”Trăia cu un făt mort în pântec, știind de fapt că este viu”. Cum a mințit-o medicul de la Polizu pe o femeie care urma să devină mamă

Avocatul Adrian Cuculis a anunțat o a patra persoană care se consideră o victimă în cazul medicului de la Maternitatea Polizu acuzat în dosarul răssunător ”Abatorului de Copii”.

„În luna a 7–a de concepție nu le-ar fi spus părinților nimic, iar acest lucru ar fi dus la decesul fătului, iar cu o constatare făcută după mai multe zile, femeia trăia cu un făt mort în pântec, știind de fapt că este viu. Deși familia ar fi cerut cadavrul în mod expres, medicul ar fi refuzat absolut să le dea copilul și ar fi refuzat și să elibereze certificat constatator al decesului”, a transmis luni avocatul Adrian Cuculis, potrivit mediafax.ro.

Potrivit acestuia, femeia locuiește acum în Germania.  

”Declarațiile acestor persoane vor fi folosite în dosarul de fond în circumstanțiere negativă”, arată avocatul.

Decizie de ultimă oră în cazul medicului de la Polizu acuzat că arunca bebeluși născuți prematur la gunoi și îi lăsa să moară

Florian Robe, un medic ginecolog din cadrul Spitalului Polizu, care activează și la alte spitale, este acuzat oficial de tentativă de omor calificat prin cruzimi. 

Ginecologul Florian Robe a fost audiat ca suspect, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în cazul „Abatorul de Copii”. 

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a declanşat o cercetare disciplinară, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la cazul unui medic de la Maternitatea Polizu care este acuzat de malpraxis în privinţa comportamentului faţă de copiii născuţi prematur. 

Astfel, surse din spital au declarat pentru Antena 3 CNN că dr. Florian Robe nu se va ocupa de nașteri în aceasta perioada, doar va asista, va face recomandări și monitorizări. Acesta va merge în spital în fiecare zi, la program normal.

Medicul Florian Robe, acuzat că lăsa bebelușii prematuri să moară 

Potrivit avocatului Cuculis, medicul este acuzat că lăsa copiii prematuri să moară sau chiar „îi omora el” pentru a „nu mai ocupa un loc în incubator”. 

„Eu am reușit să documentez acest caz, însă reiese din declarațiile date de martori că Polizu, prin acest „Dr. Robe”, era un abator de copii prematuri, aruncați la propiu în coșul de gunoi, până mureau”, spune avocatul Cuculis. 

Noi mărturii uimitoare despre medicul de la Polizu. Pacientă: ”Mi-a scăpat copilul în cap, la naștere”

Între timp, apar noi mărturii privind presupuse acte de malpraxis ale medicului Florian Robe.

O femeie povesteşte că, în urmă cu 11 ani, acest medic i-ar fi cusut uterul de abdomen. Pacienta s-a confruntat timp de cinci ani cu dureri atroce, până când a descoperit ce problemă avea și a fost supusă unei alte intervenţii chirugicale.

O altă mamă care a născut la termen în anul 2018 a povestit că la naştere medicul i-a scăpat în cap fetiţa nou născută, norocul copilului fiind că nu a căzut direct pe podea.

”În urmă cu 11 ani eram însărcinată cu băiatul. Eu nu am avut doctor care să mă asiste şi am mers la Polizu. Acolo m-a luat domnul doctor Robe Florian şi am născut cu dânsul. Pe timpul acela era medic rezident, din câte ştiu eu.

Am venit acasă după o săptămână şi am început să am dureri foarte, foarte mari de burtă. Timp de cinci ani am umblat prin spitale, nimeni nu îmi spunea ce am. Într-un final, am mers la CFR 2 şi acolo am dat de o doctoriţă, nu are rost să-i dau numele, care la prima ecografie mi-a spus că am uterul cusut de burtă. Aveam dureri îngrozitoare, nopţile nu le dormeam.

Zi de zi aveam dureri mari. Am cerut doamnei doctor să-mi dea şi mie ce am avut, că am avut uterul cusut de burtă şi din păcate, dânsa nu a vrut şi a scris că am avut sarcină extrauterină. Dacă îmi dădea la mână atunci ce am avut, puteam să fac şi eu ceva”, a declarat o pacientă pentru news.ro.

O altă mamă susţine că în urmă cu cinci ani medicul Florian Robe i-a scăpat în cap fetiţa tocmai născută. 

”Am născut pe cale naturală, la termen. Nu am avut niciun fel de complicaţii. În momentul în care am fost dusă în sala de naştere, domnul doctor nu mi-a prins copilul, l-a scăpat în cap.

Norocul fetiţei a fost că nu a fost scăpată direct pe podea. Sub masa de ginecologie exista o găleată şi a căzut cu capul în acea găleată şi din găleată jos.

M-am ridicat brusc – pentru că toată lumea, asistenţe, moaşe ţipau «A căzut copilul!» – am fost împinsă înapoi. Apoi am fost pusă într-un cărucior, dusă în sala de recuperare. Am dat telefonul unei asistente pe care am rugat-o să facă două poze. Într-adevăr, copilul era vânăt”, a povestit mama pentru News.ro.

