Diete de la Anna Semenovici, Ani Lorak şi Sati Cazanova

Au corpuri de invidiat, dar acest lucru nu este doar un dar de la „mama natură”, aceste vedete depun efort zilnic pentru a arăta atât de bine. Află cum reuşesc Anna Semenovici, Ani Lorak şi Sati Cazanova să-şi menţină o siluetă perfectă.

separator

Anna Semenovici

Prezentatoarea tv face sport de trei ori pe săptămână, timp de 30 min.

Chiar şi atunci când vin târziu acasă şi am chef să stau culcată în faţa televizorului şi să beau un pahar de vin, mă forţez să mă ridic şi să mă duc să fac sport. În schimb, când am concediu îmi permit să mă relaxez, să adaug puţin în kilograme, după care o iau de la capăt pentru a scăpa de ele”, a povestit Anna Semenovici pentru 7days.ru

E2A8A26D88551A3F5DEB47B8C8FA40

Anna a recunoscut că a renunţat demult la prăjituri.

Îmi place foarte mult când mă văd în oglindă, nu vreau să mă îngraş, de aceea ţin cont şi de alimentaţie: consum fructe şi legume, peşte proaspăt, am eliminat făinoasele, dulciurile, cartofii şi spaghetele.

Dacă vrea să slăbească rapid, Anna ţine o dietă bazată pe mere şi creveţi. Timp de trei zile consumă doar creveţi fierţi şi mere fierte (de preferat să fie verzi). Nu există restricţii în ceea priveşte cantitatea pe care o consumă. Bea cafea, ceai, apă şi sucuri naturale.

Ani Lorak

Interpreta ucraineană, Ani Lorak, a povestit că pentru a slăbi rapid ea respectă trei reguli principale:

  1. Elimină din alimentaţie produsele nocive
  2. Nu mănâncă după orele 18-19.00
  3. Se străduie să consume foarte puţin.
loraklatya1

Încercaţi în loc de castroane să folosiţi „farfurii mici pentru pisici”, aşa le spun în glumă. Astfel veţi reuşi să reduceţi din porţiile de mâncare pe care vreţi să le consumaţi.  Nu mâncaţi după orele 18.00, cu cât consumi mai târziu, cu atât alimentele se digeră mai greu. Şi în al treilea rând, nu consumaţi: sucuri carbogazoase dulci, chiar şi sucurile naturale din comerţ, maioneză şi pâine”, a povestit interpreta.

Pe lângă respectarea acestor reguli, Ana Lorik, face sport în fiecare zi acasă, timp de 20-30 min.

Sati Cazanova

Este preocupată de felul cum arată – face yoga şi se alimentează cu produse de origine vegetală.

19

Meniul zilnic al artistei este:

8:00 Imediat ce mă trezesc beau un pahar cu apă. Iarna încălzesc un pic apa şi adaug o linguriţă de miere.

9:30 Prima masă (după sport): un pahar de suc de fructe de casă în care adaug amidon de orez japonez.

10.00-11.00 A doua masă: cereale din ovăz sau linte, orez, hrişcă – oricare din ele – cu fructe uscate şi nuci.

13.00- 15.00 Prânzul:  salată de sfeclă roşie cu ulei de măsline sau brânză. O altă opţiune sunt legume coapte sau în stare crudă.

18.30-19.00 Cina: brânză, supă, legume fierte (de exemplu, dovleac). Înainte de culcare pot bea un pahar de lapte condimentat cu nucuşoară, cuişoare.

 Sursa 

Alimentul adorat de majoritatea tinerilor, dar care distruge silueta. Conține o groază de calorii

Nutriționista Mihaela Bilic a declarat că culciurile și sucurile „zero zahăr” sunt foarte periculoase pentru sănătate și că au multe calorii. Deserturile de tipul „zero zahăr” au început să câștige tot mai mult teren și în România, dar medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția că acestea, de fapt, sunt periculoase pentru siluetă, potrivit Gândul.ro.

Mihaela Bilic atrage atenția că aceste produse nu ajută la slăbit, având exact același număr de calorii ca variantele cu zahăr.

„Chiar dacă scrie «zero» zahăr, conțin multe calorii! Foarte mulți consumatori mănâncă relaxați dulciuri pe care scrie ZERO zahăr cu credința că au zero calorii. Fals, greșit, e o mare păcăleală!

Cine are răbdare și ochi buni ca să citească eticheta? Dacă am face asta, am observa cu stupoare că numărul de calorii este identic cu al produselor cu zahăr clasic! Eu nu m-am lăsat și iată ce am aflat: biscuiții au 430 cal/100g, ciocolata 480 cal, iar napolitanele 460, adică 100 cal/bucată …ceea ce este enorm pentru un produs care se vrea fără zahăr. Despre ingrediente nu mai vorbim, între 30 și 40% maltitol, ulei de palmier din plin și un gust dubios. Nu e de mirare că oamenii evită produsele cu îndulcitori!”, spune nutriționista.

Sirop cu aromă în loc de miere. ANSA inițiază controale

În cadrul controalelor oficiale precum și urmare a multiplelor petiții, parvenite de la persoane  fizice și juridice, se constată că pe piață se plasează în continuare „Sirop invertit cu aromă de miere” denumit în mod greșit ,,MIERE ARTIFICIALĂ”, informează unica.md ccu referire la un comunicat al Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

În scopul protecției drepturilor și intereselor consumatorilor, precum și a eliminării concurenței neloiale producătorilor de miere naturală, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cu privire la cerințele de etichetare și introducere pe piață a „Siropului invertit cu aromă de miere”.

