10 trucuri de frumusețe care fac înconjurul lumii

În fiecare țară există câteva secrete de frumusețe pe care le folosesc femeile și pe care le transmit din generație în generație. Ești curioasă să le descoperi?

separator

1. Ulei de arbore de ceai pentru mătreață

Pentru a scăpa de mătreață și mâncărimi ale scalpului, australiencele adaugă câțiva stropi de ulei de arbore de ceai în șamponul lor obișnuit. Dacă nu au timpul necesar pentru prepararea acestui amestec, magazinele au totuși o gamă generoasă de produse care conțin acest ulei.

2. Nisipul de plajă elimină celulita

Data viitoare când te duci la plajă, poți încerca un truc ușor, care să-ți înlăture aspectul de celulită de pe coapse. Ia puțin nisip ud și freacă-te ușor pe zonele cu probleme. Acest gen de masaj îmbunătățește circulația sângelui și catifelează pielea, susțin braziliencele.

3. Lapte în cada de baie

Se spune despre Cleopatra că este prima femeie care a descoperit miracolele unei băi cu lapte. Egiptencele adaugă 1-2 litri de lapte integral și 100 g de miere naturală în cada de baie. După 15-20 de minute pielea ta va fi mai catifelată și mai elastică. Dacă totuși, nu vrei să irosești laptele, există o grămadă de produse cu acid lactic pe care le poți cumpăra din magazine. Înainte de a face acest tip de baie, asigură-te că nu ești alergică la nici unul dintre componente.

4. Avocado pentru ten

În America Latină, unul dintre cele mai populare ingredinete din tratamentele cosmetice este avocado, folosit pe față, păr și măști de corp. Pentru a-ți face părul să fie fin, aplică-i o mască din avocado și banane plus o linguriță ulei de măsline, pe care s-o lași să acționeze timp de 30 de minute, apoi spală-te bine cu șampon.

5. Apa cu orez pentru riduri

Pentru a preveni ridurile, încearcă să te speli pe față cu apă de orez. Înmoaie orezul în apă timp de 20 minute, apoi scurge zeama. Folosește această apă frecvent și vei vedea curând mari diferențe, potrivit femeilor din China.

6. Protecție anti-UV

Pielea femeilor din Japonia pare de mult ori din porțelan și acest lucru nu se datorează numai genelor foarte bune ci și faptului că o protejează de acțiunea directă a razelor solare. În acest scop, femeile umblă cu o umbrelă după ele chiar și vara și poartă haine cu mânecă lungă. Un alt secret japonez pentru a menține tinerețea și sănătatea pielii este că toată mâncarea lor e îmbogățită cu iod.

7. Exercițiile de dimineață

Salutul Soarelui reprezintă un set de exerciții yoghine foarte popular printre femeile din India, deoarece ajută la accelerarea metabolismului și crește nivelul energiei, fiind astfel potrivit pentru femei, bărbați, dar și copii.

8. Suc de portocale pentru pori dilatați

Pentru a închide porii și a reda culoarea naturală a pielii sănătoase, femeile din Costa Rica folosesc suc de portocale. Amestecă apă cu suc de portocale în părți egale și înmoaie un tampon de vată pe care să-l pui pe față.

9. Ceai de trandafiri

Ceea ce se folosește foarte des în Bulgaria este un amstec din ulei de trandafiri cu petale de trandafiri. Pentru a-ți menține pielea hidratată și catifelată, spală-te în fiecare zi cu apă sau ceai de trandafiri.

10. Rețetă pentru albirea pielii

Femeile din Fiji încearcă de secole întregi să capete o culoare mai deschisă a pielii, care este considerată un semn de frumusețe mai mare, această concepție fiind opusă față de restul lumii, unde femeile încearcă să fie bronzate tot anul. Rețeta pentru albirea pielii este foarte simplă și poate fi făcută acasă, dacă amesteci într-un bol 2 linguri de miere, 3 linguri suc de portocale și o lingură de zahăr. Aplică un pic din acest amestec pe piele și folosind o jumătate de lămâie, freacă zona pe care o vrei albită. Continuă procedura timp de 25 de minute, adăugând de fiecare dată mai multă compoziție, dacă ai nevoie. După acest scrub, îți vei simți tenul revigorat și fin. În plus, vei avea o nuanță mai uniformă a pielii.

sursa

Reduceri fulger la Parsa Beauty – accesorii pentru un look impecabil/P

Fie că îți dorești o coafură elegantă, o îngrijire delicată a părului sau accesorii stylish pentru orice ocazie, Parsa Beauty îți vine în ajutor cu produse de calitate, acum la super prețuri!

