Care este cauza căderii părului în anotimpul rece și cum o poți preveni!

Să pierdem câteva fire de păr la fiecare periaj este un lucru normal, dar dacă numărul acestor fire se mărește, atunci e cazul să ne îngrijorăm un pic. Pentru că, să fim sinceri, nu toți avem norocul să arătăm sexy fără podoaba capilară ca Jason Statham sau Bruce Willis.

separator

În fine, când e timpul să ne îngrijorăm că îi călcăm pe urmele lui Statham?

Majoritatea oamenilor au circa 100.000 de foliculi de păr pe cap, iar părul crește în cicluri. Există o etapă de creștere care durează de la 2 la 8 ani, urmată de o etapă de odihnă care durează circa 5 luni. Apoi firul de păr cade și unul nou începe să crească la locul său imediat ce ciclul de creștere repornește.

Câte fire de păr pierdem în fiecare zi și când îți dai seama că ceva nu e în regulă?

În mod normal ar fi cam 50-100 de fire de păr pe zi, însă câteodată părul nu mai crește în locul de unde ar fi trebuit să mai crească.

Cam 80-90 % din foliculii de păr sunt cei care cresc în același timp, în timp ce restul „se odihnesc” sau „cad”. Când începi a observa că pierzi mai multe fire de păr decât de obicei, ar cam trebui nițel să te îngrijorezi. Nu de alta, dar tare ne mai este scumpă podoaba capilară!

Care este cauza căderii excesive a părului?

Ești stresat/ă!

Nu mai reacționa atât de emotiv la fiecare întâmplare din jurul tău și treci peste problemele de la birou! Stresul emoțional nu doar că afectează întreg sistemul nervos, dar este și una din principalele cauze ale căderii părului.

Alimentația deficitară

Nu-i oferi organismului vitaminele și mineralele necesare și mai ales cantitatea optimă de proteine și grăsimi „bune”.

Tratamentele medicale

Unele medicamente folosite în afecțiuni cardiace și hipertensiune, sau depresie, anorexie, tratamente anticoncepționale pot cauza căderea părului, iar odată cu întreruperea tratamentului, părul revine la normal.

Modificările hormonale

Dezechilibrele hormonale care apar în urma sarcinii, nașterilor sau administrarea permanentă a contraceptivelor, premenopauza și afecțiunile glandei tiroidiene sunt de obicei, un factor important ce cauzează căderea părului.

Tratamentele cosmetice

Îngrijirea excesivă a părului, tratamentele de îndreptare sau colorare a părului, produsele chimice agresive îl afectează și îl fac mai subțire, ceea ce cauzează căderea lui.

Cum prevenim căderea părului?

Uită de stres!

Știu… e ușor de zis, greu de făcut, dar… e chiar mai important jobul decât sănătatea ta psihică? Așa am zis și noi! Și ca să-ți susții sistemul nervos pentru a face față stresului și respectiv a uita de căderea părului, consumă alimente bogate în vitaminele B, cum ar fi: carnea roșie și/sau albă, ouă, ficat, broccoli, nucile, ș.a.

Sau o alternativă sănătoasă ar fi suplimentele alimentare pe bază de extracte naturale care asigură o biodisponibilitate înaltă în organism.

BiTONIC Rosa Spirit – Complexul vitaminelor B, însoțit de un aport de fitonutrienți din 14 fructe și legume, îmbunătățește funcțiile metabolice ale organismului și susține sistemul nervos în lupta cu stresul.

Alimentează-te corect!

Include în alimentația zilnică norma zilnică corespunzătoare de proteine, care le găsești în carnea de orice fel, ouă, pește, fasole, mazăre, ș.a. Ele sunt absolut indispensabile funcționării sănătoase a metabolismului nostru, creșterii și dezvoltării țesuturilor, dar mai ales pentru producerea hormonilor! Iar un echilibru hormonal în organism asigură o funcționare sănătoasă a proceselor vitale!

