Veronica G. “Tatăl meu a murit cu 10 ani în urmă. Cât m-ar costa să fac o succesiune după tata pentru a intra în drepturi?”
Răspuns de la “Casa de Avocatură Digore”:
Succesiunea se consideră acceptată când moştenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral. Termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei. Luând în considerare faptul că tatăl Dvs a decedat în urmă cu 10 ani, termenul înăuntrul căruia urma să vă adresați notarului a expirat. Acum, urmează să vă adresați în instanța de judecată fiind reprezentată de către un avocat. Onorariul avocatului se stabilește în tarif orar sau fix prin coordonare cu clientul. La stabilirea cuantumului acestuia se va ține cont de complexitatea cazului, noutatea și dificultatea problemelor juridice ridicate în speță, aportul avocatului la soluționarea cauzei, timpul și munca depusă de avocat.
Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md