A fost 40 de ani profesoară, iar acum stă în rândul de la cantina socială pentru o masă caldă

Doamna Irina are ochi blajini și e mereu sociabilă cu voluntarii și oamenii care așteaptă, la fel ca și Dumneaei, o masă caldă la cantina socială mobilă. Zâmbește și pare că nu ar avea vreo problemă la cei aproape 80 de ani.

E a treia primăvară de când vin aici să iau mâncare”, povestește emoționată. „40 de ani i-am dedicat elevilor mei. Mă simțeam utilă și mi se părea pe-atunci că așa va fi mereu. Dar au venit bătrânețile și am rămas doar cu amintirile. E trist, dar se vede că aceasta e soarta mea. Nu am cu cine mă bate.

A muncit toată viața în calitate de învățătoare de limba rusă. Astăzi are o pensie de 3800 de lei. Cheltuie cu grijă fiecare bănuț și e recunoscătoare că poate economisi pe mâncare datorită prânzului de la cantină.

Soțul meu e imobilizat la pat de 10 ani. Îl îngrijesc, îl hrănesc și îi sunt alături. E greu, e foarte greu, dar ne avem unul pe celălalt și mă liniștesc că pot fi utilă și că ne descurcăm noi doi. Pensiile se cam împart între medicamente și facturi, de aceea tot ce ne servesc aici tinerii sunt bucate pe care cu greu ni le-am putea permite.

Am întrebat-o dacă are copii și a fost singurul moment în care nu i-au mai ajuns zâmbete. Ochii i s-au umplut de lacrimi și a dat de înțeles că nu ar vrea să abordeze acest subiect pentru că doare.

Avem o fiică. Singură, fără o familie și bolnavă și ea. O ajutăm și pe ea cu ce putem.

De 11 ani, în rândul de la cantină stau oamenii care ieri au fost activi social, iar la bătrânețe au ajuns singuri, față în față cu sărăcia și lipsurile. Prânzul cald zilnic e puținul pe care îl putem oferi. E un dar atât de necesar pentru acești oameni. Cantina e unicul loc de socializare și speranță, iar pentru tânăra generație e modul în care exersează bunătatea prin fapte. Sprijină acest serviciu printr-o donație. Pe 27 aprilie participă la colecta națională de alimente.

Toate resursele acumulate în campanie sunt distribuite oamenilor nevoiași pe parcursul anului sub formă de pachete alimentare sau prânzuri calde.

Toți cei care vor să sprijine proiectul sunt îndemnați să se înregistreze AICI în calitate de voluntari.

Donațiile financiare în sprijinul cauzei pot fi realizate și online. Cu 20 lei, poate fi asigurat un prânz cald zilnic pentru un beneficiar al cantinelor sociale.

Donația ta, poate umple farfuria unui flămând!

Campania este realizată în Parteneriate pentru servicii de cantină socială finanțat de European Union in the Republic of Moldova, cofinanțat și implementat de Keystone Moldova, AO CONCORDIA Proiecte Sociale Moldova și Misiunea Socială „Diaconia”. 

Cel puţin 10 persoane au fost rănite de fulger, În Germania

Un fulger produs luni seară în oraşul Dresda din estul Germaniei a rănit zece persoane, dintre care patru au suferit răni grave, transmite marţi agenţia DPA citată de stirileprotv.ro.

Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri, doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, au fost resuscitaţi cu succes după ce au suferit un stop cardiac.

Pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a unei furtuni trecătoare care a afectat oraşul Dresda, un fulger a lovit grupul aflat pe malul fluviului Elba, la scurt timp după ora locală 17:00 (15:00 GMT).

Trei femei şi şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 41 de ani au fost răniţi. Patru dintre aceste persoane au suferit răni grave.

Potrivit rapoartelor, toţi pacienţii au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost transferaţi la spitale din apropiere.

Poliţia a împrejmuit perimetrul şi a trimis un elicopter pentru a găsi alte eventuale victime.

Pompierii au transmis luni seara un apel către alte eventuale victime, nefiind exclusă posibilitatea ca şi alte persoane să fi fost afectate şi să fi plecat ulterior.

