NATO: Ucraina va învinge negreşit Rusia, în ciuda unui an sumbru de disperare

Ucraina „va învinge negreşit” Rusia în ciuda „unui an sumbru de disperare” după invazia ţării de către armata rusă, a declarat, vineri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Libertatea vine cu un preţ, scrie digi24.ro.

Trebuie să ne luptăm pentru ea în fiecare zi. Astăzi, poporul ucrainean este cel care se luptă curajos pentru libertatea sa. Şi în ciuda unui an sumbru de disperare şi distrugere, hotărârea sa şi curajul său vor învinge negreşit”, le-a transmis Stoltenberg jurnaliştilor, la Tallinn, unde se află într-o vizită. Separat, secretarul general al NATO a avertizat că „ar fi o mare eroare dacă China va trimite arme Rusiei, pentru că ar sprijini un război ilegal” şi a transmis că un astfel de gest va avea consecinţe.

„Nu am văzut ca China să fi trimis arme Rusiei, dar am văzut semnale cum că ar lua în calcul să o facă. Ar fi o mare greşeală, căci ar sprijini un război ilegal şi vor exista consecinţe”, a declarat Stoltenberg, într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu şefa guvernului eston, Kaja Kallas.

În privinţa unei posibile încetări a focului în Ucraina, Stoltenberg a avertizat că dictatorul rus, Vladimir Putin, nu se pregăteşte pentru pace, ci pentru intensificarea războiului şi a insistat că Ucraina trebuie să primească tot ceea ce are nevoie.

„Dacă dorim o pace care să garanteze independenţa Ucrainei atunci trebuie să sprijinim militar Ucraina acum”, a subliniat Stoltenberg. Întrebat dacă are vreun mesaj pentru Rusia, Stoltenberg a spus că Putin este cel care ar trebui să pună capăt războiului.

„Mesajul pentru Moscova este că preşedintele rus a început acest război, tot el este cel care trebuie să pună capăt acestui război”. Răspunzând unei întrebări despre relaţiile dintre NATO şi Republica Moldova, Stoltenberg a spus că una dintre lecţiile războiului din Ucraina este aceea că e nevoie să fie întărită capacitatea de rezilienţă a acelor ţări care pot fi vulnerabile la o agresiune rusească.

El a sugerat, totodată, ca, pentru ca aderarea Ucrainei la NATO să se materializeze, prima condiţie este ca Ucraina să continue să fie o ţară independentă. După război, vor trebui luate măsuri pentru ca să nu se mai întâmple ceva asemănător, a insistat Stoltenberg, care a amintit de atacul Rusiei asupra Ucrainei şi de anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea, evenimente anterioare actualei invazii rusești declanşate împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022. „Trebuie să rupem acest ciclu de agresiuni rusești”, a concluzionat secretarul general al NATO.

Noi măsuri represive împotriva presei: Tiraspolul ar putea aplica amenzi jurnaliștilor care realizează materiale în regiunea transnistreană

Măsuri suplimentare pentru a restricționa activitatea presei în stânga Nistrului. Jurnaliștii străini, care realizează articole de presă în regiunea transnistreană, fără acreditare prealabilă, ar putea fi amendați. Pe 31 martie, așa-numitul „soviet suprem” de la Tiraspol a înregistrat un „proiect de lege” în acest sens. Inițiativa prevede modificarea „codului contravențional” pentru introducerea unor sancțiuni împotriva jurnaliștilor străini, scrie evz.ro.

Măsura vizează și reprezentanții presei de pe malul drept al Nistrului. Astfel, aceasta va afecta atât jurnaliștii care nu se subordonează unor instituții media, cât și cei angajați în cadrul unor instituții de presă. Autoritățile de la Chișinău deocamdată nu au comentat inițiativa.

Mărimea amenzilor aplicate de Tiraspol

Potrivit Asociației Obștești Promo LEX, inițiativa Tiraspolului prevede amenzi de până la 160 de lei (aproape 8 euro) pentru persoanele fizice. Pentru persoanele cu funcții de răspundere ar putea fi stabilite amenzi cuprinse între 300 și 800 de lei (15 – 40 de euro).

Regimul de la Tiraspol justifică această inițiativă prin nevoia de a „combate dezinformarea” și de a „preveni opiniile distructive” față de structurile transnistrene. În nota explicativă a „proiectului de lege” se subliniază că jurnaliștii neacreditați ar urmări interese străine. La fel, se menționează că aceștia ar răspândi informații care subminează încrederea populației în structurile transnistrene.

„Deși regimul de la  Tiraspol condiționează desfășurarea activității jurnalistice de obținerea unei acreditări, în practică acesta refuză constant să o acorde. În astfel de cazuri este invocat „riscul unor atacuri teroriste”. În lipsa acesteia, jurnaliștii sunt constrânși să intre „clandestin” în stânga Nistrului. În asemenea cazuri, persoanele sunt expuse la riscuri majore. Printre jurnaliștii cărora li s-a refuzat acreditarea și care au fost ulterior reținuți ilegal se numără Viorica Tataru și Andrei Captarenco”, a comunicat Promo-LEX.

