Prețul gazelor în Europa scade continuu şi a coborât deja sub 500 de dolari per mia de metri cubi – prima dată după 23 august 2021. Asta datorită faptului că vremea blândă a redus cererea pentru încălzirea locuinţelor, iar Europa a importat gaze, pentru a compensa tăierea livrărilor din Rusia. Acum stocurile sunt la un nivel mult mai ridicat decât în mod obişnuit în această perioadă.
În pofida ieftinirii gazului în Europa, prețurile oricum sunt duble față de media pe termen lung. Ele au început să crească din primăvara anului 2021, iar până atunci au oscilat între 250 şi 300 de dolari per mia de metri cubi.
Totuşi, analiștii de la UniCredit estimează că prețurile gazelor s-ar putea ridica și mai mult în acest an, dacă revine cererea industrială și va creşte consumul la nivelul anului trecut.
sursa: www.publika.md