Își doresc al treilea copil? Andra și Cătălin Măruță, unul dintre cele mai carismatice cupluri: ”Copilul este o binecuvântare”

Andra și Cătălin Măruță au deja doi copii, dar este posibil să nu se oprească aici. David, 11 ani, și Eva, 7 ani, ar putea avea un frăţior sau o surioară.

Cântăreața a vorbit despre posibilitatea de a avea al treilea copil cu prezentatorul de la Pro TV.

Va naşte Andra pentru a treia oară?

Un fan a întrebat-o pe Andra dacă își dorește să devină mamă pentru a treia oară. Andra a mărturisit că nu are în plan acest lucru, dar nu se știe ce rezervă viitorul, scrie redactia.ro.

„Mai ai de gând să faci un copil cu Măruță?”, au întrebat fanii, iar ea a răspuns:

Nu văd bine întrebarea (n.r. râde). Nu avem în plan acest lucru, dar niciodată să nu spui niciodată. David vrea un frate, eu nu zic nu. Să fie grădiniță aici de copii. Copilul este o binecuvântare, dar vine când vrea Dumnezeu”, a spus Andra, pe Instagram.

Eva şi-ar dori o surioară

Fiica ei, Eva, care era de față, a reacționat: „Eu vreau să am o soră. Eu zic să faci doi copii atunci”, a adăugat micuța. Ulterior, Andra a mai spus că atât ea, cât și soțul ei nu s-au gândit să își mărească familia. Mai în glumă, mai în serios, Eva i-a spus mamei sale că ar fi bine să mai aibă încă doi copii.

Andra a vorbit și despre infidelitate. Ea consideră că singurul lucru rău pe care soțul ei ar putea să-l facă ar fi să o înșele, chiar și așa, ea ar putea să-l ierte. De asemenea, vedeta nu încurajează femeile să stea lângă partenerii agresivi.

În prezent, Cătălin Măruță prezintă emisiunea „La Măruță”, la Pro TV, iar Andra e jurat la „Românii au talent”, emisiune care va începe pe 20 ianuarie, la Pro TV.

Vladimir Putin include în lege noțiunea de „genocid împotriva poporului sovietic”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat legea care prevede conceptul de „genocid împotriva poporului sovietic”, comis în al Doilea Război Mondial, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Kremlinului se arată că legea federală va reglementa păstrarea memoriei, securitatea și întreținerea mormintelor victimelor acelui genocid. Totodată, aceasta stabilește un mecanism de căutare a locurilor de înhumare și a mormintelor comune, pentru a aduce omagiu  victimelor.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Conform statisticii, peste 26 de milioane de cetățeni ai fostei URSS, dintre care opt milioane de soldați, au decedat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cinci noi poduri vor lega România și Moldova. Primul va fi „Podul de Flori” de la Ungheni

Încep lucrările la primul pod peste Prut construit după Revoluție, iar alte patru sunt în faza de proiectare, afirmă Sorin Grindeanu, ministru al transporturilor și infrastructurii din România . Pe 26 aprilie, la Ungheni, va fi lansată oficial construcția Podului de Flori, un nou punct de legătură rutieră între Republica Moldova și România, transmite IPN.

Evenimentul este unul simbolic și marchează începutul unui proiect de infrastructură așteptat de zeci de ani. Podul de la Ungheni va fi primul dintre cele cinci noi poduri planificate între cele două maluri ale Prutului. Autoritățile din ambele țări subliniază atât importanța practică, cât și valoarea istorică și simbolică a acestei construcții.

Ministrul transporturilor și infrastructurii din România, Sorin Grindeanu, a declarat că începerea lucrărilor reprezintă un moment important. Proiectul presupune construirea a două poduri rutiere, câte unul pentru fiecare sens de mers, cu termen de finalizare estimat pentru a doua jumătate a anului 2026. Aceste poduri vor continua traseul autostrăzii A8, care va lega Chișinăul de Iași și mai departe de Pașcani și Târgu Mureș, facilitând astfel conexiunea cu rețeaua rutieră europeană.

„Dar mai vreau să anunţ un lucru, avem încă patru poduri la stadiul de proiectare. Anul viitor se va termina proiectarea şi, odată cu ele, vom avea cinci noi poduri peste Prut, ceea ce e un lucru bun”, a adăugat oficialul român.

Sorin Grindeanu afirmă că finalizarea acestora va consolida conectivitatea transfrontalieră și va stimula dezvoltarea regională.

Vicepremierul Republicii Moldova, Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, a subliniat că podurile devin simboluri ale apropierii dintre Moldova și Europa și contribuie la siguranța rutieră, mobilitatea populației și dezvoltarea economică.

O companie de publicitate cere Primăriei Capitalei un prejudiciu de 66 milioane de euro

Operatorul de publicitate EpaMedia solicită un prejudiciu de peste 66 de milioane de euro de la Primăria Chișinău. Despre aceasta scrie consilierul municipal al Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Victor Chironda, pe pagina sa de Facebook. Consilierul solicită edilului Ion Ceban și viceprimarului Ilie Ceban convocarea urgentă a Consiliului municipal Chișinău, ca să prezinte informații la acest subiect, transmite IPN.

Victor Chironda susține că a primit o notificare de arbitraj de la compania de publicitate EpaMedia și o notă informativă emisă de Direcția Asistență juridică a primăriei. Motivul invocat în act este că Primăria nu și-a îndeplinit obligațiile conform unui contract de parteneriat public-privat, încheiat în 2017 între municipalitate și operatorul de publicitare, care solicită, în consecință, achitarea unui prejudiciu de peste 66 de milioane de lei.

Contractul prevedea construcția a 300 de stații de așteptare a transportului public, cheltuielile fiind pe seama companiei de publicitate. La rândul său, primăria era obligată să pună la dispoziția investitorului locații pentru 1850 de panouri de reclamă.

Potrivit lui Victor Chironda, deși demersurile companiei către primărie au început în noiembrie 2024, despre această solicitare de arbitraj, consilierilor municipali li se comunică abia la 22 aprilie, când e data limită de desemnare a unui arbitru din partea autorității publice.

Temperaturi ”anormale” sunt înregistrate în Siberia, Ural și regiunea Volga! Se așteaptă efecte dramatice
Articolul anterior
O femeie şi-a recuperat poşeta pierdută în urmă cu 40 de ani. Ce a mai găsit în interior
Articolul următor
Close menu