Autoritățile britanice au revizuit marți, 7 decembrie, condițiile de intrare în țară lor, în contextul pandemiei de COVID-19. Despre asta a anunțat Ministerul Afacerilor Extene (MAE) din România, fiind vorba despre un anunț care-i vizează, inclusiv, pe cetățenii moldoveni cu cetățenie română. Astfel, de marți, 7 decembrie curent, toate persoanele, chiar și cele vaccinate, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte, scrie realitatea.md.
Potrivit MAE, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 4:00 GMT (6:00, ora noastră), toate persoanele, inclusiv cele vaccinate cu schemă completă, care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire.
Sunt exceptați de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.
Intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiții:
– completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;
– prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie.
Suplimentar:
– pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire și autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioada de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze – pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze – sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze – de exemplu Johnson/Janssen) și în cazul cărora au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (booster-ul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin. Detalii despre tipurile de vaccin și certificatele de vaccinare recunoscute în Regatul Unit sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/countries-with-approved-covid-19-vaccination-programmes-and-proof-of-vaccination
– pentru persoanele nevaccinate: rezervarea și achitarea, anterior sosirii, a efectuării a 2 teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a 2-a ziua a 8-a de la sosire) și autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire”, a transmis MAE.
Ministerul le recomandă românilor să se informeze anterior deplasării în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și să consulte paginile de internet ale autorităților cu privire la informațiile despre regulile de sosire.