Argentina a învins Franța, duminică, și a cucerit al treilea titlu mondial din istorie. A fost 2-2 la finalul timpului regulamentar, 3-3 după reprizele de prelungire și 4-2 pentru Messi și echipa la loviturile de departajare.

Pe primul loc în clasamentul golgheterilor CM 2022 se află în acest moment decarii celor două echipe, Lionel Messi (35 an) şi Kylian Mbappe (23 ani), care sunt coechipieri la Paris Saint-Germain.
Messi va ajunge la a 26-a sa prezenţă la Cupa Mondială şi va stabili astfel un record, depăşindu-l pe germanul Lothar Matthaeus, cu care se află acum la egalitate.
Argentina şi Franţa s-au întâlnit de trei ori la Cupa Mondială, ”Les Bleus” având câştig de cauza la ultima confruntare, în 2018, când s-au impus cu 4-3 în optimile de finală. Argentina a câştigat primele două dueluri, în 1930 şi 1978.
În total, cele două echipe s-au înfruntat de 12 ori, Argentina având şase victorii, iar Franţa trei. Sud-americanii au marcat 15 goluri, iar francezii 11.