Andra este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi şi are în spate o carieră de 20 de ani. Cântăreaţa este una dintre cele mai bine plătite artiste din România şi a reuşit să strângă o avere impresionantă, scrie romaniatv.net.
Averea uriaşă strânsă de Andra în 20 de ani de carieră. Soția lui Cătălin Măruță este una dintre cele mai îndrăgite, apreciate și respectate cântărețe din industria muzicală românească.
Averea uriaşă strânsă de Andra în 20 de ani de carieră
Andra este una dintre cele mai bine plătite artiste din industria muzicală din România. Astfel, în urma unei cariere de 20 de ani, a reușit să strângă o avere considerabilă. Concertele, evenimentele și contractele de imagine pe care le-a avut și le are i-au băgat în buzunare sume imense. În plus, Andra lucrează și în televiziune, fapt care reprezintă o altă sursă de venit. De la „Românii au Talent”, Andra ar primi lunar 10.000 de euro, iar la „Vocea României” ar fi primit, în fiecare lună, o sumă similară. De asemenea, nici concertele nu sunt de neglijat, căci pentru participarea la un singur eveniment ar încasa în jur de 3.000 de euro. Iar sumele câștigate lunar s-ar ridica la 40.000 de euro, scrie Fanatik.
Andra și soțul ei, Cătălin Măruţă, au cumpărat locuința din zona Băneasa pentru 800.000 de euro. Cei doi formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul românesc. „Că suntem împreună de 15 ani este rezultatul faptului că am reușit să ne înțelegem unul pe celălalt și să ne dorim să construim un viitor împreună. După 15 ani lângă Cătălin, aș spune că pentru noi a fost mereu important spațiul, că ni se făcea dor unul de celălalt”, a declarat Andra.