În timp ce unii moldoveni se întrec al cui castel e mai pompos, alții locuiesc în cicioabe sau bordeie

În timp ce unii moldoveni râvnesc la palate ori case pompoase, sunt oameni care se mulțumesc cu locuințele lor modeste, de peste o sută de ani, săpate în pământ. De bordeie vorbim, pe când localnicii preferă să le spună băști. Da, sunt puține la număr, iar traiul în ele devine o raritate. Însă, tocmai acest lucru le face unice și admirate de turiști. Locuiește în pământ și Maria Ardeleanu, o octogenară din satul Rogojeni, raionul Șoldănești, care nu a renunțat la bordei nici după ce și-a construit casă cu soțul. Aici și-a trăit cei mai frumoși ani, aici și-a crescut copiii, de aici și-a petrecut pe ultimul drum soțul și tot aici vrea să moară și ea, se arată într-un reportaj de la TV8.

Amplasată la poalele stâncilor, gospodăria mătușii Maria este prima care îți iese în cale. Ca un mărgăritar, frumos îngrijită și scăldată de soare, casa bătrânească cucerește pe oricine care trece pe alături. Mai ales că este puținele în care există și un bordei. Am bătut ușor în ochiul geamului, fără să știm că bătrânica dormita în acel moment. Dar s-a înviorat pe loc când am rugat-o să ne povestească despre traiul într-un bordei.

În timp ce turiștii admiră forma estetică și unică a locuinței, mătușa Maria savurează confortul pe care îl oferă bașca. Vara e răcoare, iar iarna este cald. Nu s-a despărțit de ea, chiar dacă alături și-a construit o casă, mai spațioasă.

O ajută prin gospodărie una dintre fiice, care s-a mutat cu traiul nu departe – în stația Rogojeni, acolo unde casele sunt mai moderne, iar localitatea este situată pe loc drept, având și drumuri mai bune, dar și alte facilități. Ca ziua să decurgă mai ușor, iar liniștea să nu-i țiuie în urechi, mătușa Maria se mai ia cu singura sursă de zgomot, pe care o poate controla oricând – radioul.

Nu are bașcă, dar se bucură că datorită lor satul este încă viu și atractiv pentru cei din jur.

Și-ar dori un televizor, dar crede că deja e prea bătrână pentru asta.

„- Eu nu mă supăr pe bordei. Dar bordei este și la porci.

-Vă vine lumea? Este interesată de construcție?

 -Vin, vin, mai ales aici la mine. Dar mi-e cam rușine, că sunt bătrână și nu prea pot face curățenie”, susține gospodina.

Sute de oameni o vizitează anual, curioși să vadă cum arată o bașcă și cum e să trăiești într-un așa tip de locuință. În timp, această locuință și gospodina casei au căpătat o faimă națională.

În Republica Moldova, băști mai poți întâlni în satul Țîra și el amplasat pe malul Răutului. Potrivit datelor, acolo mai sunt păstrate circa 30 de băşti, dar foarte puține sunt utilizate de săteni.

Grecii vor construi 1.000 de kilometri noi de autostradă. Turiștii vor putea ajunge mai rapid în zonele preferate

Rețeaua de autostrăzi a Greciei va fi îmbunătățită semnificativ în următorii ani, deoarece se vor adăuga noi axe rutiere care sunt în curs de implementare sau vor începe în curând să fie construite.

Ultima completare majoră în privința autostrăzilor grecești au fost axa rutieră Aktio-Ambrakia, lungă de 49,5 km, care reduce timpul călătoriei între Atena-Lefkada cu aproximativ 45 de minute până la 3 ore și 20 de minute. În primăvara anului 2023, a fost gata și cea mai lungă secțiune a E65 de la Lamia la Kalambaka, lungă de 136 km, relatează www.ziare.com.

Totodată, există și alte câteva axe rutiere care vor fi gata în următorii ani. Este vorba de axe rutiere mari a căror lungime totală depășește 1.000 km și vor avea o contribuție decisivă la dezvoltarea economică a multor orașe și regiuni ale țării, precum și la dezvoltarea turismului.

Până în 2025, autostrada Patras-Pyrgos, lungă de 75 de km, va fi gata și va permite călătorilor să parcurgă călătoria Atena-Pyrgos în 2 ore și 45 de minute.

În prim plan se află și autostrada Pyrgos-Kalo Nero-Tsakona, lungă de 76,5 km, pentru care au fost finalizate studiile, urmând să fie aprobate în curând avizele de mediu.

Secțiunea lungă de 46 km din E65 de la Kalambaka până la Egnatia Odos, la vest de Grevena, va fi de asemenea gata în 2026, care odată finalizată va marca operarea tuturor celor 181 km ai E65. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Greciei cu o importanță strategică deosebită pentru dezvoltarea țării și a Regiunii și va permite parcurgerea distanței de la Atena la Grevena (și invers) în 4 ore.

