Cele mai mari afaceri din Moldova sunt controlate prin Cipru

Registrul Companiilor și Departamentul de Proprietate Intelectuală din cadrul Ministerului Energiei, Comerțului și Industriei din Republica Cipru reamintește despre obligația de a furniza date despre proprietarii finali ai companiilor, trusturilor, parteneriatelor și altor structuri juridice din Cipru.

Acest lucru trebuie efectuat până la 12 martie 2022, după care companiile ce nu se vor conforma vor fi sancționate cu amenzi și penalități. Toate acestea se fac ca parte a luptei împotriva spălării banilor în Uniunea Europeană, transmite Mold-street.com.

Cine este beneficiarul efectiv

Pe lângă campania de informare care se desfășoară în prezent în mass-media, Registrul Societăților și Proprietății Intelectuale a transmis, din luna noiembrie 2021, către toate firmele sau alte persoane juridice care au obligația de a înscrie în Registru datele beneficiarilor reali, o scrisoare cu informați în detalii despre procedura pe care trebuie să o urmeze și, în general, despre obligațiile care le revin conform legislației.

De asemenea, au avut loc o serie de ateliere de instruire și întâlniri, pentru a informa lumea afacerilor despre Registrul Beneficiarilor Reali.

Potrivit autorităților din Cipru, beneficiarul efectiv este orice persoană fizică care deține sau controlează efectiv o entitate juridică sau o persoană fizică, în numele căreia se desfășoară tranzacțiile sau activitățile unei persoane juridice.

Registrul beneficiarilor finali (UBO) include toate persoanele fizice, care controlează companiile și primesc venituri din activitățile lor. Adevărații proprietari ai societăților comerciale sunt considerați a fi proprietarii de pachete de acțiuni de 25% + o acțiune.

După ce registrul va fi format, toată lumea va putea accesa informațiile postate în acesta. Prețul solicitat este de 3,50 euro pentru o firmă. Toate informațiile despre Registrul Beneficiarilor Reali va fi pe site-ul www.companies.gov.cy

Cele mai importante afaceri din Moldova sunt controlate prin Cipru

De notat că datele oficiale arată că prin intermediul unor firme din Cipru sunt controlate cele mai mari afaceri din Republica Moldova: de la grupul Trans-Oil al lui Vaja Jhashi, la grupul Premier Energy al lui Jiri Smejc; de la Vinăria Purcari la Portul Internațional Giurgiulești, controlat de BERD; de la Finpar-ul lui Plahotniuc, la Aeroportul Internațional Chișinău etc.

În anul 2020, circa 26% din dividendele scoase de investitorii străini din Republica Moldova au ajuns în Cipru.

SUA anulează un sprijin financiar de 22 milioane de dolari pentru R. Moldova

Departamentul de Eficiență Guvernamentală al SUA, condus de Elon Musk, anulează alocarea a 22 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Anunţul a fost făcut pe o reţea socială.

Asistenţa financiară făcea parte din programul intitulat „Consorțiul pentru Alegeri și Consolidarea Procesului Politic”, în valoare de 486 de milioane de dolari, adresat mai multor ţări printre care şi Republica Moldova. Fondurile erau destinate susținerii unui proces politic incluziv și participativ.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că aceşti bani urmau să ajungă la societatea civilă pentru diverse programe.

Miliardarul Elon Musk, pe care noul lider american Donald Trump l-a numit în fruntea Departamentului de Eficiență Guvernamentală, a declarat „că fără tăieri bugetare, Statele Unite riscă să ajungă la faliment”.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Șeful Moldovagaz: Peste 620 de milioane de dolari este cifra datoriilor în acest moment
Articolul anterior
Un bărbat din Marea Britanie a condus fără permis timp de 70 de ani
Articolul următor