Totuși, obținerea acestei acreditări nu garantează accesul liber în regiune. Documentul nu garantează nici posibilitatea desfășurării activităților jurnalistice fără restricții. Un exemplu este cazul jurnalistei Elena Covalenco. În septembrie 2023, fotografei i-a fost interzis accesul în regiune, chiar dacă deținea o acreditare eliberată de clubul Sheriff pentru a fotografia meciul Sheriff Tiraspol vs AS Roma.

„Acest caz demonstrează caracterul arbitrar al sistemului de acreditare. Astfel, acesta nu servește drept un mecanism administrativ legitim, ci mai degrabă ca un instrument de cenzură și control asupra presei. De asemenea, noua inițiativă abuzivă nu face decât să confirme tendințele de blocare a oricărei forme de documentare obiectivă a realităților din teritoriu”, a subliniat Promo LEX.

Măsura propusă se înscrie într-un cadru mai larg de sancțiuni ilegale. Este vorba de acțiuni îndreptate împotriva jurnaliștilor de pe malul drept al Nistrului și a corespondenților străini. Conform așa-numitului „cod contravențional” din regiune, orice încălcare a „regulilor de acces” în regiune – inclusiv de către jurnaliști – cum ar fi ocolirea punctelor de control ilegale, poate duce la aplicarea unei amenzi. Este vorba de o sumă de până la 1 600 de lei moldovenești (circa 80 de euro).

Totodată, în asemenea cazuri, persoana riscă să fie plasată în izolatoarele de detenție provizorie aflate sub controlul așa-numitului „minister al securității”. Ulterior, aceasta urmează a fi „expulzată” forțat din regiune.

În acest context, Promo-LEX face un apel public către autoritățile constituționale și misiunile diplomatice. Asociația îndeamnă autoritățile să solicite încetarea tuturor inițiativelor și acțiunilor abuzive întreprinse de structurile transnistrene împotriva jurnaliștilor de pe malul drept și a corespondenților străini. De asemenea, se solicită încetarea măsurilor abuzive împotriva locuitorilor regiunii. În special este vorba de cei care colaborează cu platformele media independente.

La fel, asociația a cerut autorităților să condiționeze acordarea de ajutoare și finanțări, destinate regiunii transnistrene. Astfel, acestea să fie condiționate de respectarea universală a drepturilor omului. În mod special, asigurarea dreptului la liberă circulație pentru jurnaliști. Aceste acțiuni fiind necesare pentru reflectarea obiectivă a realităților din regiune.

Ustensile și aparataje utilizate în stomatologie, depistate în vama Leușeni

La pista de control intrare în țară a postului vamal Leușeni, pentru efectuarea verificărilor de specialitate, s-a prezentat un mijloc de transport de model „Volkswagen Crafter”, ce se deplasa din Germania, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șoferul, un conațional în vârstă de 25 de ani, a comunicat funcționarilor vamali că transportă doar bunuri personale.

În rezultatul efectuării controlului fizic detaliat, printre bagajele personale au fost depistate ustensile și aparataje utilizate în stomatologie, în cantități comerciale, tăinuite în scopul transportării ilicite.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Mesajul soțului Evgheniei Guțul din fața Curții de Apel Chișinău: ”Suntem alături de ea”

Soțul bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, Artiom Guțul, a declarat că familia sa îi transmite soției multă putere și sprijin în contextul procesului în care aceasta este implicată, scrie stiri.md.

Guțul a subliniat că, indiferent de evoluția evenimentelor, familia va rămâne alături de soția sa, exprimându-și „speranța că judecătorii vor acționa cu umanitate”, transmite Știri.md.

„Vrem ca soția mea să fie acasă astăzi. O așteptăm cu toții, toată lumea este îngrijorată. Întreaga lume urmărește procesul care se desfășoară, un proces pe care îl considerăm ilegal”, a declarat Artiom Guțul.

El a mai menționat că copiii lor, în special cel mic, sunt îngrijorați și simt absența mamei.

Totodată, Artiom Guțul a transmis un mesaj autorităților, exprimându-și convingerea că persoanele implicate în proces vor răspunde pentru acțiunile lor.

„Vor răspunde pentru tot în fața poporului și a Moldovei”, a încheiat acesta.

De menționat că susținătorii Evgheniei Guțul s-au adunat în fața Curții de Apel Chișinău, acolo unde astăzi va fi examinat apelul bașcanului împotriva arestului preventiv.

Bașcana a fost reținută pe 25 martie pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Oamenii legii susțin că bașcanul ar fi încercat să se eschiveze de la urmărirea penală.

La 28 martie, Guțul a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile într-un alt dosar, fiind acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și falsificarea unor documente în scopul sprijinirii campaniei sale electorale. Evghenia Guțul respinge acuzațiile și se declară nevinovată. În același timp, ea a făcut apel la președintele rus, Vladimir Putin, să utilizeze tot arsenalul și să intervină pentru eliberarea sa. 

Pe data de 1 aprilie a avut loc o altă ședință de judecată în cauza în care Guțul este învinuită de finanțarea ilegală a partidelor sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, unde Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins cererea procurorilor privind arestul preventiv al Evgheniei Guțul pentru 30 de zile.

Bicicliștii din Capitală anunță proteste după accidentul de la Stăuceni, în urma căruia a murit un băiețel
Articolul anterior
Român, fugar în R. Moldova după o crimă
Articolul următor
Close menu