O fostă directoare a unui gimnaziu din Fălești, cercetată penal pentru că ar fi furat bunuri în valoare de 80.000 de lei

Fosta directoare a gimnaziului din satul Răuțel, raionul Fălești este acuzată că ar fi sustras din instituție mai multe bunuri. Aceasta este cercetată de polițiști, după ce actuala directoare a instituției a depistat lipsa lucrurilor. Este vorba despre mai multe bănci, scaune, mobilă de bucătărie, stick-uri și calculatoare, scrie tvn.md.

MARINA BURLACU, directoarea gimnaziului Alexei Mateevici, Răuțel: „Cer iertare, eu am făcut plângere la Centrul Național de Investigație și la poliție, și la fisc și peste tot, dar chiar nu vreau să vorbesc sincer. – În legătură cu asta, da? – Da, în legătură cu asta. – Mult a dispărut? – Sunt câteva neajunsuri, dar asta e”. 

Valoarea bunurilor dispărute este estimată la 80.000 de lei.

VEACEASLAV TAMBUR, vicepreședintele raionului Fălești: „În urma identificării acestor pierderi, inspecția face un raport, iar raportul îl transmite la poliție, la CNA sau la alte organe competente care să identifice cum a fost luată suma și cum poate să o întoarcă înapoi în instituție. Poliția a solicitat de la noi să informăm dacă suma este considerabilă sau nu. Și dacă consilierii votează că suma este considerabilă dosarul penal merge mai departe în judecată și în urmărire penală”.

Oamenii din localitate care o cunosc pe fosta directoare, spun că nu pot să creadă că aceasta ar fi putut face așa ceva.

„Dar nu mai cred să luat, e așa o femeie sensibilă, eu nu cred asta, ea să luat”. 

„Nu m-am gândit că poate să facă așa ceva.  Știu că a fost concediată și atât. – Dar din ce cauză nu cunoașteți? – Nu știu”. 

„Cu adevărat, nu e frumos și nu e bine deloc, dacă cineva ia bunurile statului. Nici un manager nu și-ar permite să facă așa ceva, dar dacă instanța se pronunță și spune ceva exact, verificat, posibil”.

În urma ședinței Consiliului Raional Fălești, aleșii locali au votat că suma bunurilor sustrase este un prejudiciu în proporții considerabile pentru instituție. În prezent, ex-directoarea gimnaziului este plecată peste hotare și nu s-a putut obține un comentariu de la ea. Oamenii legii cercetează cazul.

Republica Moldova și Italia au semnat un Memorandum în domeniul agriculturii

La Roma, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii, Suveranității Alimentare și Silviculturii al Republicii Italiene, de către miniștrii Vladimir Bolea și Francesco Lollobrigida.

Memorandumul are ca obiectiv principal promovarea cooperării economice, sociale și tehnologice între Republica Moldova și Italia în sectorul agricol și dezvoltarea rurală. Documentul prevede schimbul de cunoștințe și experiență în diverse aspecte ale agriculturii, inclusiv diversificarea produselor, digitalizarea și inovația, bunăstarea animalelor, sustenabilitatea mediului și gestionarea riscurilor.

Un element esențial al documentului este armonizarea legislației și politicilor agricole cu cele ale Uniunii Europene. Totodată, se urmărește dezvoltarea programelor comune de cercetare agricolă, schimbul de experiență în crearea și funcționarea cooperativelor agricole, precum și elaborarea unor programe comune de studii superioare în domeniul agrar.

Colaborarea dintre țările noastre va include și îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor agricole prin organizarea vizitelor de studiu, programelor de formare pentru funcționari și participarea la seminarii, ateliere și conferințe.

Memorandumul de Înțelegere rămâne valabil pentru o perioadă de zece ani, consolidând astfel angajamentul reciproc pentru dezvoltarea unui sector agricol modern și sustenabil.

Cineastul moldovean Oleg Condrea a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj dramatic la Cannes 7th Art Awards

Cineastul moldovean Oleg Condrea a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj dramatic la Cannes 7th Art Awards cu proiectul său „Tangled Tails”, a anunțat secretarul de stat în cadrul Ministerului Cluturii Andrei Chistol, într-o postare pe Facebook.

„Premiile Cannes 7th Art Awards sunt renumite pentru recunoașterea și celebrarea cinematografiei independente, oferind o platformă pentru cineaștii din întreaga lume, scrie tvrmoldova.md.

Mai mult, acest scenariu a obținut și alte peste 80 de premii în perioada decembrie – mai, la festivaluri importante din New York, Florence, Berlin, Paris sau Londra.

Oleg mai predă una din Profesiile Viitorului- animația. Iar participarea sa la workshop-ul Animation Worksheep a fost o piatră de temelie, oferindu-i ocazia să câștige o bursă la cel mai mare festival de animație din Europa, la Annecy.

Această realizare demonstrează că Moldova are toate șansele să se remarce pe scenele internaționale ale industriilor creative datorită oamenilor și a creațiilor acestora!”, a transmis oficialul Ministreului Culturii.

Oligarhul fugar Ilan Șor a primit cetățenia Federației Ruse

Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a primit cetățenia Federației Ruse. Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a confirmat pentru „Teleradio-Moldova” că Șor a primit cetățenia Rusiei încă de la începutul acestui an.

Într-un interviu cu un blogger rus, Șor a spus că a obținut cetățenia rusească, fără a preciza când și nu a menționat dacă intenționează să renunțe la cea moldovenească. Oligarhul fugar are în prezent trei cetățenii – a Republicii Moldova, a Israelului și a Federației Ruse, deși poate deține doar două, conform legislației Republicii Moldova, a menționat Țentiu, potrivit sursei citate.

„Din informațiile operative, noi am cunoscut că Ilan Șor deține cetățenia Federației Ruse încă de la începutul anului, mai exact din ianuarie. Fiind anunțat în căutare internațională, cu această informație a fost completată baza de date. În Republica Moldova este aprobată legea cu privire la dubla cetățenie, adică cetățenii ar putea să dețină nu mai mult de două cetățenii. Constatăm acum că, de facto, Ilan Șor este cetățean a trei state”, a declarat Viorel Țentiu.

Șeful Interpol Moldova a precizat că, având în vedere că Șor a primit cetățenia Rusiei, este puțin probabil ca Moscova să decidă să-l extrădeze pe Șor în Republica Moldova.

„Având în vedere că este și cetățean al Federației Ruse, conform procedurilor internaționale, nici un stat nu-și extrădează propriii cetățeni. Faptul că el a părăsit statul Israel pe 25 februarie și de atunci nu a mai revenit devin niște acțiuni clare în acțiunile sale”, a mai declarat Viorel Țentiu.

„Nu este de mirare faptul că un om care a participat la furtul miliardului, destabilizează țara și a încălcat legea într-un hal fără de hal, continuă să o facă în așa manieră”, a declarat șeful Cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel, pentru TRM.

Contactat pentru o reacție, șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu a declarat pentru sursa noastră că Ilan Șor nu a depus, până în prezent, nici-o cerere de renunțare la cetățeni.

Zeci de tone de carne și fructe, dar și peste 30.000 de ouă, distruse de ANSA din cauza neconformităților
Articolul anterior
Doi foști angajați ai ”MoldovaGaz”, trimiși în judecată după ce au angajat fictiv o persoană și au ridicat salarii de sute de mii de lei timp de 3 ani
Articolul următor