Mătreaţa, cum scapi de ea

Te-ai machiat, coafat, parfumat şi eşti gata să începi o nouă zi, dar, din păcate mătreaţa îţi strică tot aspectul, îţi dă un aer neîngrijit şi te stresează de fiecare data când lasă urme pe haine. Care sunt cauzele apariţiei mătreţii şi cum poţi scăpa de ea, află din articolul de mai jos.

separator

matreataMătreaţa reprezintă celule moarte ale pielii scalpului care se vede sub formă de “fulgi” albi sau gălbui pe păr, gât şu umeri.

Unde mai poate apărea mătreața
În orice zonă a corpului unde există păr – pe frunte, sprâncene. Descuamarea pielii nu este doar un semn de mătreaţă, această afecţiune a pielii poate trăda şi alte boli interne.

Cauze
Unele produse cosmetic pentru îngrijirea părului pot duce la exfolierea pielii scalpului. Spre exemplu, vopseaua sau produsele de aranjare, fixare a părului usucă scalpul.
Mătreaţa, însă, este o boală fungică cauzată de o formă de afecţiune a pielii numită eczemă care determină descuamarea excesivă a celulelor normale ale scalpului. Modificările în statusul hormonal şi trecerea de la un anotimp la altul agravează această suferinţă. În special, în sezonul rece mătreaţa devine mai accentuată, la fel şi stresul sau oboseala cronică poate influenţa apariţia mătreţii.

remedii-naturiste-pentru-matreata

Este mătreaţa contagioasă
Mătreaţa este o afecţiune a pielii destul de neplăcută, dar nu este contagioasă şi nu cauzează direct căderea părului.

Tratamentul antimătreaţă
Pentru tratarea mătreții există substanţe speciale cum ar fi:
Ketoconazol – se luptă cu ciuperca care cauzează mătreaţa;
Acidul salicilic – reduce descuamarea, dar poate crește pruritul;
Sulfura de seleniu- reduce exfolieria și luptă cu ciuperca;
Zincul – luptă cu ciuperca.

Cum să foloseşti corect şamponul antimătreaţă
Citeşte cu atenție instrucțiunile de utilizare. Aplică şamponul pe păr şi freacă uşor scalpul, lasă timp de 5 min. să acţioneze şi apoi clăteşte cu apă. După care poţi folosi un balsam obişnuit. Şamponul antimătreaţă nu trebuie folosit frecvent.

matreata1

Soarele îţi este prieten
Lumina soarelui distruge ciuperca care cauzează dermatita seboreică şi mătreaţa. Nu uita să aplici produse cu un factor de protecție de cel puțin 30 SPF pe păr.

Când trebuie să te adresezi medicului
Dacă timp de câteva săptămâni foloseşti şamponul antimătreaţă şi nu funcţionează. De asemenea, trebuie să te adresezi medicului, atunci când pielea scalpului este umflată şi roşie. Ai nevoie de tratament antifungic sau chiar hormonal, dar numai medicul poate decide.

ANSP recomandă părinților să-și vaccineze copiii contra rujeolei pentru a-i proteja de îmbolnăviri

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează că rujeola este o infecție extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să vaccineze copiii conform Programului Național de Imunizări, aceasta fiind cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a cazurilor de îmbolnăvire, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

În Republica Moldova, în perioada 01 ianuarie 2024 – 08 august 2024, au fost înregistrate 149 de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 12 de import (România, Azerbaidjan, Marea Britanie, Germania și Federația Rusă). Cele mai multe dintre acestea au fost raportate în mun. Chișinău (62) și raionul Sîngerei (55). Alte teritorii afectate de rujeolă, de la începutul acestui an, sunt: Strășeni – 7 cazuri; Bălți – 6 cazuri; Dondușeni – 4 cazuri; Ialoveni – 3 cazuri; Drochia, Râșcani, Călărași – câte 2 cazuri; Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Orhei, Ceadîr-Lunga, Dubăsari – câte 1 caz. Menționăm că peste 90% dintre cazuri sunt înregistrate la copii nevaccinați.

În condițiile de acoperire vaccinală joasă, (sub 90% pentru vaccinarea ROR la vârsta de 1 an) și a reticenței la vaccin, care persistă mai mult între membrii confesiilor religioase, există riscul de răspândire a rujeolei și a altor maladii ce pot fi prevenite prin vaccinare. Copiii mici sunt cel mai des expuși riscului de complicații severe. Ratele ridicate de spitalizare și slăbirea sistemului imunitar îi fac mai vulnerabili la alte boli infecțioase.

Tratament specific împotriva rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare, care se efectuează gratuit, la 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. Încurajăm părinții să meargă la instituția medicală, în cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

Parazitul de 10 metri care poate trăi în corp până la 30 de ani

Una dintre infecţiile parazitare pe care oamenii le pot face de-a lungul vieţii este teniaza. Aceasta reprezintă infecţia cu tenie, un vierme intestinal care se transmite în urma consumului de alimente contaminate, cum ar fi carnea de porc sau de bovină.

Există mai multe tipuri de tenii, dar oamenii fac mai ales infecţii cu:

Taenia solium, care poate atinge lungimea de 3 metri; are ca gazdă porcul.

