Acesta este alimentul minune din dieta Andei Adam!

1Anda Adam este foarte atentă la felul cum se alimenteaz

separator
ă, deoarece ține mult la silueta și sănătatea sa. Deși nu se înfometează niciodată, are câteva reguli stricte pe care le respectă, plus că mai există și un aliment-minune care este nelipsit din regimul său.

2Cântăreața consumă adesea ouă de prepeliță! “Am trei perioade pe an de definire când regimul alimentar este foarte strict. Mă axez pe genul de regim proteic fără carbohidrați, apoi scot carnea din alimentație și mă axez doar pe salate și câteva fructe. Din alimentația mea nu lipsesc ouăle de prepeliță dimineața, salatele și legumele”, a spus Anda Adam pentru Bfresh.

Ouăle de prepeliţă conţin un procent mic de colesterol și pot fi consumate cu încredere. Acestea sunt hipoalergenice și pot fi combinate cu orice fel de legume. Un adult poate mânca până la 8 bucăţi pe zi, iar un copil doar 4.

Andrei Brighidin: Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 ani domnește pacea

Directorul de dezvoltare al Fundației Est-Europene, Andrei Brighidin face tot posibilul ca drepturile cetățenilor Republicii Moldova să fie respectate și validate. De asemenea, el promovează mecanismele de protecţie împotriva discriminării la nivel european, în calitate de membru titular al Comisiei Europeane împotriva Rasismului şi Intoleranţei.

„Promovez o societate incluzivă, o societate rezilientă din punct de vedere economic, o societate care gândește critic, își cunoaște și își revendică drepturile fundamentale”, a declarat acesta

El și-ar dori ca și în Republica Moldova, dreptul la o justiţie echitabilă să fie respectat la standarde europene, iar atât autoritățile, cât și cetățenii să fie mai empatici față de grupurile vulnerabile. Aderarea la Uniunea Europeană este șansa noastră la respectarea pe deplin a drepturilor și la valorificarea oportunităţilor oferite de statutul de membru.

„Pentru mine, Uniunea Europeană reprezintă o societate coezivă în care de 79 de ani domnește pacea, o societate care promovează incluziunea, diversitatea, respectul reciproc. Este o șansă pentru o viaţă mai bună”, a menționat Andrei Brighidin

Videoul integral poate fi vizionat AICI.

Autoritățile extind lista medicamentelor compensate

Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a decis în ședința sa de miercuri, 4 septembrie, extinderea listei de medicamente compensate cu noi preparate esențiale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, femeile însărcinate vor beneficia de medicamentul cu denumirea comună internațională progesteronum, care  va fi compensat parțial, în proporție de 80%. Acest preparat va fi prescris în prevenirea avorturilor habituale, a nașterii premature și în suplimentarea fazei luteale în cadrul ciclurilor de fertilizare in vitro.

Conform estimărilor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, circa 3800 de femei vor beneficia de progesteronum, iar pentru compensarea acestuia vor fi alocați anual peste cinci milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

De asemenea, lista medicamentelor compensate urmează a fi completată cu un nou preparat combinat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale –amlodipinum+valsartanum. Acesta are menirea de a crește complianța la tratament a pacienților cu hipertensiune arterială prin administrarea simultană a două substanțe active. Medicamentul combinat va fi compensat parțial, iar cel puțin o denumire comercială a acestui preparat va fi oferită gratuit.

Totodată, Consiliul pentru medicamente compensate a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2025, în lista medicamentelor compensate să fie incluse alte două preparate pentru tratamentul cancerului de prostată, și anume: bicalutamidum și cyproteronum. Acestea vor fi compensate integral, iar CNAM va aloca anual în acest scop circa nouă milioane de lei.

Completarea listei de medicamente compensate are loc prin aprobarea unui ordin comun al ministrului Sănătății și directorului general al CNAM. Modificările în lista de medicamente compensate urmează să intre în vigoare în data de 1 octombrie 2024.

Maia Sandu a depus la CEC listele cu semnături pentru înregistrarea la alegerile prezidențiale

Maia Sandu a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală listele cu semnături colectate pentru a se înscrie în cursa pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, informează unica.md.

”Am depus astăzi la Comisia Electorală Centrală 25 de mii de semnături, din cele peste 28 de mii colectate, pentru a putea fi înregistrată în calitate de candidată la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Mulțumesc fiecărui om care și-a depus semnătura, pentru fiecare cuvânt de încurajare. Le mulțumesc colectorilor pentru munca depusă. Sprijinul pe care l-am văzut în aceste zile mă convinge că suntem o mare familie de oameni care doresc să-și vadă țara prosperă și europeană. Împreună putem face lucruri mari. Vă mulțumesc!”, scrie Maia sandu într-o postare.

Zeci de oameni au venit să o susțină pe Maia Sandu.

Căsătorită cu cinci fraţi: “Mă culc cu ei pe rând”!
Articolul anterior
Ascultă şi vezi care sunt concurenţii Alionei Moon din prima semifinală ESC 2013 de la Malmo, Suedia (VIDEO)
Articolul următor