Loredana Groza preferă naturalețea

A renunțat la produsele de patiserie și merge frecvent la sală, acesta pare să fie secretul care o ajută pe Loredana Groza să se mențină în formă la 52 de ani. După ce și-a încărcat bateriile în India împreună cu fiica sa, artista și-a reluat obiceiurile zilnice și antenamentele la sală, scrie unica.ro.

În timp ce mulți se pregătesc intens pentru venirea Paștelui, Loredana Groza își lucrează din greu corpul și își urmărește cu interes abdomenul. E mândră de pătrățele care au început să se arate, așa că va opta, cu siguranță, și în această perioadă de un meniu variat, dar nu atât de bogat caloric.

Loredana Groza, fără machiaj la sală Chiar dacă pe scenă afișează, în general, ținute extravagante, totul se schimbă când se află în timpul liber. Loredana preferă ținutele lejere, pe care le adoptă și atunci când merge la sală. În acele momente chiar și machiajul devine o amintire, iar naturalețea e cartea ei de vizită.

Solista a avut întotdeauna grijă ce mănâncă și nu și-a arătat niciodată vârsta. La ea prânzul presupune pește ori carne slabă de pui sau curcan şi o salată, iar la desert optează, în general, pentru fructe. Loredana Groza mărturisea că, în cazul ei, cina constă în salate la care adaugă şi seminţe, avocado sau peşte.  „Dimineața, beau, pe stomacul gol, o cană cu apă fierbinte. De dimineață am mâncat un iaurt și am pus niște semințe de in. Vă recomand și vouă, e foarte sățios”, spune Loredana, conform Antena Stars.

Loredana Groza neagă că are îmbunătățiri estetice Artista susține că nu are nicio îmbunătățire estetică. Ba chiar și tatăl ei îi susține spusele și dă vina pe moștenirea genetică pentru felul în care arată fiica sa. „Nu am nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor. Admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și au curajul să se transforme.

Dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale, cu dietă, sport, având grijă de corpul tău, de fața ta, sunt tratamente și proceduri noninvazive care te ajută să fii wow. Și am avut noroc de la natură că m-am născut cu dotările de rigoare. E o muncă foarte grea să arăți bine”, spunea Loredana Groza pentru aceeași sursă. Artista a renunțat la mariajul cu Andrei Boncea Loredana Groza a divorțat de Andrei Boncea. Tatăl vedetei, un scriitor cunoscut, a recunoscut că fiica sa și Andrei Boncea au pornit pe drumuri separate.

„Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează. Relațiile dintre ei sunt normale, nu se pune problema de dușmănie. Lucrurile merg bine, au un copil”, a spus Vasile Groza, recent, pentru Cancan. Loredana Groza și Andrei Boncea au fost împreună 23 de ani și au o fiică, Elena, care, spre deosebire de celebra sa mamă, nu adoră lumina reflectoarelor.

ATENȚIE, șoferi! Ceață densă în unele zone din centrul țării

ATENȚIE, șoferi! În unele zone din Centrul țării persistă, în această dimineață, ceața densă, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Amintim, că în astfel de condiții vizibilitatea în trafic scade considerabil, iar orice manevră neasigurată poate fi periculoasă.

Vă îndemnăm să sporiți atenția în timpului șofatului, circulați cu viteză redusă și nu uitați de obligativitatea conectării luminii de întâlnire și a celor anticeață.”, anunță Poliția.

Republica Moldova exportă tot mai multe fructe pe piața României. Ce preferă consumatorii de peste Prut

Republica Moldova exportă anual o cantitate tot mai mare de fructe pe piața României. Astfel, în primele 10 luni ale acestui an, în România au fost exportate 20 de mii de tone de mere, 16 mii tone de struguri și 12 mii tone de prune, scrie evz.ro.

Membrii Asociației Moldova Fruct, cu suportul Proiectului USAID Competitivitatea și Reziliență Rurală, au participat la Forumul „RO Fruits & Vegetables Show” ediția 2024. Evenimentul, marcă în industria legumelor și fructelor proaspete, a fost organizat de Modern Buyer pentru profesioniști din întreaga industrie. Acesta a fost dedicat noilor tendințe de consum, inovațiilor și strategiilor de colaborare în domeniu.

Piața română, aproape de producătorii din Republica Moldova

Director Fani SRL, Ștefan Bîtlan, a specificat că piața României constituie o destinație importantă. Aceasta este tratată ca piață locală, datorită proximității logistice și preferințelor similare ale consumatorilor.

„M-am bucurat să am ocazia de a interacționa direct cu reprezentanții lanțurilor de retail din România. Este vorba de Metro Cash&Carry, Carrefour, Lidl, Profi, Auchan, Diana. Totodată, am remarcat că în comerțul modern din România, merele sunt pe locul doi ca produse comercializate. La fel, se atestă o creștere a cererii pentru soiurile de club. Comparativ cu anul trecut pe piață s-a înregistrat o cerere în creștere cu 23% pentru struguri și caise”, a menționat Ștefan Bîtlan.

