După primele zile ale invaziei, Vladimir Putin a recunoscut în conversații private că războiul nu a decurs conform planului, scrie The New York Times în analiza specială privind cauzele fiasco-ului Federației Ruse în Ucraina.
Două surse ale publicației au spus că în timpul unei întâlniri din martie cu premierul israelian Naftali Bennett, Putin a recunoscut că ucrainenii s-au dovedit a fi „mai duri” decât i s-a spus că vor fi.
„Probabil va fi mult mai dificil decât am crezut. Dar războiul este pe teritoriul lor, nu al nostru. Suntem o țară mare și avem răbdare”, a spus Putin.
Oamenii care sunt familiarizați cu planurile dictatorului rus susțin că acesta este gata să sacrifice nenumărate vieți și bani de dragul victoriei asupra Ucrainei.
Potrivit publicației, în cadrul uneia dintre puținele întâlniri personale cu americanii de luna trecută, reprezentanții Federației Ruse au dorit să transmită un mesaj dur președintelui Biden: Indiferent câți soldați ruși sunt uciși sau răniți pe câmpul de luptă, Rusia nu va renunța.
Potrivit unui membru NATO, Putin este dispus să accepte moartea sau rănirea a 300.000 de soldați ruși, de aproximativ trei ori mai mult decât pierderile sale actuale.
Potrivit Statului Major General ucrainean, la 17 decembrie, pierderile totale ale inamicului în rândul personalului au crescut la 97.690.
Pierderile Federației Ruse în războiul împotriva Ucrainei se poate ridica la 100.000 de morți și răniți, în principal din rândul celor mobilizați. Dar Moscova se pregătește deja să-i înlocuiască cu noi recruți.