Între 20 martie și 31 martie 2025, te așteaptă reduceri fulger în Farmacia Familiei!

Cum beneficiezi de discounturi exclusive?

În Farmacia Familiei:

✔ Cumpără 2 produse Parsa Beauty și primești 20% reducere.

✔ Cumpără 3 produse și ai 30% reducere.

Nu rata ocazia de a-ți completa colecția de beauty cu produse de top la prețuri speciale! Grăbește-te, promoția este special pentru tine,valabilă doar până pe 31 martie 2025!

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Let’s BEAUTY, let’s FLOWER! Farmacia Familiei vă invită la Beauty Expo 2025/P

În perioada 27 februarie – 2 martie, Farmacia Familiei te invită la standul “Let’s BEAUTY, let’s FLOWER!” din cadrul Moldexpo!

Vino la cea mai așteptată expoziție de frumusețe și bucură-te de REDUCERI IMBATABILE LA PESTE 10 000 DE PRODUSE și inovațiile celor mai notorii branduri internaționale în dermatocosmetică.

Am pregătit pentru tine o nouă ediție Beauty marca Farmacia Familiei și Optica Familiei cu surprize la stand, tombole, branduri de top, demonstrații, concursuri și pâna la 40% reduceri.

Te așteptăm să dăm startul primăverii și stării de bine împreună! Let’s BEAUTY, let’s FLOWER!

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Ce face retinolul pentru pielea ta

Retinolul este unul dintre ingredientele cele mai apreciate și studiate în industria produselor de îngrijire a pielii. Acest derivat al vitaminei A este cunoscut pentru capacitatea sa de a trata o gamă largă de probleme cutanate, de la semnele de îmbătrânire până la acneea persistentă. Integrarea retinolului în rutina ta zilnică poate aduce beneficii semnificative pentru sănătatea și aspectul pielii tale, scrie evz.ro.

Este un ingredient esențial datorită proprietăților sale de regenerare celulară stimulând producția de colagen și elastină, proteine esențiale pentru menținerea fermității și elasticității pielii. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.

Integrarea retinolului în rutina de îngrijire a pielii poate aduce numeroase beneficii. De la reducerea vizibilă a ridurilor și a liniilor fine, până la ameliorarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică și uniformizarea tonului pielii, retinolul este un ingredient versatil și puternic. Utilizat corect, acesta poate transforma aspectul pielii tale, oferindu-i un aspect mai tânăr și mai sănătos.

Ce este retinolul?

Retinolul este o formă de vitamina A, un nutrient esențial pentru aspectul sănătos al pielii. Este un ingredient solubil în grăsimi, ceea ce înseamnă că poate pătrunde adânc în straturile pielii pentru a-și exercita efectele benefice. Retinolul este disponibil în diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni.

Cum acționează retinolul asupra pielii?

Retinolul acționează prin stimularea producției de colagen și elastină, proteine care conferă pielii fermitate și elasticitate. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce ajută la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare. Acest proces poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.

Beneficiile retinolului

1.Reducerea semnelor de îmbătrânire

Retinolul este cunoscut pentru capacitatea sa de a reduce vizibil ridurile și liniile fine. Prin stimularea producției de colagen și elastină, retinolul poate face pielea să pară mai fermă și mai netedă. De asemenea, poate oferi pielii un aspect mai sănătos.

2.Îmbunătățirea texturii pielii

Retinolul poate îmbunătăți textura pielii prin accelerarea ciclului de reînnoire celulară. Acest lucru duce la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare, ceea ce poate face pielea să pară mai fină și mai uniformă. De asemenea, poate reduce aspectul porilor dilatați.

3.Ameliorarea imperfecțiunilor suferite de tenul cu tendință acneică

Retinolul este eficient în gestionarea problemelor tenului cu tendință acneică datorită proprietăților sale antiinflamatorii și capacității de a accelera reînnoirea celulară. Acesta poate preveni blocarea porilor și poate reduce vizibil roșeața și umflăturile asociate cu acneea. De asemenea, poate ajuta la reducerea cicatricilor post-acneice și a petelor pigmentare.