Astfel, Carrefour a prezentat experiența lor în cooperarea cu producătorii români reușind să își asigure necesarul de produse proaspete din surse locale. În acest sens, lucrează cu 29 cooperative de producători de fructe și legume (peste 350 de fermieri), dintre care 11 au fost create de Carrefour. Un aspect important îl constituie dezvoltarea capacității de stocare și producție în paralel.

Preferințele consumatorilor români

Consumatorul de peste Prut nu mai alege produse după criteriul – preț avantajos. Acesta s-a reorientat spre calitate, gust și avantajele care îi sunt oferite. Conform datelor prezentate de NielsenIQ – companie de cercetare de piață, fructele și legumele constituie 8,1% din coșul de consum al unui român. Totodată, în acest an, vânzările cu fructe și legume în România au cunoscut o creștere de 14%, comparativ cu anul precedent.

„În sezonul curent, s-a atestat o creștere semnificativă a exporturilor de fructe moldovenești în România. În special a merelor la începutul noului sezon. Trendurile care trebuie urmărite cu mare atenție de producători și exportatori sunt: inovația, modul sănătos de viață, sustenabilitate, marcă privată, comerțul online, protecția mediului. Doar prin aceste criterii se va putea menține fidelitatea clientului la raft. La fel, consumatorii români își doresc la raft produs fără plastic. Se pune accent tot mai mult pe ambalajul din carton, caserole, pungi de hârtie, tăvițe”, a subliniat Alexandra Bîcu, specialist marketing Moldova Fruct.

Peste două treimi din exporturile Moldovei merg în UE

Potrivit datelor statistice, peste 66% din exporturile moldovenești ajung pe piața Uniunii Europene. Acestea au o valoare de peste 1,74 miliarde de dolari SUA în doar nouă luni ale acestui an.

Top 10 destinații pentru mărfurile producătorilor moldovenești sunt: România – 32,2%, Ucraina – 9,3%, Italia – 7%, Cehia – 5,6%, Turcia – 5,6%, Germania – 5,1%,  Polonia – 4,4%, Federația Rusă – 3,6%, Statele Unite ale Americii – 2,6% și Bulgaria – 2,4%.

Contrabandă cu circa 100 de tone de alcool etilic în sudul țării

Ofițerii Direcției investigații ,,Sud” a INI în comun cu polițiștii Direcției de Poliție UTA Găgăuzia, sub conducerea Procuraturii UTA Găgăuzia, au destructurat activitatea infracțională a unui grup de persoane, specializat în contrabandă cu alcool etilic, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul urmăririi penale inițiate în anul 2022 pentru contrabandă cu mărfuri accizate s-a constatat că din vara anului 2023 și până în prezent, mai multe persoane din diferite localități ale țării au fost implicate în contrabandă cu produse accizabile (alcool etilic) pe teritoriul Republicii Moldova și Ucrainei, inclusiv erau implicate în producerea, păstrarea, transportarea și comercializarea alcoolului etilic și a băuturilor alcoolice contrafăcute.

În urma măsurilor speciale de investigație, pe șoseaua de centură a mun. Comrat de către oamenii legii a fost stopat un camion care tracta o cisternă, condus de un bărbat de 38 de ani, angajat al unui SRL în proprietatea căruia se află unitatea de transport.

În cadrul verificărilor, în rezervoarele cisternei au fost depistate aproximativ 15 mii de litri de lichid transparent cu miros specific de alcool etilic.

Ulterior, în baza autorizării judecătorului de instrucție, polițiștii au desfășurat percheziții la domiciliul administratorului firmei căreia îi aparține mijlocul de transport, inclusiv pe teritoriul SRL-ului amplasat în orașul Ialoveni.

În timpul perchezițiilor au fost depistate și ridicate recipiente și cisterne cu lichid transparent cu miros specific de alcool etilic, cu volumul total de aproximativ 25 de mii de litri.

Totodată, în cadrul perchezițiilor a fost depistat și ridicat lichid de culoare maronie, având același miros specific de alcool etilic, cu un volum total de aproximativ 60 de mii litri. La fel au fost ridicate mai multe obiecte care indică la activitate ilegală ce ține de producerea, păstrarea și comercializarea produselor alcoolice contrafăcute.

La fel, în cadrul perchizițiilor a fost ridicat un microbuz Mercedes, special adaptat cu un compartiment ascuns confecționat artizanal destinat transportului ilicit al lichidelor și un camion Volvo cu semiremorcă care se prezumă că au fost folosite la comiterea infracțiunii investigate.

Un membru al grupului infracțional este cercetat penal fiind plasat în arest la domiciliu. În privința a încă doi figuranți la moment se întreprind măsuri de investigație în vederea stabilirii locului aflării și tragerii la răspundere pentru fapta comisă.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 4 la 10 ani.

Norvegia a declarat 15 diplomați ruși persona non grata
Articolul anterior
Ce trebuie să ai NEAPĂRAT pe masa de Paște ca să nu te îngrași
Articolul următor