La un liceu din nordul țării, noul an şcolar a început fără elevi în clasa 1

Migrația afectează tot mai mult instituţiile de învăţământ din nordul țării, de la un an la altul, băncile şcolilor rămân pustii. În satul Fetești, raionul Edineț, anul şcolar a început fără elevi în clasa 1.

Pentru prima dată, Liceul Teoretic Fetești nu are elevi în clasa 1Foto: TVN

Pe lista celor înscriși au fost doar șapte copii. Părinții se văd nevoiți să-și mai țină odraslele un an acasă. Ana Cojocaru a sperat până în ultimul moment că fiica ei va pleca anul acesta în clasa 1. Femeia spune că începuse să-i procure totul pentru școală, dar a fost anunțată că copilul ei va mai trebui să meargă un an la gradiniță, transmite TVN.md.

„Am înțeles pe la jumătate de august că nu o să fie clasă și ne-am oprit, dar am vrut, fiindcă la mine fetița este înaltă, mărișoară, nu-i dai că-i clasa 1-a, de vreo clasa 2-a arată și am dorit mult ca să fie în clasa 1-a, dar primim așa cum este, nu sunt copii, copii puțini. O să o mai lăsăm un an la grădiniță și la anul va pleca la școală. Rechizite da eu aveam pregătit, de mama mea încă de anul trecut și rechizite am avut cumpărate și am și cumpărat chiar 2 zile în urmă”, a declarat Ana Cojocaru.

În aceeași situație sunt și alți părinți din satul Fetești, care și-au dorit mult să-și dea copii la școală în acest an.

„Fetița trebuia să meargă în clasa 1-a, dar cu părere de rău nu s-a făcut clasă, nu avem copii în sat. Foarte trist pe de o parte, că deja are 7 anișori și să meargă în rând cu copii, dar nu avem ce face. Dar dacă nu se face nici la anul, desigur că mergem mai departe, adică o dăm s-au în alt sat sau chiar la Edineț, în alt oraș”, a spus Alina Sajin.

Elevii clasei a XII-a, care au rămas doar 9, au venit cu emoții mari la școală.

„Am venit cu nerăbdare le școală, emoții pozitive, mă bucur foarte mult să îmi văd colegii în același timp este și nostalgie că e ultimul an, mai mult nu ne vom vedea. Drumurile noastre se despart aici”, a spus Dumitru Vremea, elev în clasa XII.

„Am avut niște emoții foarte mari, pentru că mi-a fost foarte dor de școală și plus la aceasta sunt elevă în clasa a XII-a și trăiesc niște sentimente foarte plăcute și emoțional. Suntem pregătiți, depunem eforturi ca să putem da bacul cu succes”, a spus Nicoleta Traista, elevă în clasa XII.

Administrația școlii spune că în ultimii 10 ani, numărul elevilor a scăzut cu aproape 50%, iar de vină ar fi migrația.

„În anul acesta au pășit pragul școlii 168 de elevi, din păcate foarte puțini, nu avem clasa 1-a, regretabil faptul acesta, cu 10 ani în urmă în liceu, pe timpuri școala medie Fetești, își făceau studiile peste 400 de elevi, acum foarte puțini, lumea pleacă”, a declarat directorul Adjunct al Liceul Teoretic Fetești, Viorica Vremea.

Potrivit datelor recensământului din 2014 în satul Fetești din raionul Edineți sunt 2.744 de locuitori.

Străzi inundate în Capitală, după ploaia din această seară. Mașini și mijloace de transport public, blocate pe trasee

Ploaia din această seară a făcut din nou ravagii în Capitală. Mai multe străzi s-au transformat în râuri, iar zeci de șoferi au rămas blocați în trafic.

Astfel, în unele sectoare din Capitală apa a urcat mai sus de glezne, în așa fel a stopat traficul, iar deplasarea pe unele porțiune este destul de dificilă. Automobilele, inclusiv și transportul public au rămas blocate, ca urmare a debitului mare de apă, scrie www.stiri.md

Unele rute de troleibuz atestă întârzieri de la orarul stabilit așadar staționează sau sunt redirecționate. Pe rețelele de socializare au fost distribuite mai multe imagini video surprinse pe străzile capitalei.

SUA sprijină parcursul european și calea Moldovei spre libertate și democrație

Șefa statului a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken. Președinta Maia Sandu a menționat că Secretarul Blinken a venit cu un puternic mesaj de sprijin pentru Moldova și pentru calea păcii, democrației și prosperității pe care am ales-o. 

