Rusia a anunțat joi al doilea deces pe teoritoriul ei dinm cauza unui atac al ucrainenilor, în timp ce luptele din apropierea graniței Rusiei cu Ucraina s-au intensificat.
„Un alt atac inamic care a avut loc în zori s-a încheiat din păcate cu o tragedie”, a scris pe Telegram Român Starovoit, guvernatorul regiunii Kursk din vestul Rusiei.
Un șofer de camion care făcea o livrare la o distilerie din satul de frontieră Tiotkino a fost ucis și un număr nespecificat de alte persoane au fost rănite în atac, potrivit lui Starovoit.
Tiotkino se află la aproximativ 2 kilometri de granița cu Ucraina.
„Inamicul a tras mai multe lovituri asupra instalației”, a declarat Starovoit.
A fost un al treilea atac asupra Tiotkino în ultimele 48 de ore și cel puțîn al zecelea incident de acest fel în regiunile rusești Kursk și Belgorod în această săptămâna, menționează The Moscow Times.
„Ce credeați, că rușii pot bombarda Ucraina, dar noi nu putem bombarda Rusia?”, se afroma pe contul ucrainean Euromaidan.
Luptele din apropierea graniței Rusiei cu Ucraina par să se fi intensificat în ultimele zile, pe măsură ce forțele ucrainene recuperează teritoriu în jurul orașului Harkov din nord-estul țării.
Rusia a raportat prima victima civilă într-un atac transfrontalier săptămâna trecută, când un bombardament în satul Solokhi din regiunea Belgorod a ucis un student de 18 ani.
Oficialii ucraineni nu au revendicat responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei, inclusiv exploziile de la rafinăriile de petrol și deteriorarea cailor ferate, dar, de asemenea, nu au negat în mod explicit că forțele ucrainene ar fi fost implicate.