Combinația care te duce cu gândul la Tarator-ul bulgăresc are în gust picanteria Mexicului. E supa ideală pentru o zi fierbinte de vară care te va ajuta să rămâi hidratat și energizat.
Ingrediente
100 g roșii proaspete, tocate cubulețe, 2 linguri busuioc proaspăt, tocat, 4 linguri ceapă tocată, 1 avocado, 300 ml lapte bătut, 2 castraveți mici, 4 linguri iaurt slab, 2 linguri lime stors.
Metoda de preparare
Curăță și taie castravetele și avocado în cubulețe mici.
Într-un blender amestecă laptele bătut și castravetele. Adaugă ¾ din avocado în blender împreună cu 2 linguri de ceapă tocată și lingura de busuioc. Mixează până când devine o pastă moale. Pune sare și piper, după gust, și bagă supa la frigider pentru o oră.
Într-un bol pregătește o salată delicioasă pe care să o servești cu supă rece. Un sfert din avocado se amestecă într-un bol cu restul de ceapă, busuioc, roșiile și sucul de limeta.
Servește supa rece cu o lingură de iaurt slab și un toping din salată cu roșii și avocado.