În conformitate cu articolul 3 din Legea apiculturii  nr.70 din 30.03.2006:

„MIEREA” este un produs natural al albinelor melifere, a cărui denumire nu poate fi utilizată în denumirea oricăror alte produse obținute pe cale artificială.

Totodată, conform articolului 6 alin. (1) din Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare:

Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă în eroare în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar şi anume:

– referitor la natura, identitatea, proprietățile, compoziția…;

– să sugereze, prin intermediul prezentării, în descrieri sau imagini, prezența unui anumit produs alimentar sau a unui anumit ingredient, în timp ce, în realitate, o componentă prezentă în mod natural sau un ingredient utilizat în mod normal în respectivul produs alimentar a fost înlocuit cu o altă componentă sau cu un alt ingredient.

Respectiv, se atestă faptul utilizării siropului invertit, în calitate de ingredient, la fabricarea diferitor produse de cofetărie și patiserie, precum torturile și ruladele, produsele fiind comercializate sub denumirea de: Медовик”,  „Медовый” etc. (denumirea produsului provine de la cuvântul Мед – miere în limba rusă). În mod greșit ,denumirea produsului îi sugerează consumatorului că la fabricarea produsului s-a utilizat mierea naturală, dar, în realitate, aceasta a fost înlocuită cu Sirop invertit cu aromă de miere.

Drept urmare,  utilizarea în denumirea produselor a cuvintelor ,,Miere artificială” este incorectă și interzisă, precum și în denumirea produselor fabricate din acestea, care i se asociază consumatorului cu utilizarea mierii naturale în calitate de ingredient.

Menționăm că: Responsabilitatea privind informarea consumatorului îi aparține exclusiv operatorului din domeniul alimentar!

În acest context solicitam tuturor operatorilor din domeniul alimentar:

  • care etichetează siropul invertit și comercializează sub denumirea de ,,Miere artificială” să întreprindă toate măsurile pentru modificarea etichetei în conformitate cu cadrul legal, astfel încât să nu inducă în eroare consumatorul.
  • care produc produse de patiserie să se abțină de la utilizarea denumirilor de  Медовик”,  „Медовый”,  dacă în calitate de ingredint nu este utilizată mierea naturală.

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în cadrul controalelor oficiale, vor acorda o atenție sporită respectării Legii nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, iar operatorii din domeniul alimentar care nu se vor conforma legislației alimentare în vigoare, riscă amenzi în suma până la 25.000 lei.

Cum putem păcăli foamea cu un singur aliment

Carmen Brumă a dezvăluit în mediul online care este alimentul care oferă cea mai mare sațietate. Nutriționista a testat pe pielea ei acest aliment și spune că ei îi ține de foame până după prânz, scrie unica.ro.

Carmen Brumă este mereu activă în mediul online, pe rețelele de socializare, unde vine adesea cu sfaturi prețioase legate de sănătate și nutriție. De data aceasta, partenera de viață a lui Mircea Badea a vorbit despre un aliment care, mâncat dimineața, ne oferă o senzație de sațietate pentru un timp îndelungat. Carmen Brumă spune că ea personal mănâncă acest produs dimineața și îi ține de foame până după prânz.

„Studiul randomizat controlat, făcut de mine! De mine, pe mine. Acest studiu a constatat că dintre toate alimentele pe care poți să le mănânci dimineața, oul fiert îți dă cea mai mare senzație de sațietate. Chestia aceasta este și demonstrată, dar eu vă spun strict din experiența mea. Oul are un indice de sațietate foarte mare, dar din experiența mea nimic nu te satură cum o face oul fiert. Mănânci unul, două sau trei ouă dimineața și, clar, nu îți mai este foame până după prânz încolo, în cazul meu. Dacă mai pun și niște fibre, legume și o felie de pâine, parfum”, a spus Carmen Brumă într-o sesiune de InstaStories.

Cu o altă ocazie, tot pe Instagram, Carmen Brumă le-a spus internauților ce mănâncă într-o zi aglomerată, în care are multe filmări. În primul rând, nutriționista își începe ziua cu 15-20 de minute de mișcare. Apoi uremază un mic dejun rapid, dar sățios și nutritiv.

„Ce mănânc într-o zi de filmare? Îmi încep aproape întotdeauna ziua cu 15-20 de minute de mișcare. Apoi, prima masă este compusă dintr-un ou fiert, o roșie, cafea cu două cupe de colagen. Nu îmi place să mănânc foarte mult înainte de filmare” – a explicat Carmen Brumă într-un clip postat pe Instagram. Cea mai consistentă masă a zilei este cea de prânz, iar aceasta este compusă din carbohidrați și legume. Bineînțeles, ea nu uită pe parcursul zilei de hidratare.

„Masa a doua este compusă din friptură de porc, fasole verde, cartofi la cuptor, plus două salate. Hidratarea e foarte importantă pentru mine, pentru că mă ajută să am o stare de sațietate și să controlez mai bine poftele. Beau aproximativ doi litri de apă și o cafea” – a adăugat nutriționista. Ultima masă a zilei, cina, este la fel de lejeră și tot la fel de bogată în nutrienți ca micul dejun „Masa a treia este compusă din 250 de grame de iaurt grecesc, 2 cupe de colagen, 1 cupă pudră proteică – afine, semințe, amestec de tărâțe” – a încheiat Carmen Brumă.

A hotărât să fie mireasă la 100 de ani! Video
Articolul anterior
Poartă fusta din tul în 50 de moduri diferite!
Articolul următor