Nu uita de vitaminele și mineralele corespunzătoare care asigură sănătatea și strălucirea părului. Iar dacă simți că nu asiguri îndeajuns doza optimă a acestora, optează pentru un supliment alimentar.

BiTONIC Lady este un complex ce conține colagen hidrolizat, coenzima Q10, extract de semințe de struguri, zinc, vitamina E, C și seleniu. Acesta asigură pielea, părul și unghiile cu substanțe nutritive esențiale și susține frumusețea și sănătatea acestora din interior. Pe lângă asta, combinația inteligentă de ingrediente mai asigură și reglarea activității hormonale și susținerea unui metabolism energetic normal. Ia-ți doza de frumusețe la capsulă!

Nu uita de grăsimi!

Uită de mitul fals care pune grăsimile într-o lumină proastă. Vorbim de cele sănătoase desigur! Nu mai alege produsele lactate degresate și nu mai evita grăsimile bune naturale. Ce ar trebui să eviți la sigur, sunt grăsimile rele, cum ar fi: uleiul de palmier, de cocos, margarina, care deseori le găsim în componența a multor deserturi și produse de la raft.

O sursă excelentă de grăsimi bune sunt acizii grași Omega 3, care îi găsim cel mai des în pește și nuci, alune. Dar nu asigurăm întotdeauna o cantitate corespunzătoare de Omega 3 necesară sănătății firelor de păr și pielii. În ajutor ne vin suplimentele alimentare cu Omega 3. Optează întotdeauna pentru cele care provin din surse naturale și sigure.

BiTONIC Golden Oils – o sursă sigură de Omega 3 ce provine din alge marine și vitamina E, îți vor menține pielea hidratată și protejată, părul mai strălucitor, iar inima mai sănătoasă! Și nu uita, frumusețea se hrănește din interior!

Află mai multe detalii pe btonic.md

Ce face retinolul pentru pielea ta

Retinolul este unul dintre ingredientele cele mai apreciate și studiate în industria produselor de îngrijire a pielii. Acest derivat al vitaminei A este cunoscut pentru capacitatea sa de a trata o gamă largă de probleme cutanate, de la semnele de îmbătrânire până la acneea persistentă. Integrarea retinolului în rutina ta zilnică poate aduce beneficii semnificative pentru sănătatea și aspectul pielii tale, scrie evz.ro.

Este un ingredient esențial datorită proprietăților sale de regenerare celulară stimulând producția de colagen și elastină, proteine esențiale pentru menținerea fermității și elasticității pielii. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.

Integrarea retinolului în rutina de îngrijire a pielii poate aduce numeroase beneficii. De la reducerea vizibilă a ridurilor și a liniilor fine, până la ameliorarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică și uniformizarea tonului pielii, retinolul este un ingredient versatil și puternic. Utilizat corect, acesta poate transforma aspectul pielii tale, oferindu-i un aspect mai tânăr și mai sănătos.

Ce este retinolul?

Retinolul este o formă de vitamina A, un nutrient esențial pentru aspectul sănătos al pielii. Este un ingredient solubil în grăsimi, ceea ce înseamnă că poate pătrunde adânc în straturile pielii pentru a-și exercita efectele benefice. Retinolul este disponibil în diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni.

Cum acționează retinolul asupra pielii?

Retinolul acționează prin stimularea producției de colagen și elastină, proteine care conferă pielii fermitate și elasticitate. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce ajută la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare. Acest proces poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.

Beneficiile retinolului

1.Reducerea semnelor de îmbătrânire

Retinolul este cunoscut pentru capacitatea sa de a reduce vizibil ridurile și liniile fine. Prin stimularea producției de colagen și elastină, retinolul poate face pielea să pară mai fermă și mai netedă. De asemenea, poate oferi pielii un aspect mai sănătos.

