Noi poziţii sexuale pentru vreme caniculară

Pe timp de caniculă, pofta de sex pare să scadă. Sau din contra? Clocotește sângele în corp și îți trezește poftele?  Indiferent în ce situație te afli, caldura supraîncălzește organismul și unele poziții sexuale devin nepotrivite. Sigur, când termometrul depășește 40 grade Celsius, primele gânduri legate de sex pot suna așa “sex prin telefon sau messenger, fiecare fiind în camere separate ca să nu se supraîncingă”.

separator

mare

Unii specialiști spun că sexul pe vreme de foc este dăunător inimii, alții din contra.

Canicula însă îți oferă ocazia perfectă de a testa noi poziții sexuale potrivite pentru o astfel de vreme, așa cum recomandă sexologii. Nu trebuie să riscăm nimic, ci doar să ne adaptăm condițiilor… de această dată climaterice.

Pozitia 1. Cascada Niagara

Nu trebuie să aveți piscină pentru a încerca această poziţie. Cada este la fel de bună pentru a vă răcori şi la propriu, şi la figurat. Intraţi împreună în cada plină cu apă călduţă (nici rece, nici fierbinte). El se aşează cu picioarele întinse în cadă şi spatele rezemat de marginea ei, iar ea i se aşează în poală cu spatele la bărbat. În timpul penetrării, femeia se poate juca în voie cu duşul, peste tot.

Pozitia 2. Cool Hula

Vă gândiţi că hula hoop fac doar specialiştii. Cu puţină imaginaţie puteţi face şi voi. Alegeţi camera în care este un ventilator la lustră şi descătuşaţi-vă sub el. Bărbatul stă întins, în timp ce femeia, deasupra lui, îl cuprinde cu picioarele. După penetrare, femeia mişcă şoldurile imaginându-şi rotaţia ventilatorului.

0-283239-sex_596372e036

 Pozitia 3. Piciorul sus

Pe o zi toridă, cada îşi face din nou datoria. Umpleţi-o câţiva centimetri cu apă călduţă. Femeia se aşază într-o parte şi stă rezemată pe antebraţ. Apoi ridică piciorul pe care îl poate sprijini pe umărul bărbatului, în timp ce el încalecă piciorul rămas jos.

Pozitia 4. Linguini

O poziţie excelentă pentru o zi caniculară pentru că partenerii au un contact fizic minim. Femeia se aşază într-o parte, iar bărbatul îngenunchează în faţa ei, aplecându-se uşor spre ea. Bărbatul îşi poziţionează un genunchi între picioarele femeii pentru a favoriza penetrarea.

Pozitia 5. Lap dance

Un dans în poală este întotdeauna excitant. Poate fi folosit şi ca preludiu, dar şi în timpul actului sexual. Pentru a vă face răcoare, este indicat un ventilator pe care să-l poziţionaţi spre voi. Alegeţi un scaun cu spătar, folosiţi şi o pernă care să-i protejeze lui spatele. După ce bărbatul se aşază, femeia la rândul ei se aşază în poală lui, iar după penetrare, ea îşi ridică picioarele în jurul gâtului lui, sprijinindu-se cu mâinile pe genunchii lui.

Să-faci-dragoste-pe-plajă

Pozitia 6. Joystick

O poziţie excitantă şi care nu implică un contact fizic mare. Bărbatul stă pe spate, cu mâinile sub cap. Femeia îl încalecă, cu genunchii ridicaţi de o parte şi de alta a torsului, cu tălpile în jurul umerilor lui. După penetrare, femeia se apleacă pe spate şi se sprijină cu palmele pe genunchii lui. Nişte mişcări de bazin în forma cifrei 8 este tot ce vă trebuie pentru a vă închipui manevrarea unui joystick de la jocurile video.

 Pozitia 7. Show-ul zglobiu

Asemănătoare cu poziţia pe la spate, trebuie să fiţi în formă fizică excelentă pentru acestă poziţie. Femeia se aşază cu spatele la bărbat, apoi se apleacă în faţa până când palmele îi ating pământul. Bărbatul stă în picioare şi pentru a-şi ţine echilibrul şi pentru a ajuta penetrarea, se pride cu mâinile de şoldurile femeii.

Sex_shutterstock_8fa402ce54

 Pozitia 8. La marginea patului

Ea se aşază pe marginea patului cu mâinile şi sânii pe saltea, iar picioarele sunt jos depărtate lejer. Bărbatul ridică picioarele femeii de deasupra genunchilor şi joaca începe.

Sursa

„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Mască pentru părul ars de la Dorina Gherganov!
Articolul anterior
Cu cine se iubește Tania Cergă! E tot din showbizz
Articolul următor