„Dacă prezentaţi simptome cum ar fi ritm cardiac accelerat, bătăi neregulate ale inimii, amorţeală sau furnicături la nivelul extremităţilor, vă rugăm să consultaţi imediat un medic!”, au avertizat pompierii.

Serviciul german de meteorologie din Leipzig a emis o avertizare de furtună puternică valabilă pentru unele zone ale Saxoniei. Pentru Dresda, a fost emisă o avertizare de furtună de nivelul doi din patru.

Poliţia a deschis o anchetă privind circumstanţele în care s-a produs acest accident.

Directoarea gimnaziului din satul Drochia s-ar fi strangulat în sala de sport a școlii. Localnicii și internauții, zguduiți de gestul femeii: ”Ce pildă a dat copiilor?”

Un sat întreg o deplânge pe directoarea școlii care a fost găsită strangulată în sala sportivă. „A fost o femeie foarte bună”, scrie tvn.md.

colaj foto: www.tvn.md

„Ce s-a întâmplat, directoarea de școală și-a făcut seama în școală. Așa tragedie unde s-a mai văzut, unde s-a mai văzut, din cale afară, se întâmplă poate în familii așa, da în școală în loc obștesc asta e ceva… ”

Directoarea Gimnaziului din satul Drochia a fost găsită strangulată în sală sportivă a instituției.

TRAIAN CIBOTARI, reporter TV Nord: „Ușile Gimnaziului „Dumitru Roman” din localitate au fost încuiate după tragedia de sâmbătă seara. Potrivit localnicilor, acestea vor rămâne închise toată săptămâna.”

Oamenii din sat au rămas șocați de cele întâmplate, ei nu-și pot explica de ce femeia a recurs la asemenea gest.

„Când a ieșit paznicul de la școală, eu numai am văzut că a pus mâinile în cap, da deodată nu știam ce s-a întâmplat. La un moment dat doamna aceea și cerea o sticlă cu apă să-i dea la fata ei, că plângea și leșina. Și ni s-a spus că și-a făcut seama. Zic, oi Doamne, nu ne-am așteptat așa la dânsa, nu ne-am așteptat, chiar e o tragedie și foarte tare.”

„Eu am lucrat mulți ani cu dânsa. Eu am fost fochist la școală. Eu cu dânsa am fost ca…, ea era ca fiica mea, așa când a venit aici de la Chișinău, așa ne-am…, cum eram tare bine cu dânsa, da ce a fost, ce s-a întâmplat, nu vă pot…”

„Ce a fost nu putem să spunem, nu putem să… Unul Dumnezeu știe ce a avut, nu a avut, nu putem. Era o femeie bună, nu era rea. Era foarte bună femeie, foarte bună.”

Și internauții sunt șocați. Aceștia s-au întrebat retoric ”Ce pildă a dat copiilor”. Unii au scris chiar și cine ar fi constrâns-o să facă acest gest.

Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

SVETLANA TALPĂ, ofițer de presă IP Drochia: „Pe suprafața corpului neînsuflețit al femeii nu au fost depistate alte semne de moarte violentă. Corpul acesteia a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.”

Femeia de 38 de ani va fi înmormântată azi la Chișinău.

Un sat din stânga Nistrului, terorizat de vulpi. Se ascund în case abandonate și au pui

Satul Cioburciu din stânga Nistrului este invadat de cel puțin 300 de vulpi, scrie presa din regiune, citată de TV8.md. Potrivit acesteia, vulpile se ascund în case abandonate și au și pui.

Animalele se strecoară în hambare și fură găini, pui, inclusiv atacă pisici. Pe 19 mai ar fi furat 100 de găini din curtea preotului satului.

Animalele prădătoare pot fi observate și pe acoperișurile clădirilor din sat. 

Fiul interpretei Jasmin s-a însurat! Cât a scos din buzunar Ilan Șor pentru nunta fastuoasă cu peste 300 de invitați
Articolul anterior
Importanța șamponului de păr în procesul de styling
Articolul următor