Avortul spontan: simptome și factori de risc

Avortul spontan este unul dintre necazurile care pot fi preîntâmpinate. Cu siguranță, pierderea unei sarcini atât pentru mamă, cât şi pentru restul familiei este o traumă psihologică. Pentru a evita un asemenea eveniment nefericit, este bine să se cunoască cauzele expulzării premature a bebelușului din uter și cum fi acestea prevenite la timpul potrivit.

separator
prelavort


Semnele cele mai frecvente ce avertizează asupra pericolului de avort sunt durerile, dispariţia semnelor de sarcină, urmate de hemoragii vaginale (la început în cantitate mică, apoi abundente, cu cheaguri), pierderea de lichid amniotic sau declanşarea unor contracţii uterine dureroase, ritmice şi regulate, de tipul celor provocate de către naştere.

Indiferent care ar fi forma sub care debutează avortul spontan, gravida trebuie să intre în alertă chiar de la primele simptome şi să nu întârzie deloc prezentarea la medic. Astfel, viaţa fătului poate fi salvată şi multe viitoare probleme de sănătate ale mamei pot fi evitate.

Bolile infecţioase, o primejdie pentru sarcină

În timpul sarcinii, bolile infecţioase cu febră pe care le suferă gravida pot provoca moartea fetusului şi eliminarea lui din uter. Cele mai periculoase afecţiuni, din această perspectivă, sunt rubeola, Chlamydia, listerioza, sifilisul, infecţia herpetică în primul trimestru al sarcinii sau toxoplasmoza. Formele de tuberculoză extra-pulmonară cu localizare osteo-articulară, cu extinderea bolii la nivelul muşchiului psoas şi coloanei vertebrale, este invalidantă la gravide şi câteodată chiar letală. Atunci când tuberculoza este contactată sau reactivată în timpul sarcinii, ea lasă urme adânci, cu afectarea infecţioasă a structurii osoase la nivelul articulaţiilor mari. Din nefericire, într-un astfel de caz, terapia medicamentoasă şi cea chirurgicală nu sunt compatibile cu sarcina.

Anomaliile structurale sau hormonale

Anomaliile şi bolile aparatului genital feminin, cum ar fi endometrita, fibromul uterin, modificările congenitale ale uterului sau cele dobândite în urma anterioarelor chiuretaje, tumorile ovarelor sau trompelor uterine şi incontinenţa cervicală (ce provoacă dilatarea colului uterin), pot fi cauze de avort spontan. Cât priveşte sănătatea glandelor endocrine, cauzele cele mai frecvente ale pierderii sarcinii în primele luni sunt dezechilibrele hormonale, provocate de un deficit de progesteron, de secreţia excesivă de hormoni masculini, de problemele tiroidei sau de diabetul zaharat netratat.

Tratamente medicamentoase inadecvate

Medicaţia extrem de agresivă folosită în timpul perioadelor acute ale poliartritei reumatoide este contraindicată în sarcină.

Din alt punct de vedere, gravele deformări osoase apărute, mai ales în zona bazinului şi a coloanei vertebrale, reprezintă un risc pentru ducerea unei sarcini la bun sfârşit.

Rarefierea substanţei minerale osoase, numită şi osteomalacie, poate cauza dificultăţi gravidelor. Pe parcursul sarcinii se poate produce depleţia de vitamina D la nivel osos, care determină deterioarea oaselor şi apariţia fracturilor, mai ales că, la gravide, greutatea corpului sporeşte de la lună la lună. Consumul dublu de nutrienţi, al mamei şi al fătului, diminuează rezervele de calciu şi vitamina D.

Din acest motiv, este recomandat consumul de alimente bogate în calciu, mineral ce asigură osului o structură rezistentă. Viitoarele mame care au obiceiuri alimentare vegane (caracterizate de lipsa oricărui produs de origine animală) îşi vor anunţa medicul, pentru a realiza o prevenţie eficientă a carenţelor.

Formele uşoare ale poliomielitei, când apar doar deformări ale structurii osoase la nivelul extremităţiilor picioarelor sau la nivelul coloanei vertebrale, sunt cele mai fericite cazuri, în care naşterea se poate realiza prin cezariană. Însă, cazurile grave ale poliomielitei impun contraindicaţia sarcinii şi naşterii, datorită unor complicaţii precum cifoscoliozele, scurtarea membrelor, paralizii, îngustări şi prăbuşiri ale pelvisului. O problemă în graviditate o constituie şi boala oaselor de sticlă. Numită şi osteogeneză imperfectă, ea apare datorită unor anomalii de structură a colagenului din oase, care cauzează fracturi ce apar chiar de la primii paşi. Este subînţeles că o sarcină afectează şi mai mult structura oricum fragilă a oaselor persoanei afectate. Pe de altă parte, fracturile vertebrale sau pelviene, frecvente la gravidele obeze pot ridica semne de întrebare asupra posibilităţii păstrării sarcinii.

