Explozia produsă la o benzinărie din Capitală: detalii oferite de IGSU

Pompierii din Chișinău au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs după alimentarea unui autovehicul.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi în aer liber

S-a întâmplat în după amiaza zilei de 14 august. Angajații IGSU au fost solicitați să intervină după ce un autovehicul a luat foc în urma alimentării cu gaz la o stație Peco de pe strada Melestiu 20/2 din capitală.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:20. La fața locului pentru intervenție au fost trimise patru echipe de salvatori și pompieri.

Ajunși aceștia au stabilit că focul a cuprins salonul autoturismului. În urma incendiului conducătorul auto și o femeie pasager au primit arsuri de gradul III. Aceștia au primit îngrijiri la fața locului, oferite de echipajul medical de urgență, după care au fost transportați la spital.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul fără ca acesta să obțină răspândire. Potrivit primelor informații autoturismul s-a aprins după ce acesta ar fi fost alimentat.

Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite. Cazul este cercetat de organele competente.

SUA anulează un sprijin financiar de 22 milioane de dolari pentru R. Moldova

Departamentul de Eficiență Guvernamentală al SUA, condus de Elon Musk, anulează alocarea a 22 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Anunţul a fost făcut pe o reţea socială.

Asistenţa financiară făcea parte din programul intitulat „Consorțiul pentru Alegeri și Consolidarea Procesului Politic”, în valoare de 486 de milioane de dolari, adresat mai multor ţări printre care şi Republica Moldova. Fondurile erau destinate susținerii unui proces politic incluziv și participativ.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că aceşti bani urmau să ajungă la societatea civilă pentru diverse programe.

Miliardarul Elon Musk, pe care noul lider american Donald Trump l-a numit în fruntea Departamentului de Eficiență Guvernamentală, a declarat „că fără tăieri bugetare, Statele Unite riscă să ajungă la faliment”.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Simona Halep a câștigat turneul de la Toronto! Ce sumă va încasa după succesul din Canada
Articolul anterior
Percheziții la Silvia Radu, ex-primarul interimar al Chișinăului. Mai sunt vizate alte câteva persoane
Articolul următor