Este una dintre marile enigme ale biologiei umane: ce anume declanşează travaliul după aproximativ 40 de săptămâni de sarcină? Oamenii de ştiinţă din Australia par să fi descifrat misterul: ei au descoperit o proteină ce joacă rolul unui „comutator”, deblocând un „sistem de siguranţă” ce permite contractarea puternică a uterului.
Descoperirea ar putea duce la crearea unor noi medicamente pentru a declanşa naşterea la femeile supraponderale sau obeze, ca şi a unor tratamente pentru prevenirea naşterilor premature.Multă vreme, declanşarea naşterii la un moment precis din evoluţia sarcinii a fost explicată printr-un ansamblu de schimbări hormonale, dar acum, cercetătorii australieni de la University of Melbourne şi de la Royal Women’s Hospital au identificat precis „comutatorul” care iniţiază procesul.
Una dintre posibilele aplicaţii este declanşarea naşterii la femeile obeze: la aceste femei, nivelul proteinei respective este mai scăzut decât normal, insuficient pentru a iniţia reacţia în lanţ care duce la apariţia travaliului. Aceste gravide nu răspund bine la metodele obişnuite de declanşare a naşterii şi, în cazul multora dintre ele, se recurge la operaţie cezariană, care are însă riscurile ei.
Pornid de la descoperirea cercetătorilor australieni, ar putea fi găsite metode alternative de declanşare a naşterii la gravidele supraponderale şi obeze.