Printre primele simptome ale arsurilor provocare de razele soarelui sunt: pielea înroșită, fierbinte, iritată, care ustură și apoi se descuamează. De obicei, pielea se vindecă în aproape o săptămână, dar în primele zile simptomele sunt foarte neplăcute.
Arsurile solare sunt provocate de razele ultraviolete ale soarelui, iar expunerea excesivă la soare este foarte periculoasă pentru că provoacă îmbătrânirea prematură a pielii și chiar cancer de piele. Iată ce trebuie să știi dacă ai stat prea mult la soare și te confrunți cu arsuri solare:
Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când observi că pielea ta s-a înroșit și pare arsă de soare este să intri la interior sau să te retragi la umbră, dacă se poate.Răcorește pielea afectată cu apă rece. Poți face un duș rece sau poți tampona cu un prosop sau un burete înmuiat în apă rece. Aplică loțiuni răcoritoare pe bază de Aloe vera. În acest fel zona afectată va fi hidratată.
Poți aplica o cremă cu hidrocortizon, care poate fi cumpărată de la farmacie fără rețetă. Această substanță reduce inflamația și calmează pielea arsă de soare.
Bea suficientă apă pentru a preveni deshidratarea. Arsurile solare cresc necesarul de apă al pielii, de aceea trebuie să consumi mai multe lichide pentru a-ți menține organismul hidratat.
Medicamentele antiinflamatorii precum cele pe bază de ibuprofen sau paracetamol reduc durerea și senzația de arsură de la nivelul pielii. Evită soarele și acoperă pielea arsă.
Hainele lejere sunt pentru a proteja pielea arsă de soare și iritată pentru că îi permit să respire.
Când este cazul să te prezinți la medic din cauza unei arsuri solare?
Dacă te confrunți cu o arsură solară severă, este indicat să mergi la medic. Printre simptomele arsurilor solare severe se numără: bășici pe piele și zone umflate; frisoane; febră de peste 38 de grade Celsius; insolație, care se manifestă prin amețeli, dureri de cap și senzație de vomă.
Cum pot fi tratate arsurile solare severe
Medicul îți va prescrie creme speciale pentru pielea afectată de arsuri solare severe. În unele cazuri este necesară internarea în spital.
Cum să eviți arsurilor solare
Primul și cel mai important pas este folosirea cremelor cu factor de protecție solară. Specialiștii recomandă o cantitate de 35 de ml de cremă (6-8 lingurițe) pentru a acoperi tot corpul unui adult. Nu aplica un strat foarte subțire pentru că nu vei beneficia de protecția adecvată. Este recomandat să aplici crema de protecție cu o jumătate de oră înainte de a ieși la soare. Aplică loțiunea cu factor SPF pe toate zonele de piele expusă și nu uita să folosești un produs rezistent la apă dacă faci exerciții în aer liber sau înoți. Ar trebui să porți haine lejere, deschise la culoare care să-ți acopere pielea dacă ai pielea albă, care se arde ușor.
Retinolul este unul dintre ingredientele cele mai apreciate și studiate în industria produselor de îngrijire a pielii. Acest derivat al vitaminei A este cunoscut pentru capacitatea sa de a trata o gamă largă de probleme cutanate, de la semnele de îmbătrânire până la acneea persistentă. Integrarea retinolului în rutina ta zilnică poate aduce beneficii semnificative pentru sănătatea și aspectul pielii tale, scrie evz.ro.
Este un ingredient esențial datorită proprietăților sale de regenerare celulară stimulând producția de colagen și elastină, proteine esențiale pentru menținerea fermității și elasticității pielii. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.
Integrarea retinolului în rutina de îngrijire a pielii poate aduce numeroase beneficii. De la reducerea vizibilă a ridurilor și a liniilor fine, până la ameliorarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică și uniformizarea tonului pielii, retinolul este un ingredient versatil și puternic. Utilizat corect, acesta poate transforma aspectul pielii tale, oferindu-i un aspect mai tânăr și mai sănătos.
Ce este retinolul?
Retinolul este o formă de vitamina A, un nutrient esențial pentru aspectul sănătos al pielii. Este un ingredient solubil în grăsimi, ceea ce înseamnă că poate pătrunde adânc în straturile pielii pentru a-și exercita efectele benefice. Retinolul este disponibil în diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni.
