Prizonierii de război ucraineni nu au știut până la ultima clipă că vor fi trimiși acasă ca parte a unui schimb amplu de prizonieri. Lupătorul Mihail Dianov își amintește într-un interviu pentru ziarul „Censor.NET” ultimele zile de captivitate și povestește ce a simțit după sosirea în Ucraina.
Pe 20 septembrie, supraveghetorii ruși au intrat într-una dintre barăci și au strigat numele militarilor care trebuiau să plece. Dianov recunoaște că mai aștepta o altă deplasare la Comisia de anchetă pentru audieri. La punctul de control, ocupanții au împărțit prizonierii.
„Am stat în patru labe vreo cinci ore. Așteptam ce urma să se întâmple. Apoi am văzut că în partea stângă au fost scoși comandanții pușcașilor marini – Volyn, Dzus, Dobroy și altcineva. Erau într-un celulă de izolare disciplinară, acolo erau cei torturați, șocuri electrice, bastoane… Se apropie camioane militare KamAZ, iar oamenii stăteau deja într-unul dintre ele… Stăteam cu spatele la ei… Aud nume: Potchev, Kashirin, alții… Știu că aceștia sunt băieții mei, adică sunt deja în mașină. Și înțeleg că adunau marinari, sunt mulți, și sunt și „Azovi”.
Rușii le-au cerut prizonierilor de război să-și tragă șepcile sau glugă pe față. O bucată de celofan a fost pusă pe Dianov și înfășurată cu bandă adezivă. Chiar și în timpul transportului, după cum își amintește marinarul, rușii i-au batjocorit pe prizonieri. Unul dintre gardieni i-a pus piciorul pe pieptul lui Dianov pentru a-i strânge cât mai tare banda de pe față. În plus, înainte de schimb, ocupantul rus l-a lovit în față cu capul pentru „comportament greșit”.
La sosire, Dianov a auzit zgomotul unui motor cu reacție și a presupus că vor fi transportați pe calea aerului. Ulterior, militarul a aflat că încărcarea navei de transport a fost efectuată la Taganrog. Dianov a auzit un anunț al unui crainic care spunea că unul dintre avioane se pregătea să plece spre Moscova.
„Mi-am dat seama că zburăm spre nord-vest. M-am gândit că putem fi transportați cu feribotul în Belarus. Eram exact 200 de oameni în avion”.
La aterizare, un bărbat a intrat în salon și i-a salutat pe prizonierii de război cu fraza „Glorie Ucrainei!”. În primele clipe și-a sunat sora, soția și fiica, pentru că știa pe de rost toate numerele de telefon ale rudelor sale.
Dianov și-a împărtășit amintirile și despre prima sa bătălie de lângă Mariupol și a povestit cum a ajuns pe teritoriul uzinei Azovstal.