Traumatismele, patologia cronică, vârsta şi substanţele nocive

Factorii traumatici, precum loviturile abdominale, călătoriile cu un mijloc de transport pe un drum accidentat sau chiar raporturile sexuale în exces pot să determine pierderea sarcinii. Odată cu înaintarea în etate scade şi capacitatea femeii de a păstra sarcina, astfel că, la femeile în vârstă de peste 40 de ani, circa un sfert dintre sarcini se finalizează prin avort. Bolile renale cronice, hipertensiunea arterială, anemiile severe, carenţele proteice sau vitaminice sau lipsurile de acid folic pot face dificilă continuarea unei sarcini până la capăt. Obiceiuri precum consumul de alcool, fumatul, consumul de stupefiante pot să cauzeze moartea fătului sau o declanşare prematură a contracţiilor uterine.

Sursa

Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă

O femeie din SUA a fost arestată în cursul acestei săptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, în vârstă de cinci ani. Copilul a fost închis în mașină, în plină caniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.

Potrivit Poliției din Omaha, statul Nebraska, femeia în vârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsit în mașină, miercuri dupăamiază, în jurul orei 17:00.

Autoturismul era într-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețare la care lucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvânt al Poliției, pentru NBC News, conform AK-24.

Băiețelul a fost lăsat în mașină timp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregă era la muncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat le spună agenților dacă a lăsat intenționat copilul în mașină sau dacă a fost o greșeală.

În urmă autopsiei se va află dacă băiețelul a murit din cauza expunerii la căldură sau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.

În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperatura din interiorul mașinilor poate fi mult mai mare decât afară”, a spus Janette Fennell, fondatoare și președinte al organizației KidsAndCars.org.

Gândițiva la temperatura din interiorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multă sticlă în el și apoi, în funcție de unghiul în care te afli față de soare, se încălzește foarte repede”, a spus ea, adăugând deschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.

„De fapt, am documentat decese în cazul în care temperaturile de afară au ajuns și până la de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA din cauza caniculei, după ce au fost uitați în mașini.

Dorești să deschizi o creșă de tip familial? Programul nostru îți oferă mentoratul și finanțarea de care ai nevoie – până la 50 000 MDL

Termen de aplicare extins: 24 iunie 2024, ora 23:59.

Ai visat vreodată să ai propriul mic univers de bucurie și zâmbete copilărești, un loc unde fiecare zi aduce o nouă aventură în învățarea și creșterea celor mici? Ei bine, visul tău poate deveni realitate. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu Street Child și UBS Optimus Foundation lansează Programul de Mentorat pentru Prestatorii de Servicii Alternative de Îngrijire a Copiilor de Tip Familial (creșe de tip familial).

Acest program ambițios este gândit să te ghideze pas cu pas în parcursul de la vis la realitate, începând cu informarea completă privind legislația în vigoare și până la lansarea propriu-zisă a creșei. Vei primi instruirea necesară pentru a naviga prin procesul de înregistrare, pentru a organiza și echipa corespunzător spațiul de îngrijire și pentru a te asigura că facilitățile oferite de tine sunt la standardele dorite.

Iar pentru că dorim să te susținem nu doar cu informații, programul nostru include și un suport financiar considerabil. Fiecare participant/ă selectat/ă va primi echipamente esențiale, de la paturi confortabile și scaune de masă, până la truse medicale, jucării educative și cărți, toate în valoare de până la 50 000 MDL pentru a deschide una dintre cele 19 creșe de tip familial pe care le vizăm.

Nu îți face griji pentru cheltuielile suplimentare – toate costurile legate de instruiri, deplasări și actele necesare pentru înregistrarea serviciului de îngrijire vor fi rambursate. Ceea ce cerem în schimb este timpul și dedicarea ta. Urmează 6 luni intensive în care împreună cu tine vom lucra la realizarea visului tău. Mai jos vezi etapele programului nostru de suport. 
Serviciile alternative de îngrijire de tip familial sunt concepute să fie acordate într-un cadru intim și personalizat, direct la domiciliul îngrijitorilor, limitate la un număr maxim de cinci copii. Acest aspect asigură o îngrijire focalizată și o atenție sporită pentru fiecare micuț, creând un mediu familial, sigur și stimulativ pentru dezvoltarea lor.

