Antony Blinken va vorbi cu Lavrov: prima discuție oficială SUA-Rusia de la începutul războiului

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat miercuri că intenţionează să discute în curând cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru prima data de la invazia rusă a Ucrainei la sfâşitul lui februarie.

Antony Blinken anunță că va avea o discuție cu Serghei Lavrov - Stiri.md -  Stiri.md

Această conversaţie telefonică, prevăzută „în următoarele zile (…), nu va fi o negociere pe tema Ucrainei”, ci ar trebui să se concentreze asupra americanilor închişi în Rusia şi reluării exporturilor ucrainene de cereale, a precizat secretarul de stat american în cursul unei conferinţe de presă.

„Plănuiesc să evoc un subiect care este o prioritate pentru noi: eliberarea lui Paul Whelan şi a lui Brittney Griner care au fost arestaţi pe nedrept şi cărora ar trebui să li se permită să se întoarcă acasă”, a declarat el.

„Am pus o ofertă rezonabilă pe masa negocierilor în urmă cu câteva săptămâni pentru a facilita aceste eliberări”, a adăugat Antony Blinken, refuzând să precizeze în ce constă oferta americană.

Fostul ambasador al Statelor Unite la Moscova, Michael McFaul a îndemnat administraţia preşedintelui Joe Biden să-i schimbe pe cei doi deţinuţi americani pentru Viktor Bout, un traficant de arme rus închis în Statele Unite.

Baschetbalista Brittney Griner a fost arestată pe aeroportul din Moscova în februarie, după ce în bagajul ei de mână au fost găsite „ţigări electronice” şi un „lichid care prezenta un miros special” de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse. Ea riscă până la 10 ani de închisoare.

Fostul soldat american Paul Whelan, fost responsabil pe probleme de securitate la o companie de piese auto, închis din 2018, continuă să-şi susţină nevinovăţia după ce a fost condamnat la 16 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj.

Antony Blinken a adăugat că intenţionează să discute cu ministrul rus de externe acordul dintre Kiev şi Moscova încheiat săptămâna trecută la Istanbul, prin medierea Turciei şi sub egida ONU, pentru a permite livrarea în străinătate a aproximativ 25 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene.

„Sperăm că acest acord va permite rapid să se expedieze din nou cerealele ucrainene prin Marea Neagră şi că Rusia îşi va onora promisiunea de a permite trecerea acestor nave”, a spus el.

Cu toate acestea, responsabilii ucraineni au afirmat în repetate rânduri că nu au încredere în Moscova pentru a asigura securitatea convoaielor şi reamintesc tirurile de rachete ruse, sâmbătă, asupra portului Odesa.

Kremlinul, la rândul său, a declarat că nu vede obstacole în calea reluării exporturilor, îngreunate şi de prezenţa minelor maritime puse de forţele ucrainene pentru a se apăra împotriva unui asalt amfibiu rus.

Operaţiunea de deminare va avea loc doar „în coridorul necesar exporturilor”, potrivit Kievului.

Ultima conversaţie telefonică între cei doi miniştri a avut loc la 15 februarie, când Antony Blinken a avertizat Rusia împotriva unei invazii a Ucrainei. Nouă zile mai târziu, forţele ruse au intrat pe teritoriul ucrainean, ceea ce au determinat Statele Unite şi aliaţii lor să-i impună o serie de sancţiuni financiare pentru a izola Moscova la nivel internaţional.

Klaus Iohannis, mesaj de Paște pentru toți românii: „Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului”

Președintele României Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte pentru românii de pretutindeni, dar despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

”Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală”, a mai transmis şeful statului român.

Un român și-a pierdut antebrațul în Italia, încercând să arunce în aer un bancomat

Un român și-a pierdut antebrațul în urma unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat. Mai mult, complicii săi l-au abandonat la locul faptei.

Un român în vârstă de 36 de ani și-a pierdut antebrațul în urma unei încercări eșuate de spargere a unui bancomat al băncii Riviera din orașul Cattolica, scrie stiridiaspora.ro.

Potrivit informațiilor furnizate de presa locală, evenimentul a avut loc în timpul nopții dinspre 4 mai, în jurul orei patru dimineața, când membrii unei presupuse bande de infractori, denumită „banda marmotă”, au încercat să detoneze bancomatul folosind o metodă specifică.

Hoții, folosind tehnica cunoscută sub numele de „marmota”, au plasat un dispozitiv exploziv în fisura bancomatului, însă detonarea acestuia a dus la o serie de consecințe neașteptate. Unul dintre hoți, a suferit răni grave, fiind ulterior abandonat la locul faptei de complicii săi.

Cele mai frumoase urări de Paşte! Ce trebuie să le urezi celor dragi în aceste zile

Învierea Domnului aduce bucurie în sufletele tuturor, cel mai răspândit obicei fiind vopsirea ouălor roşii, a căror prezenţă este obligatorie pe masa de Paşti. 40 de zile după Învierea Domnului creştinii îşi spun Hristos A Înviat şi răspund Adevărat a Înviat! Poți fi primul care trimite un mesaj de Paști prietenilor şi urează-le sărbători fericite!

Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!

O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Mesaje de Paste: Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitamesaje de Pastet alături de cei dragi şi numai realizări!

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.

Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!

Aş vrea să petrecem Paştele împreună. Deşi ştiu că nu e posibil, îţi voi fi alături cu sufletul şi fie ca speranţa Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paşte fericit! 

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!

Medvedev împarte Ucraina: Cea mai mare parte aparține Rusiei, iar altele mai mici – Poloniei și României
Articolul anterior
Chișinăuienii sunt rugați să folosească apa doar în scopuri menajere
Articolul următor