„Moldova apreciază profund acest sprijin constant și prietenia de durată a Statelor Unite. Susținerea poporului american înseamnă beneficii concrete pentru moldoveni – securitate energetică, linii electrice care ne conectează la rețeaua europeană, ajutor la plata facturilor, modernizarea agriculturii și creșterea exporturilor, dezvoltarea industriei vinicole, modernizarea grădinițelor, creșterea potențialului nostru turistic. Împreună cu prieteni precum Statele Unite, Moldova va reuși să construiască un viitor liber, în pace, unde fiecare cetățean are șansa unei vieți împlinite”, a subliniat șefa statului.

„Suntem foarte recunoscători pentru leadersheep-ul dumneavoastră și asta o văd în multe alte țări pentru tot ceea ce faceți aici, în timpuri grele și în circumstanțe dificile pentru a înainta și a lansă această țară. Acum doi ani când am fost aici am discutat cum vom continua să construim o Moldova care trăiește în pace. În acest timp, Moldova a făcut pași concreți pentru a îndeplini această viziune, care va crea un viitor puternic, adică parcursul european, reforma sectorului energetic. Astăzi, vrem să continuăm aceste progrese și vom încheia în curând negocierile privind noul sediu al ambasadei SUA, care va accentua profunzimea acestor relații și a continua să avansăm împreună. 

Ceea ce este foarte puternic aici este acest angajament pentru democrație pentru ca moldovenii să-și aleagă propriul viitor, și asta în ciuda intimidărilor care vin din partea rusească, răspândirea dezinformării, folosirea corupție ca armă și fabricarea de proteste antiguvernamentale, dar totuși vedem o reziliență extraordinară din partea conducerii R. Moldova, în special din partea popurului de aici. SUA și mulți dintre partenerii noștri folosesc sancțiuni asupra celor care încearcă să sumineze democrația Moldovei și de asemenea încercăm să vă oferim sprijinul necesar pentru a avansa în calea dumneavostră spre libertate și democrație”, a spus la rândul său Antony Blinken, secretarul de stat al SUA. 

În context, oficialul a anunțat că oferă suport financiar Moldovei pentru alegeri liberi și curățarea sistemului judiciar.

„Din februarie 2022, SUA au alocat 774 de milioane de dolari pentru a consolida instituțiile statului R. Moldova și pentru a contracara aceste acțiuni de destabilizare care vin din partea Federațiie Ruse. Astăzi, vrem să vă sprijinim și să curățați sistemul judiciar. Astăzi vom lucra împreună cu Congresul pentru a acorda R. Moldova 50 de milioane de dolari pentru a consolida capacitatea Moldovei de a rezista interferențelor rusești, de a organiza alegeri libere și pentru ca R. Moldova să-și continue drumul spre UE”, a adăugat Antony Blinken.

Cămașa cu altiță din Moldova va fi prezentată la o expoziție în Suedia

Cămașa cu altiță, inclusă în anul 2022, pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității (UNESCO) ca element de identitate culturală în România și Republica Moldova urmează să traverseze Cercul Polar pentru o expoziție unică a artiștilor din Republica Moldova și celor din nordul Suediei, la Kiruna.

Potrivit ambasadoarei Republicii Moldova în Regatul Suediei, Liliana Guțan, pe 5 iunie, în preajma Zilei Naționale a Suediei, Ambasada R. Moldova la Stockholm împreună cu Primăria orașului Kiruna, Asociația Autorităților Locale a Regiunii Norrbotten County și Societatea de Arte Norrbotten, vor inaugura evenimentul la renumitul Centru AuroraKulturhus expoziția „Practicing Our Knowledge”, transmite Radiomoldova.md.

Tradiționalele cămăși cu altiță vor fi prezentate de către meșterițele de la Șezătoarea Basarabiei și Măiestria, alături de obiectele de artă ale meșterilor locali și populației indigene ale Regiunii Arcticii Înalte. Expoziția va fi deschisă până pe data de 12 iulie, în Sala de Arte al Aurora Kulturhus.

Circa 80% dintre foștii patentari s-au conformat noilor reguli și activează cu aparat de casă
Articolul anterior
Ucraina anunță că a descoperit noi rezerve de gaze naturale de un miliard de metri cubi
Articolul următor