Maia Sandu, despre scrisoarea lui Putin de 9 mai: ,,Noi nu avem nevoie de felicitări. Noi avem nevoie de pace”

În cadrul emisiunii ,,Bună seara” cu Mircea Surdu, de la postul public de televiziune, Maia Sandu a fost întrebată despre scrisoarea de 9 mai pe care a primit-o de la Vladimir Putin, aceasta fiind dedicată ,,împlinirii a 77 de ani de la finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial”.

Maia Sandu a fost întrebată ce a fost cu acea scrisoare:

„Cred că întrebarea trebuie adresată celui care a trimis felicitarea. Nu mie. Noi nu avem nevoie de felicitări. Noi avem nevoie de pace”, a comentat Maia Sandu.

Amintim că, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a adresat personal o scrisoare șefei statului din Republica Moldova, Maia Sandu, cu prilejul „zilei de 9 mai” prin intermediul căreia o felicita cu această sărbătoare, precum și pe „cetățenii acestei țări”.

Emisiunea integrală cu Maia Sandu și Mircea Surdu poate fi urmărită în video-ul de mai jos. În cadrul emisiunii au fost abordate mai multe subiecte, cum ar fi independența energetică a Republicii Moldova, aderarea la Uniunea Europeană, fortificarea armatei națonale, războiul din Ucraina etc.

Străzi inundate în Capitală, după ploaia din această seară. Mașini și mijloace de transport public, blocate pe trasee

Ploaia din această seară a făcut din nou ravagii în Capitală. Mai multe străzi s-au transformat în râuri, iar zeci de șoferi au rămas blocați în trafic.

Astfel, în unele sectoare din Capitală apa a urcat mai sus de glezne, în așa fel a stopat traficul, iar deplasarea pe unele porțiune este destul de dificilă. Automobilele, inclusiv și transportul public au rămas blocate, ca urmare a debitului mare de apă, scrie www.stiri.md

Unele rute de troleibuz atestă întârzieri de la orarul stabilit așadar staționează sau sunt redirecționate. Pe rețelele de socializare au fost distribuite mai multe imagini video surprinse pe străzile capitalei.

SUA sprijină parcursul european și calea Moldovei spre libertate și democrație

Șefa statului a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken. Președinta Maia Sandu a menționat că Secretarul Blinken a venit cu un puternic mesaj de sprijin pentru Moldova și pentru calea păcii, democrației și prosperității pe care am ales-o. 

„Moldova apreciază profund acest sprijin constant și prietenia de durată a Statelor Unite. Susținerea poporului american înseamnă beneficii concrete pentru moldoveni – securitate energetică, linii electrice care ne conectează la rețeaua europeană, ajutor la plata facturilor, modernizarea agriculturii și creșterea exporturilor, dezvoltarea industriei vinicole, modernizarea grădinițelor, creșterea potențialului nostru turistic. Împreună cu prieteni precum Statele Unite, Moldova va reuși să construiască un viitor liber, în pace, unde fiecare cetățean are șansa unei vieți împlinite”, a subliniat șefa statului.

„Suntem foarte recunoscători pentru leadersheep-ul dumneavoastră și asta o văd în multe alte țări pentru tot ceea ce faceți aici, în timpuri grele și în circumstanțe dificile pentru a înainta și a lansă această țară. Acum doi ani când am fost aici am discutat cum vom continua să construim o Moldova care trăiește în pace. În acest timp, Moldova a făcut pași concreți pentru a îndeplini această viziune, care va crea un viitor puternic, adică parcursul european, reforma sectorului energetic. Astăzi, vrem să continuăm aceste progrese și vom încheia în curând negocierile privind noul sediu al ambasadei SUA, care va accentua profunzimea acestor relații și a continua să avansăm împreună. 

Ceea ce este foarte puternic aici este acest angajament pentru democrație pentru ca moldovenii să-și aleagă propriul viitor, și asta în ciuda intimidărilor care vin din partea rusească, răspândirea dezinformării, folosirea corupție ca armă și fabricarea de proteste antiguvernamentale, dar totuși vedem o reziliență extraordinară din partea conducerii R. Moldova, în special din partea popurului de aici. SUA și mulți dintre partenerii noștri folosesc sancțiuni asupra celor care încearcă să sumineze democrația Moldovei și de asemenea încercăm să vă oferim sprijinul necesar pentru a avansa în calea dumneavostră spre libertate și democrație”, a spus la rândul său Antony Blinken, secretarul de stat al SUA. 

În context, oficialul a anunțat că oferă suport financiar Moldovei pentru alegeri liberi și curățarea sistemului judiciar.

„Din februarie 2022, SUA au alocat 774 de milioane de dolari pentru a consolida instituțiile statului R. Moldova și pentru a contracara aceste acțiuni de destabilizare care vin din partea Federațiie Ruse. Astăzi, vrem să vă sprijinim și să curățați sistemul judiciar. Astăzi vom lucra împreună cu Congresul pentru a acorda R. Moldova 50 de milioane de dolari pentru a consolida capacitatea Moldovei de a rezista interferențelor rusești, de a organiza alegeri libere și pentru ca R. Moldova să-și continue drumul spre UE”, a adăugat Antony Blinken.

Cămașa cu altiță din Moldova va fi prezentată la o expoziție în Suedia

Cămașa cu altiță, inclusă în anul 2022, pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității (UNESCO) ca element de identitate culturală în România și Republica Moldova urmează să traverseze Cercul Polar pentru o expoziție unică a artiștilor din Republica Moldova și celor din nordul Suediei, la Kiruna.

Potrivit ambasadoarei Republicii Moldova în Regatul Suediei, Liliana Guțan, pe 5 iunie, în preajma Zilei Naționale a Suediei, Ambasada R. Moldova la Stockholm împreună cu Primăria orașului Kiruna, Asociația Autorităților Locale a Regiunii Norrbotten County și Societatea de Arte Norrbotten, vor inaugura evenimentul la renumitul Centru AuroraKulturhus expoziția „Practicing Our Knowledge”, transmite Radiomoldova.md.

Tradiționalele cămăși cu altiță vor fi prezentate de către meșterițele de la Șezătoarea Basarabiei și Măiestria, alături de obiectele de artă ale meșterilor locali și populației indigene ale Regiunii Arcticii Înalte. Expoziția va fi deschisă până pe data de 12 iulie, în Sala de Arte al Aurora Kulturhus.

Vladimir Zelenski susține că Donbasul este complet distrus, iar Odesa rămâne ținta rușilor
Articolul anterior
Garry Kasparov și Mihail Hodorkovski, pe lista ,,agenților străini” ai Rusiei
Articolul următor