Taenia saginata, parazit care la vârsta adultă poate atinge lungimea de 10 metri. Gazda acestei tenii sunt bovinele.

Oamenii pot face teniază în urma consumului de carne de porc sau de vită crudă sau insuficient preparată termic, infectată cu ouă sau larve de tenie.

O altă cale de contaminare este cea fecal-orală. Când persoana infectată nu se spală riguros pe mâini după defecaţie şi manipulează alimente, poate contamina hrana cu ouă de tenie. Astfel, teniaza apare şi la cei care nu au consumat carne infectată. Contaminarea se poate face la orice vârstă.

Tenia este parazitul cunoscut a fi foarte rezistent în organismul uman

Când ouăle ei sunt ingerate de oameni, acestea încep să crească până ajung la vârsta adultă. Parazitul trăieşte la nivelul intestinului subţire, zona cea mai potrivită de dezvoltare pentru ciclul lui de viaţă. De acolo, se dezvoltă hrănindu-se cu alimentele ingerate de oameni.

În doar 3 luni devine adult și se poate reproduce. Există unii dintre acești paraziți care se pot stabili în ochi, în țesuturile subcutanate, în sistemul nervos și în mușchi.

Fragmentele de tenie pot fi observate şi pe lenjeria intimă sau în materiile fecale. Fără tratament, tenia poate trăi în corpul uman până la 30 de ani. O persoană infectată va răspândi mereu ouă şi larve.

Simptomele teniazei sunt adesea observate la începutul vieții acestui parazit. Printre manifestările posibile ale infecţiei se numără:

– Greață + multă poftă de mâncare fără a lua în greutate

– Diaree sau chiar constipație

– Mâncărime în jurul rectului sau anusului

– Dureri abdominale

– Tulburare alimentară (bulimie sau anorexie)

Dacă observi în mod regulat aceste simptome, este recomandat să te adresezi medicului pentru a efectua anumite analize: examenul coproparazitologic (examinarea materiilor fecale), amprenta anală, testarea anticorpilor serici.

În cazul diagnosticului de teniază, medicul va indica medicamente antiparazitare, antihelmintice.

De ce scad oamenii în înălțime la bătrânețe. Totul începe de la 40 de ani. Explicația specialiștilor

Multe persoane scad în înălțime pe măsură ce avansează în vârstă. Potrivit specialiștilor, acesta este un lucru normal, care se întâmplă în timpul procesului de îmbătrânire, scrie fanatik.ro.

Procesul începe de la 40 de an și este unul normal, conform experților. Când devine acest lucru un motiv de îngrijorare?

După 40 de ani, oamenii pierd aproximativ un centimetru în înălțime la fiecare 10 de ani, potrivit Medline Plus. Ritmul accelerează după vârsta de 70 de ani. Odată cu vârsta, oamenii ajung să piardă, în medie, între 1 și 3 centimetri.

Procesul de îmbătrânire presupune schimbări la nivelul oaselor, articulațiilor și mușchilor, supă cum a explicat Dr. Angela Catic, medic geriatru și profesor asociat la Centrul Huffington pentru Îmbătrânire de la Colegiul de Medicină Baylor.

“Discurile dintre vertebrele coloanei vertebrale pierd lichid pe măsură ce îmbătrânești, se deshidratează și, odată cu asta, pierzi puțin din înălțime”, a explicat aceasta.

În plus, mușchii abdominali au tendința de a slăbi în timp. Din acest motiv, multe persoane au o postură cocoșată și devin mai scunde la bătrânețe.

În cazul femeilor, pierderea osoasă poate fi grăbită de menopauză. Acest lucru se întâmplă “din cauza pierderii efectelor protectoare ale estrogenului asupra oaselor”, potrivit Dr. Arashdeep Litt, medic intern la Spectrum Health.

Ce problemă de sănătate provoacă pierderea în înălțime

O altă problemă care cauzează pierderea în înălțime este osteoporoza. Afecțiunea se dezvoltă în momentul în care densitatea minerală osoasă și masa osoasă scad. Un alt motiv este atunci când structura sau calitatea osului suferă modificări. Rezistența oaselor poate fi, astfel, redusă, iar riscul de fracturi e mai mare.

Din cauza osteoporozei, pot apărea fracturi de compresie a coloanei vertebrale. Acestea sunt, de fapt, mici rupturi la vertebrele coloanei, motiv pentru care “în multe cazuri, oamenii nici nu-și dau seama că se întâmplă acest lucru”.

Dacă o persoană pierde în înălțime 3 sau mai mulți centimetri, medicul va suspecta că aceasta suferă de osteoporoză. Diagnosticul poate fi confirmat printr-un test de densitate osoasă.

Pentru a reduce riscul de pierdere a înălțimii odată cu vârsta, dr. Catic a spus că acest lucru poate fi prevenit prin respectarea unui stil de viață sănătos.

Mai exact, este nevoie de sport regulat pentru a menține oasele cât mai puternice, dar și de o dietă bogată în calciu și vitamina D. Fumatul, consumul excesiv de alcool și de cofeină trebuie evitate, deoarece reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea de osteoporoză.

Cum să-ți faci corect bagajul de vacanță!
Articolul anterior
Iată cum trebuie să porți jeanșii scurți!
Articolul următor