Mihail Kovali a pus în scenă un număr de magie incredibil în cea de-a doua semifinală Românii au talent. L-a ridicat în aer pe Smiley, iar acestuia nu i-a venit să creadă.
Mihail Kovali a revenit pe scena Românii au talent, pentru cea de-a doua semifinală, cu un număr incredibil de iluzionism. L-a ridicat în aer pe Smiley, iar jurații au rămas impresionați, conform romaniiautalent.protv.ro.
Mihail, care a deprins tainele magiei de la bunica lui, i-a inclus în momentul său pe Andi Moisescu și pe Smiley. Dacă juratului show-ului i-a demonstrat că o fotografie aleatorie din telefonul său poate ajunge pe un șevalet în doar câteva minute, iubitul Ginei Pistol a jucat un rol foarte important.
Semifinalistul i-a cerut artistului să urce pe scenă, l-a așezat pe spate pe o masă, apoi l-a ridicat în aer. Lui Smiley nu i-a venit să creadă că acest lucru se întâmplă cu adevărat.
„Pavele, zbor, mă? Tată, m-ai văzut? Zi, mă, am zburat? Să-mi trimiteți filmarea”, a spus Smiley.
„Doamne, zici că a fost curcan la cuptor!”, a glumit Pavel Bartoș.
Video:
Care a fost reacția juraților?
Jurații Românii au talent au rămas impresionați de numărul de iluzionism al lui Mihail Kovali. Dragoș Bucur a glumit și a spus că el este de părere că semifinalistul a avut o înțelegere cu colegii lui.
„Eu suspectez că te-ai înțeles cu Andi și cu Bobo. Mă, eu sunt sincer, da? Trebuie să văd. Eu cred că te-ai vorbit cu Bobo și cu Andi. Trebuie să ajungi în finală, să vă ce faci acolo, frate!”, a fost reacția lui Andi Moisescu.
„Mi-a plăcut foarte mult. M-a impresionat prestația lui. Bravo!”, a spus și Mihai Bobonete.