Chișinăul se pregătește pentru un val de refugiați din Ucraina

Moldova ia în considerare noile provocări de securitate din regiune, va asista partenerii strategici în caz de conflict şi se pregăteşte pentru un val de refugiaţi.

Potrivit Infotag, acest lucru a fost declarat de directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, într-un interviu acordat portalului ucrainean Glavkom.

Potrivit acestuia, la ultima şedinţă a Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, s-a menţionat că, în condiţii de tensiune în regiune (concentrare mare de trupe rusești în apropierea graniţei cu Ucraina), „este necesar să se coopereze şi să existe o interacţiune mai strânsă cu Ucraina, inclusiv ţinându-se cont de posibilele riscuri asimetrice în cazul unei escaladări a conflictului”.

„În primul rând, fluxurile migraţionale şi de refugiaţi sunt posibile, precum şi necesitatea de a acorda asistenţă partenerilor strategici”, a spus Esaulenco.

El a menţionat că „anumite elemente suspecte în opinia Serviciului se află în vizorul structurilor sale de contrainformaţii, s-a stabilit un bun schimb de informaţii cu Procuratura şi alţi colegi, fiind în curs de desfăşurare acţiuni de anchetă pentru documentarea acestor elemente”.

Evaluând scenariile de operaţiuni militare care implică înaintarea trupelor rusești prin sudul Ucrainei până în regiunea transnistreană a Moldovei, Esaulenco a spus că „vecinii noştri estici nu trebuie subestimaţi”.

„Aş dori să cred că diplomaţia va câştiga, dar trebuie să fim pregătiţi pentru dezvoltarea oricărui scenariu. Pentru a ne pregăti pentru aceasta, există o comunicare eficientă cu departamentele relevante”, a spus Esaulenco.

Captură impresionantă de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa un milion de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță o captură de mărfuri de contrabandă din Turcia, de circa 1.000.000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul celor 9 percheziții, desfășurate la Comrat și Chișinău, au fost depistate cantități impunătoare de mărfuri de larg consum fără acte de proveniență: haine de brand, produse de parfumerie a unor producători cu renume mondial, produse alimentare, precum și produse chimice de uz casnic. Mărfurile care acum sunt indisponibilizate de oamenii legii ar fi fost introduse în Moldova prin regiunea sudică, însă în afara postului vamal, după care au fost puse în vânzare în Comrat și Chișinău. În cadrul perchezițiilor au fost de asemenea ridicate înscrisuri de ciornă, suporturi informaționale, precum și conversațiile dintre persoanele implicate în comiterea contrabandei. Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Victorie pentru echipa IGP la Campionatul Republicii Moldova la Triatlon Forță

Circa 400 de sportivi au concurat în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Triatlon Forță. Sportivi din întreaga țară au demonstrat o înaltă pregătire fizică și s-au calificat pe locuri de frunte, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La proba ,,genuflexiuni”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, iar pe locul s-a calificat Gumenco Vadim.

La proba ,,împins culcat”, locul a fost ocupat de Saachian Mariana, Gaidaenco Eric, Podlubneac Andrei, Jimbea Veaceslav, Matcovschi Ruslan, Cvasniuc Vasile și Brînzei Viorel, pe locul s-a calificat Gumenco Vadim și Ceban Veaceslav, iar pe treapta a urcat Tilipeț Ion.

La proba “dezdoiri de spate”, locul a fost ocupat de Trelea Artur, locul de Gumenco Vadim, iar de Gaidaenco Eric.

”Felicitări, colegi! Poliția Națională se mândrește cu performanțele voastre sportive.”, se mai arată în comunicat.

Absolvenții gimnaziilor vor susține examene pe loc, și nu în centre de examinare

Examenele de clasa a IX-a nu se vor desfășura în centre de examinare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, revizuind o propunere anterioară făcută tot de el, scrie Europa Liberă.

Într-o apariție live săptămânală pe Facebook, Perciun a explicat că decizia de a se renunța la organizarea examenelor de absolvire a gimnaziului după modelul examenelor de bacalaureat a fost luată după mai multe discuții, inclusiv cu directorii de școli și direcțiile raionale. Totuși, lucrările elevilor vor fi verificate centralizat.„Elevii vor susține examenele așa cum a fost până acum, în instituțiile în care învață, dar ne vom ambiționa să asigurăm prezența observatorilor din afara instituției în toate școlile – după modelul acestui an, la scară națională, nu doar în opt raioane și, bineînțeles, evaluarea centralizată a tuturor lucrărilor”, a spus Dan Perciun.

Șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a spus Europei Libere că ministerul Educației și-a revizuit intenția din cauza cheltuielilor prea mari. „Cheltuielile erau mari și nu erau planificate în buget, toate deciziile acestea trebuiau discutate cu Ministerul Finanțelor, apoi să fie făcute publice”, a spus Carafizi.

Ministrul Perciun a precizat că toate detaliile privind desfășurarea examenelor de clasa IX-a din acest an vor fi precizate într-un regulament care va fi făcut public la mijlocul lunii decembrie.

Vloggerița Katy Black este însărcinată cu al treilea copil
Articolul anterior
Prețurile noi pentru energia electrică, cerute de Premier Energy și FEE Nord, nu sunt acceptate de ANRE. Care sunt tarifele popuse
Articolul următor