Pentru cei/cele interesați/te să contribuie la acest efort și să se alăture programului nostru, vă încurajăm să vă înregistrați utilizând linkul de înregistrare AICI (Ro) formularul în limba rusă AICI) și să începeți drumul către a deveni un prestator/prestatoare de servicii de îngrijire de excepție. Termen extins: 24 iunie

Dacă ai visat vreodată să contribui activ la comunitatea ta prin deschiderea unei creșe, aceasta este ocazia ta. Nu rata această oportunitate unică de a aduce schimbare și de a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Te așteptăm în program!

Pentru detalii, contactează-ne: cpd@progen.md

_____________________

Acest apel are loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie pentru populația de refugiați ucraineni”, implementat de către #CPD, cu susținerea Street Child și UBS Optimus Foundation.

O mamă a descoperit mucegai în jucăria de dentiție a fiicei sale

Pe piață există celebrele inele pentru dentiție, care îi ajută pe micuți să mestece pentru a suporta mai ușor disconfortul și durerea gingivală.

De obicei, jucăriile de dentiție pentru copii sunt realizate din materiale nontoxice. Medicii stomatologi ne sfătuiesc să le evităm pe cele umplute cu lichid, fiindcă se pot sparge sau rupe, iar conținutul s-ar putea scurge în gura copilului, însă nici cele umplute cu aer nu sunt tocmai indicate.

Saliva bebelușului sau apa cu care spălăm o jucărie umplută cu aer poate pătrunde prin îmbinarea cauciucului, iar astfel în interior se pot dezvolta mucegai și bacterii. O mamă de peste granițe, de exemplu, a rămas șocată după ce a descoperit cât mucegai se afla în jucăria de dentiție, sub formă de girafă, a fiicei sale!

Într-un clip pe TikTok femeia a tăiat, din pură curiozitate, o jucărie de dentiție a fiicei sale cu foarfeca pentru a vedea ce se ascunde în interior. Ea spune că inițial, jucăria a aparținut fiicei sale mai mari, care nu a mai folosit-o de mai bine de un an, iar acum i-a dat-o copilului ei mai mic pentru a se juca cu ea, relatează qbebe.ro.

„A primit asta când era bebeluș și îi plăcea la nebunie, o ronțăia tot timpul. Nu a mai folosit-o de aproximativ un an, dar recent am găsit-o împachetată prin casă și i-am dat-o bebelușului meu să se joace cu ea. Dar el a primit deja în dar una nouă, așa că am decis să o deschidem pe cea veche și să vedem cât de scârboasă este pe interior”, spune mămica în timp ce taie cu foarfeca jucăria sub formă de girafă. Mare i-a fost mirarea când a văzut cât mucegai se strânsese în interior.

„Oh, Doamne. Nu se poate. Doamne, mi s-a făcut pielea de găină. Va trebui să arunc foarfeca asta. Priviți cât mucegai. E scârbos. Dacă așa arată o jucărie de dentiție în interior, imaginați-vă cum arată interiorul jucăriilor pentru băiță”, a continuat aceasta. 

Între timp, purtătorii de cuvânt ai companiei care produce jucăriile de dentiție respective, au declarat pentru tyla.com:

„Jucăriile de dentiție Sophie la Girafe sunt încă produse în mod tradițional în Franța, folosind procese care implică 14 operațiuni manuale și s-au respectat întotdeauna cele mai stricte reglementări. Siguranța copiilor și satisfacția părinților lor reprezintă prioritatea noastră principală, iar toate produsele noastre sunt testate în permanență și în conformitate cu standardele globale.

Jucăria de dentiție Sophie la Girafe este fabricată din cauciuc natural în proporție de 100%, astfel încât instrucțiunile de utilizare și de curățare trebuie respectate cu atenție. Așa cum este indicat pe ambalaj, recomandăm curățarea suprafeței cu o cârpă umedă. Nu trebuie scufundată în apă și nici clătită, deoarece se poate deteriora”.

Ea este cea mai frumoasă femeie pompier din lume!
Articolul anterior
Mark Zuckerberg și-a arătat casa!
Articolul următor