Mare parte din Londra va fi sub apă în 2100. Harta roșie a orașelor europene în pericol să fie înghițite de mare în acest secol

Zeci de orașe din Marea Britanie riscă să dispară în mare în următorii 80 de ani, arată studiile și hărțile publicate de o organizație de climă care prezintă o imagine de ansamblu asupra efectelor dezastruoase ale schimbărilor climatice asupra Regatului Unit. Potrivit studiilor, o mare parte din Londra ar putea fi sub apă până în 2100, tranmsite digi24.

O creștere a temperaturii globale cu 3 grade Celsius ar avea un „impact dezastruos” pentru Marea Britanie, potrivit studiilor prezentate de Climate Central, scrie Euronews.

Nu doar Marea Britanie este în pericol. Climate Central estimează că 275 de milioane de oameni trăiesc în zone care vor ajunge să fie sub apă până în 2100.

Hărțile interactive ale Climate Central prezic ce părți ale lumii vor fi afectate de creșterea nivelului mării. Potrivit hărților, o creștere a temperaturii chiar și cu 1,5 grade Celsius ar scufunda zonele centrale ale Londrei.

Coasta de est a Angliei este, de asemenea, deosebit de vulnerabilă. Hărțile prevăd că zone mari chiar la nord de Peterborough și Cambridge vor ajunge să fie nelocuibile.

Situația va fi critică și de-a lungul râului Humber, iar orașe precum Hull vor fi probabil scufundate până în 2100. O zonă întinsă din Midlands va fi, de asemenea, sub apă.

Hărțile arată care vor fi efectele creșterii nivelului mării în funcție de diferite niveluri de încălzire globală. Prin creșterea creșterii temperaturii cu până la 3 grade Celsius, și alte zone ale Regatului Unit ar putea fi în pericol. În sud-estul Angliei, orașele de coastă din Hampshire, Sussex, Essex și Kent sunt în pericol să dispară în mare. Dundee, Perth și St Andrews din Scoția sunt, de asemenea, expuse riscului inundațiilor de coastă.

Și alte țări din Europa vor fi afectate de inundații devastatoare, prezice Climate Central. Belgia, Germania, nordul Franței și jumătate din Țările de Jos vor dispărea sub apă până în 2100, a estimat organizația.

Cât de repede crește nivelul mării?

Cercetătorii de la Climate Central avertizează că o creștere a temperaturii globale de 3 grade Celsius până la începutul secolului viitor ar avea un „impact dezastruos”.

Începând din 1993, creșterea nivelului mării se accelerează. Potrivit Royal Society din Marea Britanie, rata de creștere medie globală a fost în ultimul deceniu de 3,6 mm.

„Dacă dioxidul de carbon și alte gaze cu efect de seră continuă să crească în ritmul lor actual, se estimează că nivelul mării ar putea crește, cel puțin, cu încă 0,4 până la 0,8 m până în 2100. Topirea stratului de gheață în viitor ar putea crește aceste valori considerabil”, arată un material postat de academia științifică pe site-ul său.     

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin era la slujba de Înviere

În timp ce armata rusă bombarda Ucraina, Vladimir Putin era la slujba de Înviere în Catedrala Hristos Mântuitorul, distrusă pe vremea lui Stalin, dar reconstruită după căderea comunismului.

În timp ce armata lui bombarda Ucraina, Putin era la slujba de Înviere

Slujba a fost oficiată de Patriarhul Kirill, unul dintre cei mai mari susținători ai președintelui și un promotor al războiului din Ucraina. Vladimir Putin vine să celebreze Învierea Domnului aici an de an, transmite Digi24.ro.

În apropierea lui se află adesea lideri importanți ai regimului. Cine stă lângă Putin de Înviere arată că este, pentru moment, în grațiile președintelui rus. Anul acesta a fost primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Maia Sandu, alături de cei dragi: ,,Să trăim Paștele cu bucurie și iubire. Hristos a Înviat!”

În dimineața zilei de Paște, președinta Maia Sandu a transmis tuturor cetățenilor țării noastre un mesaj de felicitare. „Să trăim Paștele cu bucurie și iubire. Și cu speranță că binele învinge”, este mesajul președintei.

Într-un filmuleț emoționant publicat pe o rețea de socializare, șefa statului este surprinsă în pregătiri de Paște, alături de cei dragi, împreună cei ai casei care gătesc pasca și vopsesc ouă.

„Lumina învie chiar când e doborâtă – cu acest crez ne-am trăit veacurile pe pământul nostru. Am sărbătorit Paștele an de an și am deschis casele pentru lumină chiar și atunci când Învierea era interzisă, iar bisericile distruse. Nu ne-am lăsat doborâți, ne-am păstrat credința și am trăit fiind învățați că a fi om, a fi onest, a fi bun înseamnă a fi puternic.

În Moldova, când ne spunem, cu fețele luminate, „Hristos a înviat!”, adunăm tot neamul în această adresare. Și pe bunica ce făcea cruce cozonacului înainte de a-l pune în cuptor, și lumina după care mergeam cu părinții la biserică, și frații și surorile cu care ciocneam ouăle de Paște, și masa plină cu bucate, dar cel mai important – plină cu oameni dragi. 

Vom transmite tradițiile noastre copiilor. Acestea sunt rădăcinile cu care plecăm în lume, oriunde în lume, și lucrurile care ne oferă identitate și încredere în cine suntem. Vă îndemn să promovați obiceiurile noastre oriunde ați fi căci sunt cele mai dragi sufletului nostru. Să trăim Paștele cu bucurie și iubire. Și cu speranță că binele învinge. Hristos a Înviat!”, spune Maia Sandu.

O menajeră a devenit milionară. Femeia la care lucra i-a lăsat averea sa

O menajeră din Thailanda a moștenit mai bine de 2,5 milioane de euro, după ce femeia de afaceri pentru care lucra i-a lăsat întreaga sa avere.

O menajeră a devenit milionară: Femeia la care lucra i-a lăsat averea saFoto: Shutterstock

Nutwalai Phupongta, în vârstă de 49 de ani, a lucrat 17 ani pentru o femeie de afaceri franceză, și, după moartea acesteia, a moștenit o avere de 2,5 milioane de euro, transmite știrileprotv.ro.

Femeia de afaceri a fost găsită moartă pe marginea piscinei vilei în care locuia, alături de o armă, din care lipsea un cartuș, un pahar de vodcă și un pachet de țigări.

Cel care a făcut descoperirea șocantă a fost un angajat care a sunat imediat la poliție. Nimic nu indică o eventuală crimă. Camerele de supraveghere fusese acoperite de Catherine, a constatat ancheta.

Cu puțin timp înainte de moartea ei, pe 26 aprilie, și-a făcut testamentul și a informat mai multe persoane apropiate că îi va lăsa toată averea menajerei sale, Nutwalai Phupongta. Cunoscută ca „mătușica Tim”, ea a moștenit acum imobile, bani, mașini, bijuterii și terenuri în valoare de 100 de milioane de baht, echivalentul a aproximativ 2,5 milioane de euro.

Catherine deținea cinci vile de lux pe insula de vacanță Phuket și locuia singură în Thailanda, de la divorțul ei, produs în urmă cu patru ani. Potrivit presei de la Bangkok, Catherine suferea de o boală incurabilă.

Cabral renunţă la televiziune: „Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. O să mă opresc. Puţin, puţin mai mult, nu ştiu”
Articolul anterior
Polonezii au început să extragă cărbune din păduri, parcuri sau propria grădină
Articolul următor