Cum acționează retinolul asupra pielii?
Retinolul acționează prin stimularea producției de colagen și elastină, proteine care conferă pielii fermitate și elasticitate. De asemenea, accelerează ciclul de reînnoire a celulelor pielii, ceea ce ajută la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare. Acest proces poate duce la o îmbunătățire vizibilă a texturii și tonusului pielii.
Beneficiile retinolului
1.Reducerea semnelor de îmbătrânire
Retinolul este cunoscut pentru capacitatea sa de a reduce vizibil ridurile și liniile fine. Prin stimularea producției de colagen și elastină, retinolul poate face pielea să pară mai fermă și mai netedă. De asemenea, poate oferi pielii un aspect mai sănătos.
2.Îmbunătățirea texturii pielii
Retinolul poate îmbunătăți textura pielii prin accelerarea ciclului de reînnoire celulară. Acest lucru duce la exfolierea celulelor moarte și la promovarea regenerării celulare, ceea ce poate face pielea să pară mai fină și mai uniformă. De asemenea, poate reduce aspectul porilor dilatați.
3.Ameliorarea imperfecțiunilor suferite de tenul cu tendință acneică
Retinolul este eficient în gestionarea problemelor tenului cu tendință acneică datorită proprietăților sale antiinflamatorii și capacității de a accelera reînnoirea celulară. Acesta poate preveni blocarea porilor și poate reduce vizibil roșeața și umflăturile asociate cu acneea. De asemenea, poate ajuta la reducerea cicatricilor post-acneice și a petelor pigmentare.
Cum să alegi produsul potrivit cu retinol
Concentrații disponibile
Retinolul este disponibil în diverse concentrații, de la 0.25% la 1% sau chiar mai mult. Pentru persoanele care nu au mai folosit retinol, se recomandă inițial o concentrație mai mică, cum ar fi 0.25% sau 0.5%, pentru a permite pielii să se obișnuiască treptat cu acest ingredient puternic.
Tipuri de produse (creme, seruri)
Retinolul poate fi găsit sub diverse forme, inclusiv creme, seruri și loțiuni. Serurile sunt de obicei mai concentrate și pot pătrunde mai adânc în piele, în timp ce cremele oferă hidratare suplimentară. Alegerea tipului de produs depinde de nevoile și preferințele personale.
Recomandări pentru diferite tipuri de piele
Pentru pielea sensibilă, se recomandă utilizarea unei concentrații mai mici de retinol și a unui produs cu o formulă mai delicată. Pentru pielea normală sau mixtă, se pot folosi concentrații medii, iar pentru pielea obișnuită cu retinol, se pot folosi concentrații mai mari. Este important să ajustezi frecvența și concentrația în funcție de reacția pielii tale.
Pași pentru a integra retinolul în rutina ta
1.Începe treptat: frecvența utilizării
Pentru a minimiza riscul de iritații, începe prin a folosi retinolul o dată sau de două ori pe săptămână. Crește treptat frecvența, în funcție de toleranța pielii. Dacă pielea reacționează bine, poți ajunge să folosești retinolul în fiecare seară.
2.Momentul aplicării în rutina ta zilnică
Retinolul trebuie aplicat seara, deoarece poate face pielea mai sensibilă la lumina solară. După curățarea și tonifierea pielii, aplică retinolul și așteaptă câteva minute pentru a permite absorbția completă înainte de a aplica alte produse.
3.Ordinea aplicării produselor
După curățare și tonifiere, aplică retinolul, urmat de un ser hidratant și o cremă hidratantă. În timpul zilei, folosește întotdeauna protecție solară pentru a proteja pielea de radiațiile UV.
Sfaturi pentru utilizarea în siguranță a retinolului
Efecte secundare posibile și cum să le previi
Retinolul poate provoca iritații, uscăciune și descuamare, în special la începutul utilizării. Pentru a preveni aceste efecte secundare, începe cu o concentrație mai mică și crește treptat frecvența utilizării. Utilizează un hidratant bogat pentru a menține pielea hidratată și evită produsele care conțin alcool sau alte ingrediente iritante.
