Un bărbat a fost lovit de un automobil pe o trecere de pietoni din Chișinău. Cazul a avut loc pe 26 iunie, în sectorul Botanica. Victima a fost transportată la spital. Poliția a anunțat că în dependență de gravitatea leziunilor suferite de victimă, șoferul urmează a fi sancționat, scrie punctul.md.
![](https://unica.md/wp-content/uploads/2024/06/image-567.png)
Ofițera de presă a poliției capitalei Svetlana Scripnic a menționat că accidentul rutier a fost înregistrat pe 26 iunie, pe strada Trandafirilor.
„Un automobil de model Ford, condus de un șofer de 43 de ani, a lovit un pieton de 42 de ani. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul de urgentă”, a comunicat reprezentanta poliției.
Potrivit ofițerului, în dependentă de gravitatea leziunilor suferite de victimă, șoferul urmează a fi sancționat conform legislației.
![](https://unica.md/wp-content/uploads/2024/06/image-566.png)