2.Îmbunătățirea texturii pielii

Retinolul poate îmbunătăți textura pielii prin accelerarea ciclului de reînnoire celulară. Acest lucru duce la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare, ceea ce poate face pielea să pară mai fină și mai uniformă. De asemenea, poate reduce aspectul porilor dilatați.

3.Ameliorarea imperfecțiunilor suferite de tenul cu tendință acneică

Retinolul este eficient în gestionarea problemelor tenului cu tendință acneică datorită proprietăților sale antiinflamatorii și capacității de a accelera reînnoirea celulară. Acesta poate preveni blocarea porilor și poate reduce vizibil roșeața și umflăturile asociate cu acneea. De asemenea, poate ajuta la reducerea cicatricilor post-acneice și a petelor pigmentare.

Cum să alegi produsul potrivit cu retinol

Concentrații disponibile

Retinolul este disponibil în diverse concentrații, de la 0.25% la 1% sau chiar mai mult. Pentru persoanele care nu au mai folosit retinol, se recomandă inițial o concentrație mai mică, cum ar fi 0.25% sau 0.5%, pentru a permite pielii să se obișnuiască treptat cu acest ingredient puternic.

Tipuri de produse (creme, seruri)

Retinolul poate fi găsit sub diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni. Serurile sunt de obicei mai concentrate și pot pătrunde mai adânc în piele, în timp ce cremele oferă hidratare suplimentară. Alegerea tipului de produs depinde de nevoile și preferințele personale.

Recomandări pentru diferite tipuri de piele

Pentru pielea sensibilă, se recomandă utilizarea unei concentrații mai mici de retinol și a unui produs cu o formulă mai delicată. Pentru pielea normală sau mixtă, se pot folosi concentrații medii, iar pentru pielea obișnuită cu retinol, se pot folosi concentrații mai mari. Este important să ajustezi frecvența și concentrația în funcție de reacția pielii tale.

Pași pentru a integra retinolul în rutina ta

1.Începe treptat: frecvența utilizării

Pentru a minimiza riscul de iritații, începe prin a folosi retinolul o dată sau de două ori pe săptămână. Crește treptat frecvența, în funcție de toleranța pielii. Dacă pielea reacționează bine, poți ajunge să folosești retinolul în fiecare seară.

2.Momentul aplicării în rutina ta zilnică

Retinolul trebuie aplicat seara, deoarece poate face pielea mai sensibilă la lumina solară. După curățarea și tonifierea pielii, aplică retinolul și așteaptă câteva minute pentru a permite absorbția completă înainte de a aplica alte produse.

3.Ordinea aplicării produselor

După curățare și tonifiere, aplică retinolul, urmat de un ser hidratant și o cremă hidratantă. În timpul zilei, folosește întotdeauna protecție solară pentru a proteja pielea de radiațiile UV.

Sfaturi pentru utilizarea în siguranță a retinolului

Efecte secundare posibile și cum să le previi

Retinolul poate provoca iritații, uscăciune și descuamare, în special la începutul utilizării. Pentru a preveni aceste efecte secundare, începe cu o concentrație mai mică și crește treptat frecvența utilizării. Utilizează un hidratant bogat pentru a menține pielea hidratată și evită produsele care conțin alcool sau alte ingrediente iritante.

Importanța protecției solare

Retinolul poate face pielea mai sensibilă la lumina solară, de aceea este esențial să folosești protecție solară zilnică. Alege un produs cu un factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30 și aplică-l generos pe toată fața.

Combinații cu alte ingrediente active

Retinolul poate fi combinat cu produse ce conțin alte ingrediente active, cum ar fi serum cu niacinamida sau ser cu acidul hialuronic, pentru a oferi beneficii suplimentare. Evită utilizarea retinolului împreună cu acizi exfolianți puternici (AHA, BHA) sau peroxid de benzoil, deoarece aceste combinații pot provoca iritații severe.

