Ofițerii Direcției investigații infracțiuni spălarea banilor și finanțarea terorismului a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat percheziții la un agent economic din domeniul turismului din capitală într-o cauză penală de spălare de bani în proporții deosebit de mari, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În timpul măsurilor speciale de investigație oamenii legii au stabilit că factori de decizie ai agentului economic, în complicitate cu agenți economici din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Bulgaria, ar fi implementat o schemă de spălare de bani prin prestarea serviciilor fictive de turism medical în Israel, pentru beneficiari nerezidenți.
În context, ofițerii de investigație au documentat acordarea unor servicii pretins ilegale, care ar depăși suma de circa 2 milioane de euro.
În timpul perchezițiilor în oficiul companiei, polițiștii au ridicat contracte, înscrisuri de ciornă și bunuri care ar demonstra implicarea în schema de spălare de bani.
Acțiunile de documentare s-au desfășurat în conlucrare cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz.
Ultima șansă: Ultima șansă: 12 noiembrie – ultima zi în care îți poți înscrie numele în genericul de final al filmului CARBON!
Sunt zile numărate până la premiera online a filmului CARBON. Cei care își doresc să apară în genericul de final mai au DOAR 6 zile pentru a-și cumpăra biletul pe CarbonFilm.md și a indica numele complet ce va apărea în titlurile de final. 12 noiembrie, ora 23:59 este ultima dată până la care acest lucru este posibil, pentru a permite procesarea fișierului final și pregătirea filmului de difuzare.
Biletele achiziționate după 12 noiembrie vor oferi acces la premiera online, însă fără includerea numelui și prenumelui în genericul final. Procurarea biletelor va fi posibilă până pe data 16 noiembrie, ora 20:00.
Cu ocazia celor doi ani după lansare, CARBON adună spectatorii în fața micilor ecrane la cea mai mare premieră online din istoria cinematografiei autohtone. Premiera online a filmului CARBON este programată pe 16 noiembrie 2024, la ora 21:00 (ora Moldovei). Evenimentul îi așteaptă pe toți spectatorii, atât din țară, cât și din diaspora, care acum pot trăi experiența CARBON direct din confortul casei lor. Menționăm, că la acest moment la premieră s-au înregistrat spectatori din 68 de țări din întreaga lume.
Filmul CARBON a cucerit inimile spectatorilor, fiind recunoscut la nivel național și internațional. La prestigiosul „San Sebastian International Film Festival” din Spania, CARBON a fost selectat oficial în categoria New Directors. De asemenea, a fost recompensat cu Premiul Publicului atât la Transilvania International Film Festival din România, cât și la Romanian Filmuseum din München, Germania, consolidându-și statutul de favorit al spectatorilor. La nivel național, CARBON a triumfat la Gala Cineaștilor 2024 din Republica Moldova, unde a obținut șase trofee.
Producția cinematografică, în regia lui Ion Borș, relatează povestea unui tânăr tractorist pe nume Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile. Acțiunea are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru, unde tânărul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să-i schimbe viața.
Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.
Un bărbat a murit, iar o femeie a ajuns la spital după ce două locuințe au fost cuprinse de flăcări
În ultimele 24 de ore o persoană a decedat iar alta a suferit arsuri în urma exploatării neregulamentare a sobelor de încălzit,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În ultimele 24 de ore o persoană a decedat, iar alta a suferit arsuri în urma încălcării regulilor antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit. Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 06 noiembrie către ora 18:26 într-o gospodărie din localitatea Rediul Mare, raionul Dondușeni. Aici, o femeie în vârstă de 36 de ani a suferit arsuri de gradul II-III pe suprafața corpului, în urma unui incendiu izbucnit în locuință. Victima a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale de rigoare.
Potrivit informațiilor, flăcările au fost lichidate la ora 22:33 de o echipă de pompieri și salvatori ajunși la fața locului. În urma incendiului au ars mai multe bunuri materiale din interiorul a două camere și antreu, dar și circa 60% din acoperișul locuinței. Angajații IGSU au stabilit prealabil că incendiul a fost cauzat în urma nerespectării regulilor de siguranță la utilizarea sobei și anume necurățarea canalelor de evacuare a fumului.
Un alt caz, unde a izbucnit un incendiu a fost raportat în noaptea de 07 noiembrie 2024 într-o casă de locuit din orașul Călărași. Apelul a fost recepționat la Serviciul 112 la ora 01:22. La fața locului a fost îndreptată o echipă de pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri învechite din interiorului unei odăi. Totodată, în timpul intervenției, angajații IGSU au depistat în interiorul locuinței cadavrul unui bărbat în vârstă de 31 de ani, care se presupune că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Incendiul a fost lichidat complet la ora 03:27. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit o cauză probabilă prealabilă a producerii incendiului. Astfel, s-a constatat că incendiu a izbucnit după ce proprietarul a suprasolicitat soba lăsând în preajma acesteia mai multe bunuri materiale, care ulterior au luat foc.
Toate circumstanțele producerii incendiilor urmează a fi stabilite de organele de resort.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit. Cetățenii sunt rugați să curețe canalele de evacuare a fumului înainte ca sobele să fie puse în funcțiune. Mai mult, oamenii sunt îndemnați să nu obtureze canalele de ventilare și să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea. De asemenea, specialiștii recomandă ca mobilierul și alte bunuri ușor inflamabile să fie înlăturate din apropierea sobei, în vederea evitării unor incendii, dar și unor intoxicații cu monoxid de carbon.
Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 38 situații de risc.
Fetița ucisă de un troleibuz la Ciocana ar fi împlinit 14 ani. Mama i-a adus baloane-cifre la mormânt
Anastasia, fetița tamponată mortal de șoferița unui troleibuz pe trecerea pietonală de pe bd. Mircea cel Batrîn din sectorul Ciocana al capitalei, ar fi împlinit 14 ani în acest an. Acum o zi, mama ei, Olia Culai, a publicat un video pe rețele sociale de la cimitir, în care sunt surprinse jucării, flori și baloane-cifre legate de cruce. Postarea este însoțită de un mesaj plin de durere, scrie realitatea.md.
„Моё самое большое счастье и горе (tr. cea mai mare fericire a mea și cea mai mare tragedie”, a scris mama Anastasiei.
Amintim că, pe 24 martie curent, Anastasia a încercat să traverseze strada regulamentar la o trecere de pietoni nedirijată, când a fost tamponată mortal de un troleibuz de pe ruta nr. 13 condus de o șoferiță. Taxatoarea spunea că s-a întâmplat în afara trecerii, însă imaginile surprinse și distribuite pe rețele o contrazic și confirmă versiunea polițiștilor.
Șoferița de la volan nu ar fi avut nicio săptămână de lucru. Pe parcursul mediatizării cazului, s-a încurcat în declarații și într-un final și-a recunoscut vina. În una dintre ședințele de examinare, a mărturisit că fetița ar fi nimerit într-o zonă oarbă și de asta nu ar fi văzut-o. Prima instanță a condamnat-o la 4 ani de îcbhisoare, dintre care doi cu suspendare, și cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Mama copilei a contestat hotărârea.
Anastasia era elevă a Liceului Teoretic „Dacia” cu predare în limba rusă din același sector și era singurul copil al soților Culai.