În momentul când majoritatea persoanelor decid să întemeieze o familie, de obicei pornesc pe această cale cu multă dragoste și speranță că vor fi împreună până la adânci bătrânețe. Dar în timp, unii soți care se iubeau foarte mult la început, se transformă în persoane care nu mai reușesc să se înțeleagă. Se înstrăinează și înțeleg că de fapt au scopuri și aspirații absolut diferite.
Motive pot fi multiple, de la lucruri mărunte până la ceva cu adevărat grav. De aceea, este important să reușiți să îmbunătățiți relația, să scapați de atmosfera negativă, până ce lucrurile n-au ajuns prea departe. Controlează-ți emoțiile. Deseori motivul certurilor este emotivitatea și nervozitatea excesivă, sau temperamentul prea apris. Aceste calități, în mare parte, le posedă femeile, dar sunt și excepții. În timp ce ești nervoasă poți porni un scandal de proporții, poți face și spune lucruri care-l pot răni pe partener. Cum simți că ești cât pe ce să explodezi, încearcă să te iai cu altceva. Discută alte subiecte, iar când ți-a mai trecut un pic, deschide subiectul și găsiți o cale de compromis.
Învață să ierți. În viața de familie supărările sunt invitabile și este foarte important să le uiți. Emoțiile negative acumulate în timp duc la stres și boală. Iartă!… în primul rând pentru tine. Fii sigură că soțul tău te iubește și nu-și dorește să te supere intenționat.
Nu critica și nu judeca. Pentru cuplurile căsătorite această sarcină e mai greu de realizat. Uneori nici nu conștientizezi când îți critici partenerul, fie că ironizezi, faci apropouri sau pur și simplu îl ignori. Încearcă să gasești calitățile bune ce le are soțul tău și laudă-l pentru asta. Mereu încearcă să vezi lucrurile și dintr-un alt unghi, nu doar de pe poziția ta. De asemenea, învață să nu te superi tare atunci când ești criticată la rândul tău de către el. Răspunde liniștit și fii sigură pe argumentele ce le aduci.
Fii mai atentă cu partenerul tău. Fii mai grijulie cu el, spune-i lucruri frumoase și împărtășește-i sentimentele tale. Chiar și cele mai mici gesturi de atenție îl pot ajuta să uite mai ușor unele supărări. Dacă vei oferi, la rândul tău, în timp vei observa că vei primi aceeași atenție. Privește cu optimism relația voastră și fii pozitivă – cu o astfel de persoană e ușor să comunici și nu-ți dorești să despici firul în patru.
Învăță să rezolvi problemele calm. Nu ține supărările, discută situațiile mai puțin plăcute ce te-au deranjat, dar pe un ton liniștit. Nu critica, nu te certa și nu-l acuza. Spune-i ce te deranjează și argumetează pretențiile. Mai mult ca sigur, partenerul tău nu și-a dorit să te supere, dar a acționat la nervi. Vorbiți despre relația voastră și depășiți împreună momentele mai puțin plăcute. Iertați și uitați răul.
Încercați să luați o mică pauză. Comunicare și interacțiunea permanentă, inevitabil duce la situații de conflict. O pauză în relație vă poate ajuta să uitați supărările și să trezească sentimentele ce le aveați unul pentru celălalt.Puteți pentru o perioadă de timp să vă vedeți fiecare de treburile voastre sau să ieșiți cu prietenii. Recurgeți la așa ceva doar în cazul în care relația voastră necesită doar o mică îmbunătățire. Dar dacă situația voastră e atât de critică încât relația trebuie reconstruită de la început, o pauză ar putea să vă îndepăteze și mai mult.
Aveți grijă de familia voastră!