Sigur greşeşti şi tu când faci acest lucru iarna pentru a te încălzi

Cu scopul de a ne încălzi pe timp geros, facem anumite lucruri care, de fapt, ne expun frigului şi mai mult. Care sunt acestea? Este bine să ştii!

separator
Ce-mananci-ca-sa-te-incalzesti--10-alimente-care-imbunatatesc-circulatia-sanguina

1. Băuturile calde accentuează senzaţia de frig!
Oamenii de ştiinţă susţin că atunci când bem cald, terminaţiunile nervoase ale limbii transmit creierului informaţia că “vine ceva cald”, motiv pentru care se declanşează procesul de transpiraţie, ce răceşte şi mai accentuat corpul. Ei bine, pe timp geros, nu avem nevoie de acest lucru. În plus, transpiraţia va umezi hainele şi va spori senzaţia de frig. Aşadar, nu consuma băuturi fierbinţi, într-o ambianţă friguroasă, ci consumă lichide cu o temperatură cât mai apropiată de temperatura corpului, dar şi a mediului în care te afli.

2. Băuturile alcoolice nu încălzesc!
Alcoolul dilată vasele de sânge periferice şi permite trecerea căldurii de la organele interne către extremităţi, piele şi scăderea temperaturii corpului. Aşadar, consumul de alcool nu încălzeşte în niciun caz pe timp friguros, ci face invers – răceşte şi mai mult corpul.

3. Mişcarea generează corpului căldură
Corpul se încălzeşte cu adevărat pe timp friguros numai dacă face mişcare. Muşchii care funcţionează eliberează energie sub formă de căldură. Dacă vorbeşti în timp ce mergi, sporeşti şi mai mult formarea căldurii.

4. Te îmbraci cu haine groase, dar strâmte
Este ştiut că hainele mai largi protejează mai bine contra frigului, decât cele strâmte, întrucât stratul de aer ce se formează între corp şi haine funcţionează ca un bun termoizolator. Nici copilaşului nu este bine să-i dai haine şi papuci mici, strâmţi, pe timpul iernii.

5. Respiri în pumni pentru a-ţi încălzi mâinile
Vaporii de aer expiraţi umezesc mâinile şi accentuează în plus senzaţia de frig şi răcirea lor. Cel mai bine este să apropii mâinile de corp, eventual, să le ţii sub braţe.

Ce-faci-cand-ti-e-frig--8-moduri-eficiente-si-sanatoase-sa-te-incalzesti

6. Cei grăsuţi nu simt frigul – un mit!
Bărbaţii pot simţi mai puţin frigul, decât femeile, pentru că au mai multă masă musculară, iar aceasta generează energie sub formă de căldură. Femeile, în schimb, ca şi constituţie, au mai mult ţesut adipos, care, se ştie, nu produce căldură. Afirmaţia – ,,grăsimea protejează contra frigului’’ este un mit.

7. Hainele albe iarna economisesc căldura corpului?
Faptul, că culoarea albă acţionează ca un izolator al căldurii emanate de corp, iar cea neagră – invers, trebuie demonstrat.

8. Frigul ajută la slăbit?
Când eşti expus temperaturilor joase, frisonul muşchilor produce căldură. În paralel, grăsimile nu vor fi mobilizate prea mult, pentru că nu se ard atât de multe calorii în acest sens. Totodată, alimentaţia în sezonul friguros devine mai consistentă, mai calorică. De aceea, pentru a slăbi, ai nevoie să pui corpul în mişcare.

9. Nu răcim pentru că este prea frig afară!
Nu există nicio dovadă ştiinţifică potrivit căreia temperaturile scăzute din timpul iernii ar creşte riscul de a răci. În schimb, riscul de a răci creşte atunci când dintr-un mediu prea cald ieşim la temperaturi scăzute. De aceea, nu este indicat să încălzim iarna casa prea tare.

Credeai că dacă ai un stil de viață sănătos, faci sport și te simți tânără, atunci și ovarele tale rămân tinere?

Multe femei cred că, dacă încă nu sunt la menopauză, oricând vor putea apela la o procedură de fertilizare in vitro și ea va fi cu succes. Realitatea este însă puțin alta.

Diana Al Faraj, medic reproductolog: „Studiile arată că vârsta noastră biologică a scăzut cu aproximativ 10 ani. Adică, femeile care au acum 40 de ani, din punct de vedere metabolic și fiziologic se aseamănă cu  femeile de 30 de ani din trecut. Asta se datorează progreselor din medicină, dar și condițiilor de viață actuale.

În cazul fertilității, lucrurile stau altfel. Femeile se nasc cu un număr fix de ovocite, care permanent se consumă și nu se mai regenerează. Calitatea lor scade odată cu vârsta, la fel și șansele de reușită a procedurilor de fertilizare. Vedem acest lucru din ratele de succes a fertilizării in vitro:

  • până la 35 de ani rata de succes FIV este de 50-60%;
  • la 40 de ani scade sub 20%;
  • după 42 de ani șansele sunt de sub 5% cu ovocite proprii.

Așadar, chiar dacă ai grijă de sănătatea ta, nu poți opri acest proces natural de îmbătrânire a ovarelor. Totuși, importanța adoptării unui stil de viață sănătos nu poate fi anulată pentru că influențează pozitiv asupra multor alte aspecte ale fertilității. Aici se include: echilibrul hormonal și sănătatea uterină.

Dacă ai peste 35 de ani și îți dorești un copil, nu amâna decizia bazându-te pe diverse mituri! Programează o consultație gratuită la  +(373) 22 40 00 40,  disponibil 24/7 și află mai multe despre fertilitatea ta!

Acum știi! 
La conceperea prin fertilizare in vitro timpul este foarte prețios.

