Rusia recrutează prin intermediul Partidul Socialiștilor persone care să participe la protestul în susținerea lui Georgescu de la București

Peste câteva zile, pe 26 martie, la București este planificată o acțiune de protest în susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, cunoscut pentru declarațiile sale controversate privind relația cu Occidentul și Rusia. Pentru „buna organizare” a acestui eveniment, Moscova, care îl susține deschis pe Georgescu, a mobilizat și mai mulți reprezentanți ai PSRM, scrie deschide.md.

Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul formațiunii, unul dintre responsabilii pentru deplasarea cetățenilor Republicii Moldova la protestul lui Georgescu este Alexandr Haceaturean, fratele vitreg al vicepreședintelui Parlamentului de la Chișinău și secretarului executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea – cel care, acum 10 ani, a rupt în plenul legislativului harta României Mari.

Conform datelor obținute, Haceaturean, cunoscut anterior sub numele de Alexandr Sologubov, se implică activ în recrutarea unor persoane din mediul PSRM pentru a participa la această manifestație. Acțiunile respective demonstrează o conexiune directă între anumite structuri pro-ruse din Republica Moldova și mișcările politice alternative din România promovate de Georgescu.

Cine este Alexandr Haceaturean (Sologubov)

Născut pe 2 august 1977, Haceaturean este fratele mai mare al lui Vlad Bătrîncea pe linia maternă. În 2001, acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru „vătămare gravă a integrității corporale”, însă în 2006 a fost eliberat înainte de termen.

Ultimul său loc de muncă a fost în Secretariatul Parlamentului. Mai exact, în perioada iulie 2022 – ianuarie 2025, acesta a activat în calitate de șofer în cadrul legislativului. Câteva săptămâni după concediere, Haceaturean a început o campanie activă pe rețelele sociale în favoarea lui Georgescu.

PSRM, Rusia și reconfigurarea influenței în regiune

În interiorul PSRM se vorbește tot mai mult despre tentativa grupării conduse de Vlad Bătrîncea de a se debarasa de Igor Dodon. După ce Moscova i-a întors demonstrativ spatele, fostul președinte al Republicii Moldova, până nu demult principalul vector pro-rus la Chișinău, ar putea fi marginalizat chiar de cei mai apropiați colegi. Printre aceștia se numără Vlad Bătrîncea și un alt lider al PSRM și fost vicepremier pentru reintegrare, Olga Cebotari.

Sursele noastre susțin că cei doi ar fi primit indicații de la Kremlin să ofere sprijin fostului premier din perioada comunistă, Vasile Tarlev. De menționat că Tarlev s-a remarcat la ultimele alegeri prezidențiale prin faptul că a fost unul dintre candidații grupării criminale conduse de fugarul ascuns la Moscova, Ilan Șor.

Astfel, în contextul alegerilor parlamentare din această toamnă, Bătrîncea și Cebotari ar fi ademenit deja mai mulți deputați din cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor să adere la Partidul pentru Viitorul Moldovei – formațiune condusă de Tarlev și susținută de Rusia.

Implicarea unor actori politici pro-ruși din Republica Moldova în mobilizarea susținătorilor pentru protestul lui Călin Georgescu reprezintă o dovadă în plus a faptului că Moscova vrea să influențeze scena politică românească. Această conexiune demonstrează încercarea Kremlinului de a destabiliza România și de a-și impune oameni loiali Moscovei la conducerea statului român. În același timp, strategia Rusiei nu se limitează doar la România, ci vizează și Republica Moldova, unde continuă să sprijine forțele politice care îi servesc interesele. Această dublă abordare indică o strategie complexă de menținere și extindere a influenței în regiune, subminând astfel securitatea și stabilitatea ambelor state.

Noi măsuri represive împotriva presei: Tiraspolul ar putea aplica amenzi jurnaliștilor care realizează materiale în regiunea transnistreană

Măsuri suplimentare pentru a restricționa activitatea presei în stânga Nistrului. Jurnaliștii străini, care realizează articole de presă în regiunea transnistreană, fără acreditare prealabilă, ar putea fi amendați. Pe 31 martie, așa-numitul „soviet suprem” de la Tiraspol a înregistrat un „proiect de lege” în acest sens. Inițiativa prevede modificarea „codului contravențional” pentru introducerea unor sancțiuni împotriva jurnaliștilor străini, scrie evz.ro.

Măsura vizează și reprezentanții presei de pe malul drept al Nistrului. Astfel, aceasta va afecta atât jurnaliștii care nu se subordonează unor instituții media, cât și cei angajați în cadrul unor instituții de presă. Autoritățile de la Chișinău deocamdată nu au comentat inițiativa.

Mărimea amenzilor aplicate de Tiraspol

Potrivit Asociației Obștești Promo LEX, inițiativa Tiraspolului prevede amenzi de până la 160 de lei (aproape 8 euro) pentru persoanele fizice. Pentru persoanele cu funcții de răspundere ar putea fi stabilite amenzi cuprinse între 300 și 800 de lei (15 – 40 de euro).

Regimul de la Tiraspol justifică această inițiativă prin nevoia de a „combate dezinformarea” și de a „preveni opiniile distructive” față de structurile transnistrene. În nota explicativă a „proiectului de lege” se subliniază că jurnaliștii neacreditați ar urmări interese străine. La fel, se menționează că aceștia ar răspândi informații care subminează încrederea populației în structurile transnistrene.

„Deși regimul de la  Tiraspol condiționează desfășurarea activității jurnalistice de obținerea unei acreditări, în practică acesta refuză constant să o acorde. În astfel de cazuri este invocat „riscul unor atacuri teroriste”. În lipsa acesteia, jurnaliștii sunt constrânși să intre „clandestin” în stânga Nistrului. În asemenea cazuri, persoanele sunt expuse la riscuri majore. Printre jurnaliștii cărora li s-a refuzat acreditarea și care au fost ulterior reținuți ilegal se numără Viorica Tataru și Andrei Captarenco”, a comunicat Promo-LEX.

