Trei ucraineni au plătit 16.700 de dolari pentru a ajunge ilegal în Republica Moldova. Două persoane, printre care un fost polițist de frontieră, reținute

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD în comun cu procurorii PCCOCS, oficiul Sud, au reținut marți, 29 noiembrie 2022, două persoane bănuite de organizarea migrației ilegale pentru mai mulți cetățeni ucraineni.

Potrivit datelor din dosar, trei ucraineni au oferit în total suma de 16.700 de dolari SUA, pentru a putea fi aduși ilegal în Moldova și ulterior să le fie efectuată intrarea legală pe teritoriul Moldovei în sistemul informațional a datelor privind traversarea frontierei de stat.

Oameni legii au inițiat cercetările în octombrie 2022. Bănuitul care avea rolul de transportator are vârsta de 59 de ani. Ulterior cazării lor, avea loc legalizarea șederii lor în Moldova, prin intermediul unui fost angajat al Poliției de Frontieră, la punctul de trecere a frontierei „Giurgiulești-Reni.” Acesta are vârsta de 42 de ani și s-a eliberat recent din funcția deținută.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, persoanele vizate în dosarul penal se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Explozie într-o parcare din România. Un bărbat a ars de viu

Tragedie la Suceava, România. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a murit după ce autoturismul în care se afla a explodat într-o parcare din comuna Șcheia, transmite știripesurse.ro.

Primii care au intervenit au fost lucrătorii de la o reprezentanță auto din zonă, care au auzit o bubuitură puternică, iar când au văzut flăcările au venit cu stingătoare. Salvatorii au scos bărbatul din mașină, însă, din păcate, medicii nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Din primele constatări, specialiștii tind să creadă că bărbatul s-a sinucis, respectiv explozia a fost provocată intenționat, mai ales că nu era la prima tentativă.

Un copil din stânga Nistrului a îngrozit părinții după ce a băut soluție pentru desfundarea țevilor. Medicii au avut misiune grea

Noapte agitată pentru medicii din stânga Nistrului. Un copil din Dubăsari a fost adus de părinți la spital după ce a băut soluție pentru desfundarea țevilor, scrie stiripesurse.md.

Copilului de doi ani i s-a acordat asistența medicală necesară, iar acum se află sub supravegherea doctorilor, scrie presa locală.

În aceeași seară, la urgență a ajuns și un copil de un an cu arsuri de gradul doi și trei după ce a vărsat o cană de ceai fierbinte peste el.

Ambii copii rămân internați și sub supraveghere.

Carla’s Dreams, comportament straniu la un concert din Craiova. Ce a transmis artistul după ce a fost acuzat că ar fi urcat drogat pe scenă

Imagini controversate cu unul dintre cei mai îndrăgiți artiști. În timp ce cânta pe o scenă din Craiova, cântărețul Carla’s a avut un comportament neobișnuit, iar mai mulți fani au spus că se tem că bărbatul ar fi putut fi sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului, scrie realitatea.net

Videoclipul în care Carla’s Dreams este filmat interpretând piesa „Imperfect” pe o scenă din Craiova a devenit viral pe rețele. Acesta a fost surprins suflându-și nasul și părea a fi la un pas de a se prăbuși. Respectiv, spectatorii au speculat că ar putea fi sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Contactat de jurnaliștii Realitatea PLUS, cântărețul a spus: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse. Niciunul dintre membrii echipei Carlas Dreams nu utilizează substanțe interzise.” 

Dmitri Rogozin, poză în Ucraina cu haine și arme din dotarea NATO. Fidelul lui Putin, desființat de bloggeri ruși
Articolul anterior
Imaginile care nu s-au văzut la TV. Ce a făcut Cristiano Ronaldo, după ce golul i-a fost atribuit lui Bruno Fernandes
Articolul următor