Un medic spune că și-a inversat cu 20 de ani vârsta biologică și dezvăluie șase secrete simple ale longevității

Un medic expert în longevitate care spune că și-a inversat vârsta biologică cu 20 de ani spune că face mișcare pentru a se menține în formă. Acest lucru nu este însă suficient, crede Dr. Michael Roizen, potrivit Business Insider.

Medicul în vârstă de 78 de ani, director de wellness la Cleveland Clinic și autorul unor cărți despre longevitate, spune că „vârsta sa biologică” (un concept cu care nu cercetătorii sunt de acord) este de 57,6 ani.

Exercițiile fizice regulate sunt o parte-cheie a rutinei sale de sănătate. Merge mult pe jos și face câteva sesiuni de exerciții în fiecare săptămână. Dar „întinerirea biologică” presupune mai mult decât atât, crede Roizen, care împărtățește șase lucruri simple pe care le poate face oricine pentru a se menține în formă:

1. Mergi pe jos

Roizen încearcă să facă 10.000 de pași pe zi și își parchează mașina la 1,5 kilometri depărtare de clinica la care lucrează, tocmai pentru a merge mai mult pe jos. Toată lumea ar trebui să meargă „un pic mai mult”, crede el.

2. Mănâncă avocado, somon și ulei de măsline

Aceste trei alimente au beneficii pentru sănătate și sunt cunoscute pentru că reduc riscul de boli cardiovasculare.

3. Relații puternice

Să menții prietenii aproape este un mod bun de a-ți îmbunătăți starea de sănătate și de a crește longevitatea, crede Roizen. „Întotdeauna e mai bine să faci lucrurile cu alți oameni”, spune el. De altfel, mai mulți experți spun că legăturile sociale sunt la fel de importante ca sănătatea fizică.

4. Joacă jocuri pentru creier

Un alt sfat al lui Roizen este să jucăm jocuri care îmbunătățesc viteza de procesare a creierului. Acestea scad riscul de instalare a demenței, spune medicul. El recomandă pacienților săi să joace astfel de jocuri timp de două ore pe săptămână.

5. Ia multivitamine

Cercetările au rezultate mixte privind rolul multivitaminelor în creșterea longevității. Roizen crede însă că un aport de multivitamine scade riscul de cancer, de boli cardiovasculare și demență.

6. Fă-ți vaccinul antigripal

Acesta este recomandat mai ales vârsnicilor, dar Roizen spune că nu-și face vaccinul antigripal doar pentru imunitate, ci și pentru că îl ajută să îmbătrânească sănătos. Mai multe studii sugerează că vaccinul antigripal are efecte și în prevenirea demenței, posibil pentru că scade inflamația din creier.

Ghimbirul eliberează plămânii de secreţii. Plante care stimulează sistemul imunitar

Cum să treci mai ușor peste răceală, tuse și alte probleme de sănătate pe care le aduce vremea rece? Cel mai adesea, răcelile apar sub influența infecțiilor virale. Plantele vin să dea o mână de ajutor în susţinerea sistemului imunitar, importantă mai ales în această perioadă.

Care sunt aceste plante şi cum acţionează ele în organism?

Ghimbirul – are proprietăți antiasmatice şi eliberează plămânii de secreţii. Totodată, are efect antivomitiv, antigripal şi adjuvant în indigestii. La acestea se adaugă efectul sudorific, ajutând la scăderea temperaturii corpului. Este folosit în afecţiuni ale aparatului digestiv, reumatism, afecţiuni pulmonare, boli febrile, nevralgii.

Lemnul-dulce – fluidizează secreţiile traheobronhice şi faringiene, are acţiune diuretică, antiulceroasă, combate spasmele şi inflamaţiile.

Frunzele de măslin – sunt eficiente în cazul virozelor. Un studiu condus de cercetătorii de la Clinica Robert Lyons din Budapesta, au arătat efectul pozitiv al extractului de frunze de măslin în cazul mai multor infecţii, printre care: viroze, laringită, herpes, infecţii ale pielii, pneumonie şi stomatită.

Cimbrul – este o plantă cu acţiune tonică, antibacteriană, antivirală, antifungică, antiparazitară, de calmare a durerilor abdominale şi favorizarea eliminării gazelor intestinale.

Turmericul – considerat cel mai puternic antiinflamator natural si un antioxidant eficient, are şi proprietăţi antiseptice și antibacterene, previne sau combate infecţiile.

Echinacea – are efect imunomodulator, adică stimulează imunitatea. Este folosită datorită capacităţii sale de a mobiliza leucocitele – globule albe din sânge care intervin în infecţii şi sintetizează anticorpi, şi de activare a fagocitozei – fagocitele înglobează şi digeră bacteriile şi alte corpuri străine din organism.

Vitamina C naturală – corpul uman nu sintetizează şi nu poate să facă depozite de vitamina C. De aceea trebuie asigurat un aport continuu din alimente şi suplimente alimentare naturale. Alimente bogate în vitamina C: ardeii grași, spanac, varza, conopida, cartofi, sparanghel, kiwi, clementine, portocale, grapefruit, căpșune, coacăze negre, prune, caise, cireșe, ananas, lămâie, zmeură, struguri.

Propolisul – consumul intern de propolis are ca rezultat o creştere a rezisţentei generale a organismului faţă de boală. Are proprietăţi antimicrobiene și antiinflamatoare.

Gălbenele – au multe proprietăţi printre care cele mai importante sunt acţiunea antiinflamatorie, de vindecare rapidă a rănilor, antispastică, bactericidă, antivirală.

sursa

Poze! Cele mai frumoase soții de președinți!
Articolul anterior
Cum te ajută apa cu lămâie să slăbeşti
Articolul următor