Oleg Crețul a cucerit aurul la Campionatul de Judo pentru nevăzători

Oleg Crețul, președintele Comitetului Paralimpic al Republicii Moldova, a devenit campion european paralimpic la Judo pentru nevăzători.

Oleg Crețul a cucerit aurul la Campionatul de Judo pentru nevăzători

Sportivul a cucerit medalia de aur la categoria de greutate de 90 kg, învingându-l în marea finală pe Bicer Gokhan, reprezentant al Turciei.

Pe locul al treilea de pe podium a urcat Ion Basoc care a obținut medalia de bronz la categoria de greutate de 100 kg.

Sportivii Ina Cernei și Vadim Crețul s-au clasat pe locul cinci.

Campionatul European de Judo IBSA pentru nevăzători s-a desfășurat în orașul Cagliari, Italia, în perioada 30 august – 5 septembrie 2022.

Republica Moldova a fost reprezentată la această competiție internațională de membrii Lotului Național de para-judo: Oleg Crețul, Ion Basoc, Inga Cernei, Vadim Crețu, Ion Tărîță, Oleg Nemțan și Ion Cernei, ei fiind asistați de antrenorii Vitalii Gligor, Denis Țurcan, Ivanov Serghei.

Participarea la această competiție a fost posibilă datorită sprijinului financiar al Ministerului Educației și Cercetării, iar sportivii vor beneficia de premii bănești oferite de către Minister în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșitul anului.

Ministerul Educației și Cercetării a adresat felicitări sportivilor și antrenorilor, urându-le mult succes în continuare.

Oleg Crețul a cucerit aurul la Campionatul de Judo pentru nevăzători
Oleg Crețul a cucerit aurul la Campionatul de Judo pentru nevăzători

Un cetățean ucrainean deghizat în femeie a fost prins la frontieră

Cetățenii ucraineni sunt în culmea disperărilor și încearcă diverse modalități pentru a scăpa de înrolare.

Un ucrainean deghizat în femeie a fost prins la hotarul cu România

Un nou caz de acest fel a fost raportat de Serviciul Poliției de Frontieră. Este vorba de un locuitor al orașului Zolotonoșa din regiunea Cerkasî, transmite newtv.md.

În vârstă de 44 de ani, bărbatul s-a deghizat în femeie, pentru a trece frontiera cu România. El și-a pus perucă, sâni artificiali, s-a machiat și s-a îmbrăcat în fustă, iar polițiștilor le-a prezentat pașaportul surorii sale. 

Chiar și după ce a fost deconspirat, el insista că este ”cetățeancă” a Ucrainei. Ulterior, el a recunoscut că a folosit acest șiretlic pentru a fugi de război. Serviciul Poliției de Frontieră anunță că bărbatului i-a fost întocmit un proces-verbal pentru abatere administrativă.

Spitalul Clinic din Bălți are încă un vicedirector

Lilian Brînză este a fost numit astăzi, 7 mai, vicedirector medical al Spitalului Clinic Bălți, responsabil de partea curativă.

Spitalul Clinic din Bălți are încă un vicedirector. Ce experiență are

Anterior, Lilian Brînză a deținut funcția de șef al Blocului de operații, precum și alte funcții de conducere.

Este medic chirurg de mai bine de 30 de ani și a activat în mai multe instituții medicale din țară.

Sute de asistenți sociali personali din Chișinău, reangajați de Guvern

Începând cu luna mai, 507 de asistenți personali, demiși în primele luni ale anului, au fost angajați în cadrul serviciului social asistență personală instituit de curând în cadrul Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, această cifră reprezintă 67% din totalul de 758 de asistenți personali, demiși la începutul anului de Primăria Chișinău.

La sfârșitul lunii martie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat soluția identificată pentru a putea restabili serviciul prestat celei mai vulnerabile categorii de cetățeni din Capitală și anume persoanele cu dizabilități severe.

Reprezentanții MMPS menționează că Ministerul va continua să angajeze asistenții personali afectați până în prezent, dar și pe cei care vor fi disponibilizați ilegal în perioada următoare.

Ministerul reamintește că 1.200 asistenți personali cu care au fost încetate raporturile de muncă sau redusă norma de muncă au primit și un sprijin financiar din partea statului. Mai exact:

-în luna martie, o plată în sumă fixă de 5.000 de lei pentru toți asistenții vizați;

-în luna aprilie, au beneficiat de încă un ajutor bănesc în funcție de proporția, în care a fost diminuată norma sau încetarea totală a raporturilor de muncă.

Euro s-a prăbuşit peste noapte şi a coborât la minimul ultimilor 20 de ani, sub paritatea cu dolarul, după ce ruşii au închis robinetul de gaz. Analiştii avertizează că este doar începutul
Articolul anterior
Lecție de geografie de la Putin: Liderul de la Kremlin le-a spus elevilor că Rusia, nu Japonia este „Țara Soarelui Răsare”
Articolul următor