Importanța protecției solare
Retinolul poate face pielea mai sensibilă la lumina solară, de aceea este esențial să folosești protecție solară zilnică. Alege un produs cu un factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30 și aplică-l generos pe toată fața.
Combinații cu alte ingrediente active
Retinolul poate fi combinat cu produse ce conțin alte ingrediente active, cum ar fi serum cu niacinamida sau ser cu acidul hialuronic, pentru a oferi beneficii suplimentare. Evită utilizarea retinolului împreună cu acizi exfolianți puternici (AHA, BHA) sau peroxid de benzoil, deoarece aceste combinații pot provoca iritații severe.
Când să aștepți rezultate și ce să monitorizezi
Rezultatele utilizării retinolului pot varia în funcție de tipul de piele și de problemele specifice ale fiecărei persoane. Primele semne de îmbunătățire pot fi observate după 4-6 săptămâni de utilizare consecventă. Pentru rezultate maxime, se recomandă utilizarea retinolului timp de cel puțin 3-6 luni.
Semnele că retinolul funcționează includ reducerea vizibilă a ridurilor și liniilor fine, un ton mai uniform al pielii, reducerea vizibila a acneei și o textură mai fină și mai netedă a pielii.
Retinolul este un ingredient puternic și eficient, care oferă multiple beneficii pentru sănătatea și frumusețea pielii. Utilizat corect, acesta poate contribui la reducerea vizibila a ridurilor fine, gestionarea problemelor suferite de tenul cu tendință acneică, uniformizarea tonului pielii și îmbunătățirea aspectului general al pielii.
Fii consecvent în utilizarea retinolului și ai răbdare, deoarece rezultatele vizibile pot apărea după câteva săptămâni de utilizare regulată. Cu o utilizare corespunzătoare, retinolul poate transforma pielea, oferindu-i un aspect mai sănătos, mai tânăr și mai radiant.
Screening GRATUIT pentru un scalp sănătos cu Farmacia Familiei/P
Ai grijă de sănătatea părului tău! Screening GRATUIT pentru un scalp sănătos oferit de Farmacia Familiei!
Un păr frumos începe cu un scalp sănătos. Îți dorești un păr puternic și strălucitor? Între 7 – 10 noiembrie (ora 12:00 – 18:00), Farmacia Familiei te așteaptă la CC Shopping Malldova pentru o verificare GRATUITĂ a sănătății scalpului, realizată de medici specialiști.
Aceasta este o ocazie unică de a-ți evalua sănătatea scalpului într-un mod rapid și fără durere, primind în același timp sfaturi personalizate pentru îngrijirea corectă a părului și scalpului.
Cea mai frecventă problemă a scalpului în cazul femeilor este reprezentată de căderea difuză a părului. Pierderea firelor de păr poate fi cauzată de factori diverși, locali sau generali, de anumite devieri imunologice, genetice, poate fi legată de stres sau de diferite afecțiuni endocrine sau metabolice. O altă afecțiune a scalpului întâlnită mai des la bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, dar și la femei este dermatita seboreeică. Se manifestă prin prurit, coji, scoame, mătreață excesivă și seebum la nivelul scalpului. Atât căderea părului, cât și dermatita seboreeică reprezintă o alterare a stării de sănătate a scalpului în general, iar tratamentul lor trebuie făcut corect sub atenta îndrumare a medicului.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.
Dita Hyper Farmacie și Farmacia Familiei te invită la Beauty Autumn Expo!/P
Dita Hyper Farmacie și Farmacia Familiei te invită la Beauty Autumn Expo, cea mai mare expoziție de frumusețe din această toamnă!
Este o ocazie unică să descoperi cele mai noi tendințe în materie de frumusețe și să te bucuri de oferte speciale! Vino să descoperi noutățile în frumusețe de la cele mai notorii branduri mondiale la standul Farmaciei Familiei și Dita Hyper Farmacie!
Așadar, salvează datele: 24 – 27 octombrie, Modexpo. Te așteptăm cu REDUCERI LA PESTE 10.000 DE PRODUSE, cadouri garantate si inovații de la cele mai renumite branduri internaționale dermatocosmetică.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.