să renunțe la o parte din teritoriul pe care îl dețin în prezent”.

Anterior, publicația americană Axios a relatat că secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, s-au retras de la discuțiile de miercuri de la Londra, după ce Ucraina a semnalat că dorește să se concentreze pe o propunere de încetare a focului de 30 de zile, mai degrabă decât pe un cadru mai larg al SUA.

Acest cadru, potrivit Axios, include recunoașterea de către SUA a anexării Crimeei de către Rusia, recunoașterea de facto a controlului Moscovei asupra altor patru regiuni ucrainene parțial ocupate, reducerea sancțiunilor și promisiunea unei viitoare cooperări economice.

Kievul a insistat că nu va recunoaște Crimeea ca teritoriu rus

Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko a reafirmat miercuri, în ziua în care la Londra trebuiau să se desfășoare întâlniri privind o posibilă încetare a focului între emisari ai guvernului ucrainean, parteneri europeni ai Ucrainei și Statele Unite, că Ucraina nu va recunoaște Peninsula Crimeea ca teritoriu al Rusiei, au relatat agențiile EFE și Agerpres.

„Nu vom recunoaște niciodată ocupația asupra Crimeei”, a spus Sviridenko pe contul său de X, referindu-se la una dintre condițiile pe care SUA ar intenționa să le impună Ucrainei pentru a pune capăt războiului.

Sviridenko a mai spus că Ucraina va cere garanții de securitate dacă nu i se oferă posibilitatea de a adera la NATO, lucru ce a fost deja exclus de SUA.

Ea a repetat că „primul pas necesar” spre pace este „o încetare a focului pe uscat, în aer și pe mare”.

„Nu va exista niciun acord care să ofere Rusiei bazele mai puternice de care are nevoie pentru a se regrupa şi a reveni cu mai multă violenţă”, a adăugat vicrepremierul ucrainean.

„Poporul nostru nu va accepta un conflict îngheţat deghizat în pace”, a insistat ea.

Administrația Trump este dispusă să reducă taxele vamale pentru China

Administrația Trump ia în calcul reducerea taxelor vamale asupra bunurilor importate din China înaintea negocierilor cu Beijing, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată situației, precizând însă că o astfel de acțiune nu va fi decisă unilateral.

Afirmațiile sursei vin după informațiile publicate de Wall Street Journal legate de faptul că la Casa Albă se analizează reducerea taxelor pentru importurile din China.

Taxele pentru China ar putea coborî de la nivelul de 145% undeva între 50% și 65%, a scris Wall Street Journal, citând un oficial de la Casa Albă.

„Vom avea un acord corect cu China”

„Vom avea un acord corect cu China”, a declarat președintele Donald Trump presei, dar nu s-a referit direct la informațiile publicate de WSJ. Spusele sale vin în continuare unor comentarii optimiste făcute marți privind un eventual acord cu China pe taxe mai mici.

„Pure speculații” dacă nu este confirmat de Trump

În schimb, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, Kush Desai a afirmat că orice informații legate de tarife sunt „pure speculații”, dacă nu vin direct de la președintele Trump.

Nivelul taxelor menționat de WSJ va fi totuși suficient de mare pentru a descuraja o parte considerabilă a schimburilor comerciale între cele mai mari economii ale limii.

30% dintre transporturile programate din China către SUA au fost anulate

Transportatorul maritim german Hapag-Lloyd a anunțat miercuri că 30% dintre transporturile programate din China către SUA au fost anulate.

China a ripostat cu tarife de 125% asupra importurilor din SUA, alături de alte măsuri de represalii. Secretarul Trezoreriei Scott Bessent a afirmat că ambele țări consideră nivelul taxării ca nesustenabil, însă a spus că nu știe când ar putea începe negocierile.

Discuțiile separate între cele două țări privind combaterea traficului de fentanil nu au dus la rezultate până acum, potrivit unor surse Reuters.

Familia Adrianei Ochișanu s-a mărit
Articolul anterior
Tendințe în modă în iarna 2022. Ce look-uri te vor face remarcată
Articolul următor
Close menu