Cum să alegi produsul potrivit cu retinol

Concentrații disponibile

Retinolul este disponibil în diverse concentrații, de la 0.25% la 1% sau chiar mai mult. Pentru persoanele care nu au mai folosit retinol, se recomandă inițial o concentrație mai mică, cum ar fi 0.25% sau 0.5%, pentru a permite pielii să se obișnuiască treptat cu acest ingredient puternic.

Tipuri de produse (creme, seruri)

Retinolul poate fi găsit sub diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni. Serurile sunt de obicei mai concentrate și pot pătrunde mai adânc în piele, în timp ce cremele oferă hidratare suplimentară. Alegerea tipului de produs depinde de nevoile și preferințele personale.

Recomandări pentru diferite tipuri de piele

Pentru pielea sensibilă, se recomandă utilizarea unei concentrații mai mici de retinol și a unui produs cu o formulă mai delicată. Pentru pielea normală sau mixtă, se pot folosi concentrații medii, iar pentru pielea obișnuită cu retinol, se pot folosi concentrații mai mari. Este important să ajustezi frecvența și concentrația în funcție de reacția pielii tale.

Pași pentru a integra retinolul în rutina ta

1.Începe treptat: frecvența utilizării

Pentru a minimiza riscul de iritații, începe prin a folosi retinolul o dată sau de două ori pe săptămână. Crește treptat frecvența, în funcție de toleranța pielii. Dacă pielea reacționează bine, poți ajunge să folosești retinolul în fiecare seară.

2.Momentul aplicării în rutina ta zilnică

Retinolul trebuie aplicat seara, deoarece poate face pielea mai sensibilă la lumina solară. După curățarea și tonifierea pielii, aplică retinolul și așteaptă câteva minute pentru a permite absorbția completă înainte de a aplica alte produse.

3.Ordinea aplicării produselor

După curățare și tonifiere, aplică retinolul, urmat de un ser hidratant și o cremă hidratantă. În timpul zilei, folosește întotdeauna protecție solară pentru a proteja pielea de radiațiile UV.

Sfaturi pentru utilizarea în siguranță a retinolului

Efecte secundare posibile și cum să le previi

Retinolul poate provoca iritații, uscăciune și descuamare, în special la începutul utilizării. Pentru a preveni aceste efecte secundare, începe cu o concentrație mai mică și crește treptat frecvența utilizării. Utilizează un hidratant bogat pentru a menține pielea hidratată și evită produsele care conțin alcool sau alte ingrediente iritante.

Importanța protecției solare

Retinolul poate face pielea mai sensibilă la lumina solară, de aceea este esențial să folosești protecție solară zilnică. Alege un produs cu un factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30 și aplică-l generos pe toată fața.

Combinații cu alte ingrediente active

Retinolul poate fi combinat cu produse ce conțin alte ingrediente active, cum ar fi serum cu niacinamida sau ser cu acidul hialuronic, pentru a oferi beneficii suplimentare. Evită utilizarea retinolului împreună cu acizi exfolianți puternici (AHA, BHA) sau peroxid de benzoil, deoarece aceste combinații pot provoca iritații severe.

Când să aștepți rezultate și ce să monitorizezi

Rezultatele utilizării retinolului pot varia în funcție de tipul de piele și de problemele specifice ale fiecărei persoane. Primele semne de îmbunătățire pot fi observate după 4-6 săptămâni de utilizare consecventă. Pentru rezultate maxime, se recomandă utilizarea retinolului timp de cel puțin 3-6 luni.

Semnele că retinolul funcționează includ reducerea vizibilă a ridurilor și liniilor fine, un ton mai uniform al pielii, reducerea vizibila a acneei și o textură mai fină și mai netedă a pielii.

Retinolul este un ingredient puternic și eficient, care oferă multiple beneficii pentru sănătatea și frumusețea pielii. Utilizat corect, acesta poate contribui la reducerea vizibila a ridurilor fine, gestionarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică, uniformizarea tonului pielii și îmbunătățirea aspectului general al pielii.

Fii consecvent în utilizarea retinolului și ai răbdare, deoarece rezultatele vizibile pot apărea după câteva săptămâni de utilizare regulată. Cu o utilizare corespunzătoare, retinolul poate transforma pielea, oferindu-i un aspect mai sănătos, mai tânăr și mai radiant.

Doliu în presa românească. Jurnalista Silvia Iosif a murit
Articolul anterior
10 celebrități putred de bogate, dar care duc o viață modestă
Articolul următor
Close menu