Totuși, obținerea acestei acreditări nu garantează accesul liber în regiune. Documentul nu garantează nici posibilitatea desfășurării activităților jurnalistice fără restricții. Un exemplu este cazul jurnalistei Elena Covalenco. În septembrie 2023, fotografei i-a fost interzis accesul în regiune, chiar dacă deținea o acreditare eliberată de clubul Sheriff pentru a fotografia meciul Sheriff Tiraspol vs AS Roma.

„Acest caz demonstrează caracterul arbitrar al sistemului de acreditare. Astfel, acesta nu servește drept un mecanism administrativ legitim, ci mai degrabă ca un instrument de cenzură și control asupra presei. De asemenea, noua inițiativă abuzivă nu face decât să confirme tendințele de blocare a oricărei forme de documentare obiectivă a realităților din teritoriu”, a subliniat Promo LEX.

Măsura propusă se înscrie într-un cadru mai larg de sancțiuni ilegale. Este vorba de acțiuni îndreptate împotriva jurnaliștilor de pe malul drept al Nistrului și a corespondenților străini. Conform așa-numitului „cod contravențional” din regiune, orice încălcare a „regulilor de acces” în regiune – inclusiv de către jurnaliști – cum ar fi ocolirea punctelor de control ilegale, poate duce la aplicarea unei amenzi. Este vorba de o sumă de până la 1 600 de lei moldovenești (circa 80 de euro).

Totodată, în asemenea cazuri, persoana riscă să fie plasată în izolatoarele de detenție provizorie aflate sub controlul așa-numitului „minister al securității”. Ulterior, aceasta urmează a fi „expulzată” forțat din regiune.

În acest context, Promo-LEX face un apel public către autoritățile constituționale și misiunile diplomatice. Asociația îndeamnă autoritățile să solicite încetarea tuturor inițiativelor și acțiunilor abuzive întreprinse de structurile transnistrene împotriva jurnaliștilor de pe malul drept și a corespondenților străini. De asemenea, se solicită încetarea măsurilor abuzive împotriva locuitorilor regiunii. În special este vorba de cei care colaborează cu platformele media independente.

La fel, asociația a cerut autorităților să condiționeze acordarea de ajutoare și finanțări, destinate regiunii transnistrene. Astfel, acestea să fie condiționate de respectarea universală a drepturilor omului. În mod special, asigurarea dreptului la liberă circulație pentru jurnaliști. Aceste acțiuni fiind necesare pentru reflectarea obiectivă a realităților din regiune.

Ustensile și aparataje utilizate în stomatologie, depistate în vama Leușeni

La pista de control intrare în țară a postului vamal Leușeni, pentru efectuarea verificărilor de specialitate, s-a prezentat un mijloc de transport de model „Volkswagen Crafter”, ce se deplasa din Germania, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șoferul, un conațional în vârstă de 25 de ani, a comunicat funcționarilor vamali că transportă doar bunuri personale.

În rezultatul efectuării controlului fizic detaliat, printre bagajele personale au fost depistate ustensile și aparataje utilizate în stomatologie, în cantități comerciale, tăinuite în scopul transportării ilicite.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Mesajul soțului Evgheniei Guțul din fața Curții de Apel Chișinău: ”Suntem alături de ea”

Soțul bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, Artiom Guțul, a declarat că familia sa îi transmite soției multă putere și sprijin în contextul procesului în care aceasta este implicată, scrie stiri.md.

Guțul a subliniat că, indiferent de evoluția evenimentelor, familia va rămâne alături de soția sa, exprimându-și „speranța că judecătorii vor acționa cu umanitate”, transmite Știri.md.

„Vrem ca soția mea să fie acasă astăzi. O așteptăm cu toții, toată lumea este îngrijorată. Întreaga lume urmărește procesul care se desfășoară, un proces pe care îl considerăm ilegal”, a declarat Artiom Guțul.

El a mai menționat că copiii lor, în special cel mic, sunt îngrijorați și simt absența mamei.

Totodată, Artiom Guțul a transmis un mesaj autorităților, exprimându-și convingerea că persoanele implicate în proces vor răspunde pentru acțiunile lor.

„Vor răspunde pentru tot în fața poporului și a Moldovei”, a încheiat acesta.

De menționat că susținătorii Evgheniei Guțul s-au adunat în fața Curții de Apel Chișinău, acolo unde astăzi va fi examinat apelul bașcanului împotriva arestului preventiv.

Bașcana a fost reținută pe 25 martie pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Oamenii legii susțin că bașcanul ar fi încercat să se eschiveze de la urmărirea penală.

La 28 martie, Guțul a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile într-un alt dosar, fiind acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și falsificarea unor documente în scopul sprijinirii campaniei sale electorale. Evghenia Guțul respinge acuzațiile și se declară nevinovată. În același timp, ea a făcut apel la președintele rus, Vladimir Putin, să utilizeze tot arsenalul și să intervină pentru eliberarea sa. 

Pe data de 1 aprilie a avut loc o altă ședință de judecată în cauza în care Guțul este învinuită de finanțarea ilegală a partidelor sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, unde Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins cererea procurorilor privind arestul preventiv al Evgheniei Guțul pentru 30 de zile.

Geniștii militari au neutralizat 51 de obiecte explozive descoperite într-un sat din raionul Leova
Articolul anterior
Caz revoltător la Cahul: Un tânăr de 18 ani, exploatat de proprietarul unei stâne de oi și fiul acestuia
Articolul următor
Close menu