Și-a pus panouri solare la geamul apartamentului. Ideea inedită a unui bărbat de a-și ușura factura la curent

Un clujean și-a montat 16 panouri solare la geamul de la apartament, pentru a-și scădea factura la energie. Astfel de panouri nu necesită autorizație, după cum a precizat Primăria Cluj Napoca.

De mai bine de trei ani, la geamul acestui apartament din Cluj-Napoca au început să apară panouri fotovoltaice de mici dimensiuni. Proprietarul a montat până acum 16 astfel de panouri, prin care reușește să-și reducă considerabil facturile, relatează Digi24.ro.

„Dacă ar locui în blocul meu, nu mi-ar plăcea deloc, pentru că nu arată bine. Dacă vrea să-și instaleze cineva panouri fotovoltaice să și le pună pe acoperiș și să facă de acolo conducerea la instalația electrică. Ideea este grozavă”, este de părere un vecin. 

Iulia Perșa – purtător de cuvânt Primăria Municipiului Cluj-Napoca a declarat că legislația de astăzi nu prevede obligativitatea obținerii unei autorizații de construire pentru astfel de situații.

Cătălina Pop – director marketing companie de sisteme fotovoltaice – susține că problemele apar când trebuie distribuită această energie, pentru că ar trebui să se facă individual, dacă nu este un contor de bloc general.

În plus, spune directorul, „intervin probleme de costuri, că nu toți, chiar dacă-și dau acordul, nu toți pot să-și permită, până la urmă, toată investiția. La începutul acestui an, autoritățile din Cluj-Napoca anunțau montarea de panouri fotovoltaice, din fonduri europene, pe 100 de blocuri din oraș.”

67 de tineri au absolvit Academia Militară Alexandru Cel Bun. Este a 30-a promoție a acestei instituții

67 de absolvenți ai Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru Cel Bun” din Chișinău au primit diplomele de licență și gradul primar de „locotenent”. Este a 30-a promoție a acestei instituții. După trei ani de studii, examene și multă muncă, proaspeții absolvenți spun că sunt pregătiți să parcurgă toate etapele carierei militare.

67 de tineri au absolvit în acest an Academia Militară Alexandru Cel Bun

Alături de ei la eveniment au fost prezenți părinți, rude sau prieteni. Cu un cuvânt de încurajare adresat noilor ofițeri au venit ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi și președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite Radiomoldova.md.

În cadrul ceremoniei festive, trei absolvenți eminenți ai promoției 2024 au primit certificat de apreciere și însemnul special al ministrului Apărării. Printre proaspeții absolvenți ai Academiei Militare se numără și Stevian Cucuietu.

„Sunt mândru de mine pentru că am parcurs o etapă dificilă, prin diferite încercări, provocări la care am făcut față demn și am meritat acest grad din plin. În continuare voi activa în batalionul de artelerie și consider că este o nouă încercare la care voi face față”, a spus Stevian.

Alături i-au fost părinții și fratele care l-au susținut încă de la început.

„Acești trei ani de studenție a feciorului au fost o provocare pentru noi părinții pentru că ne-am pus așteptări mari și din partea lui și din partea academiei, am dorit să iasă un ofițer cu înalte valori”, au mărturisit părinții.

Și Sergiu Șura a fost însoțit de părinți la ceremonia de absolvire a academiei.

„Au fost multe acțiuni care au fost dificile, dar m-am descurcat. Emoții sunt, dar cu sprijinul colegilor voi merge înainte”, a spus Sergiu.

Zara Teodorina a absolvit Academia Militară împreună cu prietenul ei David.

„Emoții pozitive, sunt foarte mândră că am ajuns în momentul dat. Mai departe voi activa în batalionul 22, ca comandant de pluton”, a relatat Zara.

„Emoții nu sunt, mă simt ca în fiecare zi, totul îmi place și le urez la toți succes”, a spus David.

Oficialii prezenți la eveniment au reiterat că sectorul de apărare națională este o prioritate pentru stat.

„Conducerea țării, Ministerul Apărării depune eforturi concrete pentru a dezvolta capacitățile de apărare ale Armatei Naționale cu scopul de a menține pacea și securitatea în Republica Moldova”, a declarat Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării.

„Lucrurile au început deja să se miște, în 2023, am făcut cea mai mare creștere a bugetului apărării din istoria țării, creăm condiții bune de muncă și cazarmă, am majorat soldul lunar al militarilor în termen și rezerviștilor chemați la exerciții de mobilizare”, a menționat Igor Grosu, președintele Parlamentului.

„Astăzi toți ne mândrim împreună cu părinții de rezultatele pe care le-au atins, mai departe sunt repartizați în unitățile militare și după un concediu care va fi imediat din ziua de luni, se vor prezenta în luna august pentru continuarea serviciului militar”,a declarat Vadim Cemîrtan, rectorul Academiei Militare.

În acest an, 67 de tineri, dintre care 15 fete, au absolvit Academia Militară „Alexandru cel Bun” din Chișinău. Este unica instituție de învățământ militar superior din Republica Moldova. Absolvenții instituției sunt angajați în serviciul militar prin contract în unitățile militare ale Armatei Naționale.

Maia Sandu a transmis un mesaj de Ziua Națională a Portului Popular

În ultima duminică a lunii iunie este sărbătorită Ziua Națională a Portului Popular. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj în care felicită cetățenii pentru că promovează unul dintre principalele elemente ale identității noastre.

„În ultima duminică a lunii iunie sărbătorim Ziua Națională a Portului Popular. Aceste straie transmit bunătatea și înțelepciunea înaintașilor noștri și reprezintă unul dintre principalele elemente ale identității noastre ca neam. Mă bucur să văd cum, în ultimii ani, tot mai mulți dintre noi poartă cu drag și promovează cu mândrie această bogăție pe care am moștenit-o”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Andra a lansat piesa „Mă întorc acasă”. Cum sună melodia de dragoste care a topit inimile fanilor: „Emoție pură!”

Andra și-a bucurat admiratorii cu o nouă piesă, pe care a lansat-o în 28 iunie. Melodia „Mă întorc acasă” a ajuns imediat la inima românilor, care i-au scris zeci de mesaje de apreciere pe pagina de socializare, dar și pe YouTube.

„Sper să vă placă. Are o tentă populară, după cum se vede costumația mea. Se potrivește cu ce am făcut în ultima perioadă”, a spus Andra înainte de lansarea piesei, potrivit protv.ro.

„Iubește românește! Chiar și fără cuvinte, există o limbă a noastră pe care o vorbim prin îmbrățișări, dor, priviri. „Mă întorc acasă” este exact despre asta. Sper că v-a ajuns la suflet! În brațele omului iubit te simți întotdeauna ca acasă. Despre acest sentiment unic și despre iubire adevărată este noua mea piesă, un cântec cu influențe tradiționale pentru că sunt sufletul aproape de tradițiile noastre, după cum deja știți. Vă place piesa? Abia aștept să citesc mesajele voastre, spune cântăreața. În doar câteva minute de la lansare, videoclipul a adunat mii de vizualizări și zeci de comentarii.

Contrabandă cu monede de colecție și aparate de fotografiat – relicvă. Bunurile erau neînsoțite
Articolul anterior
Oamenii de știință bat alarma! Următoarea pandemie poate fi produsă de topirea ghețarilor
Articolul următor