Când să aștepți rezultate și ce să monitorizezi

Rezultatele utilizării retinolului pot varia în funcție de tipul de piele și de problemele specifice ale fiecărei persoane. Primele semne de îmbunătățire pot fi observate după 4-6 săptămâni de utilizare consecventă. Pentru rezultate maxime, se recomandă utilizarea retinolului timp de cel puțin 3-6 luni.

Semnele că retinolul funcționează includ reducerea vizibilă a ridurilor și liniilor fine, un ton mai uniform al pielii, reducerea vizibila a acneei și o textură mai fină și mai netedă a pielii.

Retinolul este un ingredient puternic și eficient, care oferă multiple beneficii pentru sănătatea și frumusețea pielii. Utilizat corect, acesta poate contribui la reducerea vizibila a ridurilor fine, gestionarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică, uniformizarea tonului pielii și îmbunătățirea aspectului general al pielii.

Fii consecvent în utilizarea retinolului și ai răbdare, deoarece rezultatele vizibile pot apărea după câteva săptămâni de utilizare regulată. Cu o utilizare corespunzătoare, retinolul poate transforma pielea, oferindu-i un aspect mai sănătos, mai tânăr și mai radiant.

Screening GRATUIT pentru un scalp sănătos cu Farmacia Familiei/P

Ai grijă de sănătatea părului tău! Screening GRATUIT pentru un scalp sănătos oferit de Farmacia Familiei!

Un păr frumos începe cu un scalp sănătos. Îți dorești un păr puternic și strălucitor? Între 7 – 10 noiembrie (ora 12:00 – 18:00), Farmacia Familiei te așteaptă la CC Shopping Malldova pentru o verificare GRATUITĂ a sănătății scalpului, realizată de medici specialiști.

Aceasta este o ocazie unică de a-ți evalua sănătatea scalpului într-un mod rapid și fără durere, primind în același timp sfaturi personalizate pentru îngrijirea corectă a părului și scalpului.

Cea mai frecventă problemă a scalpului în cazul femeilor este reprezentată de căderea difuză a părului. Pierderea firelor de păr poate fi cauzată de factori diverși, locali sau generali, de anumite devieri imunologice, genetice, poate fi legată de stres sau de diferite afecțiuni endocrine sau metabolice. O altă afecțiune a scalpului întâlnită mai des la bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, dar și la femei este dermatita seboreeică. Se manifestă prin prurit, coji, scoame, mătreață excesivă și seebum la nivelul scalpului. Atât căderea părului, cât și dermatita seboreeică reprezintă o alterare a stării de sănătate a scalpului în general, iar tratamentul lor trebuie făcut corect sub atenta îndrumare a medicului.

De asemenea, este important să păstrăm o igienă corespunzătoare și să folosim produse cosmetice sau dermatocosmetice adecvate tipului de scalp și problemelor existente, dacă acestea au fost diagnosticate.

Acționează acum pentru un păr sănătos și frumos!

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Dita Hyper Farmacie și Farmacia Familiei te invită la Beauty Autumn Expo!/P

Dita Hyper Farmacie și Farmacia Familiei te invită la Beauty Autumn Expo, cea mai mare expoziție de frumusețe din această toamnă!

Este o ocazie unică să descoperi cele mai noi tendințe în materie de frumusețe și să te bucuri de oferte speciale! Vino să descoperi noutățile în frumusețe de la cele mai notorii branduri mondiale la standul Farmaciei Familiei și Dita Hyper Farmacie!

Așadar, salvează datele: 24 – 27 octombrie, Modexpo. Te așteptăm cu REDUCERI LA PESTE 10.000 DE PRODUSE, cadouri garantate si inovații de la cele mai renumite branduri internaționale dermatocosmetică.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Astăzi se împlinesc 144 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși
Articolul anterior
Doctorițe din China, obligate să se tundă zero înainte de a fi trimise în spitalele din Wuhan
Articolul următor