Un asistent medical a ucis patru pacienți, după ce le-a injectat aer în artere

Un asistent medical din statul Texas a fost găsit vinovat de uciderea a patru pacienți, după ce le-a injectat aer în timp ce se recuperau în urma unor operații la inimă, informează BBC.

William Davis, în vârstă de 37 de ani, riscă acum pedeapsa cu moartea. Potrivit procurorilor, acesta a vizitat șapte pacienți în perioada iunie 2017-ianuarie 2018. Atacurile au avut loc la spitalul Christus Mother Frances din orașul Tyler.

Victimele aveau între 47 și 74 de ani și au manifestat simptome specifice „unui accident vascular cerebral”. Bărbații au murit în urma leziunilor cerebrale produse de injectarea aerului în artere.

Cei patru uciși de William Davis se recuperau după operații pe cord și aveau evoluții bune, iar doctorii nu și-au putut explica cum de starea lor s-a deteriorat atât de rapid. Autoritățile au explicat că doctorii și-au dat seama că situația este suspectă abia după ce au văzut rezultatele tomografiilor computerizate în care apărea aer în creierul pacienților. Doctorul William Yarbrough, un pneumolog din Dallas, a declarat în fața juriului că nu a văzut niciodată o astfel de situație în zeci de ani de practică.

În timpul procesului au fost difuzate filmări în care William Davis apărea intrând în camera unui pacient, iar alarma care îi monitoriza acestuia ritmul cardiac s-a pornit la doar trei minute distanță. Bărbatul a murit ulterior în urma injecției.

Avocatul acuzatului a spus că nu există nicio dovadă că pacienții au murit în urma unor acte criminale și a sugerat că spitalul încearcă să-l facă pe William Davis „țap ispășitor” pentru procedurile sale problematice.

Procurorii vor acum cere pedeapsa cu moartea pentru Davis, despre care spun că „s-a simțit bine” comițând crimele și că „îi place să omoare oameni”. Instanța a stabilit pentru asistentul William Davis o cauțiune de 8,75 milioane de dolari.

sursa: www.digi24.ro

Vreme tot mai rece în țară! Temperaturile continuă să scadă

Vremea va fi rece, joi, 13 decembrie, în Republica Moldova, cu temperaturi care continuă să scadă și vor fi sub valorile zilelor precedente. Cerul rămâne înnorat pe tot parcursul zilei, în toată țara, dar nu va mai ploua atât de abundent, conform meteorologilor. Maximele zilei vor oscila între valorile de 1 – 4 grade Celsius, iar în timpul nopții, mercurul din termometre va ajunge la -1 grad Celsius. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe alocuri, scrie evz.ro.

Va fi câte 1 grad Celsius la Briceni și la Rîbnița, la Chișinău, la Bălți și la Ștefan-Vodă se vor înregistra 2 grade, iar la Cahul, 4 grade. Mâine, va fi o zi însorită în toată țara, cu excepția zonei de sud. Dar, valorile termice vor continua să scadă și nu vor depăși valoarea maximă de 0 – 2 grade Celsius.

Călătorii mai rapide la PTF Giurgiulești-Galați

Pentru a eficientiza procedurile de control în punctul de trecere rutier Giurgiulești – Galați și a reduce semnificativ timpii de așteptare, Guvernul a aprobat Acordul încheiat între Republica Moldova și România pe 20 noiembrie 2024.

Acordul prevede instituirea celui de-al doilea punct de trecere rutier cu control coordonat al graniței, în continuarea modelului implementat la punctul Leușeni – Albița, activ din februarie 2023, transmite Știri.md.

„Astfel, toți cei care traversează frontiera prin punctul Giurgiulești-Galați vor efectua o singură oprire la intrarea în România pentru îndeplinirea formalităților necesare, ceea ce va facilita traversarea mai rapidă a frontierei. Acest lucru va aduce beneficii atât pentru planificarea călătoriilor personale ale cetățenilor, cât și pentru transportatori, datorită fluidizării schimburilor comerciale”, comunică reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată,  membrii MAI anunță că pe lângă avantajul economic, având în vedere stimularea schimburilor economice și atragerea de resurse și investiții, acest acord va adăuga un plus de securitate la frontieră, aliniindu-se totodată la standardele europene de gestionare a granițelor. 

