Secretarul general al NATO: China ar face o „greșeală istorică” dacă ar decide să furnizeze arme letale Rusiei

China ar face o „greșeală istorică” dacă ar decide să furnizeze arme letale Rusiei pentru a o ajuta să ducă războiul său de agresiune în Ucraina. Declarația a fost făcută miercuri, 5 aprilie, de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de boursorama.com.

NATO chief cancels visit to Germany, Romania due to illness

La o conferință de presă la sediul Alianței Atlantice din Bruxelles, Jens Stoltenberg a adăugat că o astfel de acțiune a Beijingului ar avea „repercusiuni profunde” asupra relațiilor cu țările occidentale, fără a preciza care dintre ele.

„Trebuie să fim foarte clari în legătură cu acest lucru în schimburile noastre cu China”, a insistat el, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron și președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen efectuează o vizită la Beijing, scrie G4media

Secretarul general al NATO a notat că Rusia a decis să desfășoare arme nucleare tactice în Belarus, în timp ce declarația comună a lui Vladimir Putin și Xi Jinping în timpul recentei vizite a președintelui chinez la Moscova a denunțat orice proliferare nucleară.

SUA anulează un sprijin financiar de 22 milioane de dolari pentru R. Moldova

Departamentul de Eficiență Guvernamentală al SUA, condus de Elon Musk, anulează alocarea a 22 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Anunţul a fost făcut pe o reţea socială.

Asistenţa financiară făcea parte din programul intitulat „Consorțiul pentru Alegeri și Consolidarea Procesului Politic”, în valoare de 486 de milioane de dolari, adresat mai multor ţări printre care şi Republica Moldova. Fondurile erau destinate susținerii unui proces politic incluziv și participativ.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că aceşti bani urmau să ajungă la societatea civilă pentru diverse programe.

Miliardarul Elon Musk, pe care noul lider american Donald Trump l-a numit în fruntea Departamentului de Eficiență Guvernamentală, a declarat „că fără tăieri bugetare, Statele Unite riscă să ajungă la faliment”.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

OMS avertizează cu privire la prezența tot mai frecventă a țânțarilor care transmit boli virale în Europa
Articolul anterior
Un nou focar de pestă porcină africană, confirmat la Ungheni, în apropierea râului Prut. ANSA a raportat și un caz de rabie
Articolul următor