Femeia mai spune că a născut în jurul orei 10:00, iar la câteva zeci de minute copilul i-a fost dus pentru a-l alăpta şi a constatat că avea o echimoză la frunte, în partea dreaptă. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus încetarea urmăririi penale şi, ulterior, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Florian Robe, medic de specialitate obstetrică-ginecologie din cadrul Maternităţii Polizu, pentru tentativă de omor calificat, a transmis Parchetul Tribunalului Bucureşti, vineri.

Procurorii arată că, în 24 aprilie 2019, o femeie a născut ”o fetiţă viabilă” la Maternitatea Polizu, sub supravegherea medicului.

”Cel din urmă a declarat naşterea ca fiind un avort spontan al unui produs de concepţie de sex feminim fără semne de viabilitate. Deşi semnele de viabilitate erau evidente şi i-au fost semnalate de personalul medical care a intrat în contact cu nou-născutul, medicul a refuzat nejustificat, timp de peste 12 ore, să ia măsuri pentru acordarea îngrijirlor medicale”, scrie în comunicatul procurorilor.

La ce vârstă se căsătoresc, în medie, femeile și bărbații din R. Moldova. În 2023 au fost mai puține nunți

În anul 2023, s-au înregistrat 15,7 mii căsătorii, acestea fiind în descreștere cu 13,5% comparativ cu anul 2022. De asemenea, s-a înregistrat și o descreștere a ratei nupțialității de la 7,2 căsătorii la 1000 de locuitori în 2022 la 6,4 căsătorii în anul 2023, informează unica.md cu referire la Biroul Național de Statistică.

Cea mai mare pondere din total căsătorii, care au fost încheiate în anul 2023, și anume 31,3%, revin bărbaților din grupa de vârstă 25-29 ani, urmate de căsătoriilor încheiate de femeile din grupa de vârstă 20-24 ani – 32% (Figura 2). Vârsta medie la prima căsătorie a fost de 30 ani pentru bărbați și de 27 ani pentru femei.

În cazul divorțurilor, în anul 2023 s-au înregistrat 9,7 mii, numărul acestora fiind în creștere cu 1,1% comparativ cu anul 2022, iar rata divorțialității a constituit 3,9 divorțuri la 1000 de locuitori. Vârsta medie a soților la divorț a fost de 41,3 ani pentru bărbați și 38,3 ani pentru femei.

Din total divorțuri, în anul 2023, ponderea celor survenite după o perioadă de căsnicie mai mică de 5 ani constituiau 24,2%, după 5-9 ani – 23,7%, urmate de căsătoriile desfăcute după o perioadă cuprinsă între 10-14 ani (17,2%), după 15-19 ani (12,4%) și, respectiv, după 20 ani și peste (22,5%). Durata medie a căsătoriei finalizate prin divorț a fost de 12 ani.

România trece la salariul minim european

Guvernul analizează proiectul de lege care va reglementa implementarea salariului minim european la nivelul țării noastre. Statele UE sunt obligate să implementeze Directiva  privind salariul minim adecvat începând cu 15 noiembrie.

Salariul minim european va fi stabilit în baza unor indicatori economici, transparenți și previzibili. Astfel, politicienii nu vor mai putea manipula alegătorii, în campania electorală, promițând  venituri mai mari în schimbul voturilor.

Guvernul pregătește legea salariului minim european

Pe masa ședinței de vineri se află un proiect de lege menit să reglementeze salariul minim adecvat, în conformitate cu Directiva UE. Actul normativ elaborat de Guvernul  Ciolacu propune modificarea Codului Muncii  în acord cu legislația uropeană.

Viitorul salariu minim european se va raporta la jumătate din salariul mediu, fiind influențat de inflație și de productivitatea muncii. În România, salariul minim este mai mic decât jumătatea salariului mediu și nu asigură un nivel de trai decent. Directiva europeană, pe care trebuie să o implementeze Guvernul, stabilește ca salariul minim european să fie calculat în funcție de un coș de bunuri și servicii la prețuri reale.

Fiecare țară va avea, de la 15 noiembrie, propriul salariul minim rapotat la indicatorii stabiliți de UE, menit să asigure un trai decent.

În prezent, salariul minim brut din România este de 3.300 lei, iar de la 1 iulie va crește la 3.700 de lei. Astfel, Guvernul asigură ponderea de 50% din valoarea salariului mediu, cerută de oficialii de la Bruxelles.

Modificările propuse de proiectul de lege

Actul normativ propus de Guvernul condus de Marcel Ciolacu propune modificarea articolul 160 din Codul Muncii.

UE a confirmat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova

Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea, marţi, 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, notează AFP citat de ziua.md.

Miniştrii de finanţe ai UE, reuniţi la Luxemburg, au adoptat oficial cadrul pentru negocierile de aderare cu aceste două ţări candidate, confirmând un acord de principiu aprobat de ambasadorii lor săptămâna trecută. Acest acord deschide calea pentru începerea oficială a negocierilor marţi, 25 iunie, la Luxemburg, a precizat aceeaşi sursă.Tot astăzi, președintele Maia Sandu a semnat decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Documentul a fost parafat după ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană.În același timp, Cristina Gherasimov, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană, a fost desemnată în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova.

În timp ce unii moldoveni se întrec al cui castel e mai pompos, alții locuiesc în cicioabe sau bordeie
Articolul anterior
Ion Ceban spune că autoritățile vor să-l suspende din funcție: ”Haideți, încercați!”
Articolul următor