„De menționat că în urma aprobării inițierii negocierilor prin hotărârea Cabinetului de miniștri, la 20 noiembrie 2024, a avut loc semnarea Acordului dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere a frontierei de stat Galați (România) – Giurgiulești (Republica Moldova).

Controlul coordonat în cele două puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România a fost inițiat din nevoia ambelor țări de a avea mecanisme noi și complexe pentru asigurarea securității frontierelor și pentru a rezista provocărilor aduse de război”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Conform Planului Anual de Cooperare pentru anul 2024 șefii structurilor locale se întâlnesc zilnic sau ori de câte ori este necesar, analizând punctual aspectele care apar pe timpul serviciului. În același timp, reprezentanții MAI declară că șefii de grupă ale ambele părți organizează modul de cooperare pe linia fluidizării traficului pe sensul de intrare în România și mențin legătura direct pentru a preveni soluționa eventuale litigii pe linia controlului de frontieră.

Cât vor achita moldovenii pentru energie termică sau gaze naturale în noiembrie 2024: Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova reiterează angajamentul său: gospodăriile care primesc compensații nu vor plăti post-compensație mai mult decât în anul precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul zilei, mai mulți cetățeni au rămas nedumeriți referitor la compensația primită pentru energie pentru luna noiembrie 2024. Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar vrea să-și reitereze angajamentul său față de gospodăriile care primesc compensații, precum că acestea nu vor achita post compensație mai mult, comparativ cu anul trecut. 

Compensațiile din luna noiembrie, pentru consumatorii de gaze naturale, au fost calculate pornind de la tariful din luna noiembrie – cel de 13.12 lei/m3. Mai jos este ilustrat un caz real  al unui solicitant de compensații. Acest caz, ca și majoritatea celor care beneficiază de compensații, arată că sistemul de compensații asigură și va continua să asigure angajamentul luat – prețul final pentru gaze naturale al beneficiarilor de compensații nu va fi mai mare în acest an. 

Compensația pentru luna decembrie pentru consumatorii de gaze naturale va crește, deoarece și tariful a crescut. Compensațiile pentru noiembrie vor asigura un tarif post compensație nu mai mare comparativ cu cel din anul trecut.

Mai jos prezentăm și un exemplu în care o gospodărie, care se încălzește pe energie termică, nu va achita post compensație pentru factură mai mult în acest an, comparativ cu sezonul rece precedent. Compensațiile din luna noiembrie, pentru consumatorii de energie termică, au fost calculate pornind de la tariful din luna noiembrie – cel de 1824 lei/ Gcal.

În cazul în care, va exista o creștere de tarif pentru energia termică în lunile următoare, vom asigura ca și compensațiile primite de gospodăriile la care sursa principală de încălzire este energia termică – să primească compensații mai mari. 

Guvernul asigură cetățenii că va amortiza orice creștere de tarife la energie, astfel încât gospodăriile să nu achite post compensație mai mult decât au achitat în sezonul rece precedent. 

Guvernul este alături de cetățeni și în acest an, și vom trece și această iarnă cu bine. Vă mulțumesc încă o dată pentru răbdare și înțelegere! Depunem toate eforturile pentru a recepționa și soluționa toate solicitările voastre în timp util”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Tot astăzi, Linia Verde a programului de compensații 0 8000 5000 a fost suprasolicitată, datorită unui număr mare de apeluri din partea cetățenilor. Până la ora 15:00 au fost preluate peste 3000 de apeluri de către colegi. Îndemnăm cetățenii să mai aștepte puțin până la contactarea Liniei Verzi pentru a garanta accesibilitatea tuturor la răspunsul operatorilor. Vom reuși să răspundem tuturor la toate solicitările și neclaritățile în timp util.

Un hoț a furat telefonul unui bărbat în timpul unui live pe Facebook, iar 20.000 de abonați i-au văzut fața
Articolul anterior
Un gest făcut de Ionel Istrati a fost apreciat de mii de internauți
Articolul următor