Autostrada BOAK din Creta este, de asemenea, un proiect cu beneficii enorme, care este considerată cea mai mare autostradă în construcție din toată Europa în această perioadă. Lungimea sa totală este de 294 km și străbate opt municipalități din regiunea Creta de-a lungul coastei de nord a insulei în toate cele patru prefecturi.

Odată cu finalizarea BOAK (estimată în 2030), timpul de mers pentru ruta Chania – Heraklion și ruta Chania – Agios Nikolaos se va reduce semnificativ, în timp ce siguranța rutieră va fi îmbunătățită, cu o reducere a accidentelor grave.

În următorii ani, se conturează și axa rutieră Lamia-Itea-Antirrio, cu o lungime totală de 160 km, care va permite călătoria de la Patras la Lamia și invers în doar 2 ore.

Axa rutieră Ioannina-Kakavia, lungă de 70 de km, o prelungire a Drumului Ionic, este, de asemenea, de importanță strategică pentru Grecia. Lista beneficiilor importante ale axei rutiere Ioannina-Kalpaki-Kakavia include deservirea aeroportului Ioannina precum și preluarea volumului principal de trafic dintre Grecia și Albania, întrucât continuarea drumului, după Kakavia, deservește zonele de coastă ale Albaniei.

În cele din urmă, drumul Kalamata – Rizomylos – Pylos – Methoni, lung de 49 km, în Peloponez, precum și drumul Drama-Amphipolis de 43 km din Macedonia, sunt considerate axe rutiere importante pentru guvernul de la Atena.

Seniorii din Capitală sunt invitați la muzică și dans în parc, la o nouă ediție a „Dialogului între Generații”

În weekendul 15-16 iunie seniorii din Capitală sunt invitați la o nouă ediție a „Dialogului între Generații”.

Seniorii din Capitală sunt invitați la muzică și dansuri în parcFoto: Primăria Chișinău

Potrivit Primăriei Municipiului Chișinău, evenimentul va avea loc între orele 16:00-20:00, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

la o nouă ediție a spectacolelor muzicale desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”.  

În programul evenimentului se remarcă muzică de calitate, dansuri și voie bună pentru persoanele de vârsta a treia.

Inițiativa datează din iunie 2022 și oferă chișinăuienilor de diferite vârste posibilitatea de a petrece timpul alături de semeni și într-o atmosferă plăcută.  

Organizatorii Proiectului socio-cultural de weekend sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.

Două bloggerițe, împușcate mortal în Ucraina. Cine e atacatorul și cum s-a produs tragedia

Un tânăr de 23 de ani și-a împușcat soția de 18 ani, cunoscută drept bloggerița Vera „Pantera” și pe prietena ei, influencerița Natașa „Banderovk”, în vârstă de 19 ani, la Vinnîțea.

Cele două bloggerițe ridiculizau soldații ruși și criticau atacul Rusiei asupra Ucrainei.

Potrivit Suspilne și Telegraf tânărul a fost găsit și el mort.

Atacul a avut loc pe 13 iunie. Atunci una dintre tinerele rănite a reușit să ceară ajutor, însă salvatorii nu au reușit să deschidă ușa și au fost nevoiți să intre pe o fereastră de la etajul 3.

Conform datelor din anchetă, tânărul a împușcat fetele cu un pistor și apoi a fugit, ca mai apoi corpul lui să fie găsit pe malul râului Bugul de Sud, cu o rană în zona capului.

Zarina Majevska, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Stat din regiunea Vinnîțea a anunțat că suspectul s-a sinucis.

Soția suspectului a murit pe loc, iar prietena ei a murit a doua zi, la unitatea medicală.

Cele două femei erau influencerițe și făceau streamuri în care ridiculizau soldații ruși.

Vera Pantera avea 48.000 de urmăritori pe TikTok, iar prietena ei „Banderovka” avea aproximativ 13.000.

Denumirea de „Banderovka” vine de la „banderoviți”, iar una dintre tezele atacului rus în Ucraina este aceea că regimul de la Kiev este „moștenitorul fascist” al lui Stepan Bandera, un lider naționalis ucrainean, care a fost ucis în Germania de KGB la comanda lui Nikita Hrușciov.

Bloggerițele au făcut mai multe transmisiuni pe rețelele sociale, unde criticau soldații ruși și râdeau de ei.

În urma anchetei, polițiștii au ridicat arma, carcase de gloanțe și alte probe materiale. De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de crimă.

sursa: www.ziare.com

Niciun moldovean nu a avut de suferit în atacurile masive de azi dimineață din Ucraina
Articolul anterior
”Trăia cu un făt mort în pântec, știind de fapt că este viu”. Cum a mințit-o medicul de la Polizu pe o femeie care urma să devină mamă
Articolul următor