Cât te costă o felie de pască?!

Pasca, în combinaţie cu sărmăluţele, piftia şi mielul de Paşti îţi fac din ochi şi te îndeamnă să guşti?

Cele care au slăbit şi s-au subţiat pe parcursul postului s-ar  putea întreba: “Merită tot efortul depus?”

100 de gr de pască sau înseamnă plus 330 de calorii.

O bătută de 100 de gr de carne de porc punctează 350 calorii.

Cel mai nevinovat pe masa festivă pare a fi drobul de miel, care este bogat în proteine şi sănătos, dacă nu-l combini cu pâine. În momentul, în care nu te poţi limita doar la o felie de pască, gândeşte-te că aceasta face cât o oră istovitoare la sală. Ce să mai comentezi, dacă la felie mai adăugăm nişte sărmăluţe? Cu atât mai mult că nimeni nu se apucă să calculeze câte bucăţi bagi în stomac. Ouăle roşii  sunt şi mai greu de digerat. Indigestia acută este inevitabilă. Stomacul se va transforma într-o ladă de gunoi. Acum puteţi face un calcul, cât te costă în kg pofta de mâncare de la Paşti. Minimum 3 kg pe abdomen, fese şi nu doar.

De Paşti doar gustăm…astfel nu ne îngrăşăm

Cele scrise anterior, nu sunt menite să bage frica în gurmanzi. Este o informaţie ce atenţionează. Pentru toate cele expuse, există o soluţie.

Nu vei adăuga catastrofal în greutate, dacă te vei limita la o felie subţire de pască. În acest caz renunţă să o consumi cu suc sau un pahar de vin, care înseamnă iarăşi calorii inutile. Plus la asta, alcoolul blochează arderea grăsimilor, provocând şi mai mult senzaţia de foame.

Dacă tot îţi amăgeşti conştientul cu ideea că Paştele merită orice răsfăţ culinar, limitează-te doar la bucatele pascale. Evită salamurile şi salatele pe bază de maioneză. Cu atât mai mult că ultimele pot deveni toxice pentru organism în a doua zi de Paşte.

Ai grijă de nivelul glicemiei. Pledează pentru bucatele ce conţin proteine.

Este binevenit să combini drobul cu multe legume.

Pacienţii cu diabet pot profita de o felie de pască sau cozonac care nu are o umplutură consistentă. Evitaţi cozonacul cu multă nucă.

 

Carne cu gripă aviară în Moldova. Consumatorii sunt îndemnați să returneze marfa

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că a fost inițiată procedura de retragere din rețeaua de comerț și rechemare de la clienți a cărnii de curcan în asortiment, carnea fiind suspectă la gripa aviară.

Carnea din Ungaria, unde e alertă de gripă aviară, a fost distribuită în 26  de judeţe în România - Stirileprotv.ro

Este vorba despre carnea de curcan de la operatorul din domeniul alimentar SRL „STS Trading”.

Potrivit ANSA, motivul rechemării este focarul de gripă aviară la o fermă de curcani din România.

Produsul a fost plasat în comerţ în perioada 24-27 ianuarie 2023.

Lotul expiră în data de 1 februarie 2023.

Persoanele care au achiziționat produse din lotul dat sunt rugate să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate în baza bonului fiscal. 

În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii care comercializează produse neconforme sunt responsabili de retragerea acestora de pe piață și cooperează cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar introdus pe piață.  

Acțiunea este în desfășurare.

Ce se întâmplă cu corpul tău când mănânci mai puțin zahăr

Consumul excesiv de zahăr îți poate afecta serios sănătatea. Te îngrași, îți crește pofta de mâncare, ai schimbări bruște de dispoziție și devii dependent de tot mai mult dulce.

Află, mai jos, cum te vei simți după ce vei reduce consumul de zahăr la normă zilnică recomandată sau îl vei exclude total din dietă!

Ce se întâmplă după 2 zile de renunțare la zahăr

Schimbările de dispoziție vor dispărea, iar sistemul digestiv va digera mai bine hrana.

Ce se întâmplă după 6 zile

Vei fi mai puternică și mai energică, va dispărea senzația accentuată de foame, somnul va fi mai odihnitor.

Ce se întâmplă după 10 zile

Vei slabi 1-2 kg, presiunea arterială va scădea și va începe să scadă nivelul de colesterol în vasele de sânge.

Ce se întâmplă după o lună

Tenul tău va arată mai bine, nu vei mai avea pofte nesănătoase, vei simți mai bine gustul mâncării.

Ce se întâmplă după un an

Te vei simți mai puternică și mai energică. Vei slabi, iar imunitatea ți se va îmbunătăți.

După 5 ani

Vei arată mai tânăra decât anii din calendar și te vei îmbolnăvi mai rar.

Cum putem mânca paste fără să ne îngrășăm. Regula simplă de care să ții cont

Carmen Brumă vine mereu cu sfaturi noi și utile în materie de nutriție. Prezentatoarea emisiunii de sănătate Medicool a dezvăluit cum trebuie mâncate pastele făinoase pentru a nu ne afecta silueta. Știm că pastele se numără printre cele mai populare, ușor de preparat și la îndemână feluri de mâncare și sunt și foarte gustoase în orice combinație. Dar ce facem cu numărul caloriilor pe care le conțin și la modul în care ne pot afecta silueta?

Cum putem mânca paste fără să ne îngrășăm

V-ați întrebat vreodată cum reușesc italienii să mănânce aproape zilnic paste fără să se îngrașe? Ei bine aflați că secretul stă în modul de fierbere.

Experta în nutriție Carmen Brumă a explicat, în mediul online, că pastele făinoase trebuie fierte al dente. Doar gătite exact așa cum le plac italienilor pot fi benefice pentru organism. Explicația este foarte simplă. Cu cât timpul de fierbere al pastelor este mai mare, cu atât se eliberează mai mult amidon. Acesta, în organism, duce la creșterea nivelului zahărului din sânge.

„Ideal să le asociezi cu o sursă bună de grăsime!”

„Știi de ce e bine pentru sănătate și pentru siluetă să mănânci pastele fierte al dente, adică moi la exterior și un pic mai tari în interior? Deoarece, cu cât fierb mai mult alimentele care au amidon, cum au pastele, spre exemplu, cu atât crește indicele lor glicemic, adică nivelul zahărului din sânge. Pentru a scădea și mai tare indicele glicemic, este ideal să le asociezi cu o sursă bună de grăsime, cum ar fi uleiul de măsline și cu niște sos de roșii și condimente”, a specificat Carmen Brumă pe rețelele de socializare, citată de okmagazine.ro.

Care sunt cele mai periculoase grăsimi

Așadar pastele fierte al dente cu ulei de măsline și sos de roșii nu fac rău siluetei. Uleiul de măsline este preferat și recomandat de nutriționiști, pentru că este mai sănătos. La polul opus stau grăsimile hidrogenate de care trebuie să ne ferim pe cât posibil. Pentru a afla ce procent de grăsime hidrogenată are un produs, trebuie doar să consultăm eticheta.

„Cel mai periculos tip de grăsime pe care îl găsești în alimentele din comerț este grăsimea hidrogenată, așa că ai grijă data viitoare când te duci la cumpărături să cauți pe eticheta produsului pe care vrei să-l cumperi conținutul de grăsime hidrogenată sau parțial hidrogenată sau grăsime trans. El nu trebuie să fie mai mare de două grame pe suta de grame de produs, conform legislației”, a adăugat Carmen Brumă.

Transformarea spectaculoasă a Marianei Platon la final de proiect
Articolul anterior
Starul de la Hollywood care îşi maltrata fiul!
Articolul următor