Cum sunt copiii la şcoală în funcție de zodie

Cum influențează astrele temperamentul și rezultatele școlare ale copilului? Ești curios să afli? Ei bine, cele enunțate mai jos pot servi drept un punct de reper în a-ți înțelege mai bine copilul, te pot ajuta să stabilești anumite căi de comunicare cu el. Totodată, orice părinte ar trebui să știe că fiecare copil reprezintă o individualitate și, prin urmare, are nevoie de o abordare particulară.

separator

PEŞTI
Sensibili, emotivi, destul de timizi şi rezervaţi, copiii Peşti au nevoie de atenţie, afecţiune şi blândeţe.
Mulţi copii Peşti fac eforturi să între în graţiile vreunui învăţător sau profesor şi vor stă mult în preajma acestuia pentru că astfel se simt în siguranţă.

Copiii Peşti sunt distraţi, uită mereu câte ceva şi par să nu asculte cu adevărat ce li se spune. Au imaginaţie foarte bogată, sunt extrem de intuitivi şi e necesar că cei din jur să nu-i grăbească, ori să-i îndemne la efort prea mare. În schimb, dacă sunt atenţi la nevoile lor şi la ce le place să facă, pot fi uimiţi de creaţiile lor.

Copiii Pești nu stau să studieze, nu sunt prea ordonați și organizați, totuși rețin ușor informația, mai ales când e redată cu blandețe.

În colectivitate, se vor ataşa în special de copiii care au nevoi sau probleme, pentru că le place să ajute.

BERBEC
Copilul BERBEC este unul dintre cei mai energici şi neastâmpăraţi. Ei au mereu nevoie de activitate fizică şi de subiecte care să le stârnească interesul şi curiozitatea. La şcoală, nu poate sta prea mult într-un loc.


Copiii Berbec au materii preferate şi de regulă le place sportul, mai ales dacă este un sport de competiţie. În orice caz, orice copil Berbec ar trebui să fie îndrumat către sport, în primul rând pentru că are resurse pentru asta şi în al doilea rând pentru că îl ajută să fie eficient în toate celelalte aspecte ale şcolii şi vieţii.

Elevii Berbec sunt ambiţioşi şi de neoprit când au o miza, când participa la concursuri.
Nu sunt foarte studioşi. Să nu ne imaginăm că un Berbec va sta prea mult acasă cu nasul în cărţi. Nu are răbdare, se grăbeşte chiar şi când învaţă. Are nevoie mereu de sesiuni scurte, chiar dacă mai dese, de învăţare. Și modalitatea de învătare să fie una captivantă, sub formă de joc sau competiție.

TAUR
Taurul este genul de elev muncitor, determinat, iar dacă îi place şcoala, ambientul, dacă îi plac mirosurile de acolo, natura din jurul şcolii, atmosfera în clasa, cu atât mai atras va fi de şcoală.

Uneori pare lent şi e posibil să nu comunice foarte uşor cu profesorii sau colegii, cel puţin la început, însă în ritmul lui el îşi vede de responsabilităţi pentru că nu doreşte să supere pe nimeni şi nici să strice armonia.

Copilul Taur poate fi creativ peste medie şi atras de materii care necesită simt artistic.
Părinţii şi profesorii nu trebuie să-l grăbească sau să pună presiune pe el. E necesară blândeţea în relaţia cu un elev Taur. Și răbdarea. Altfel, devine extrem de încăpățânat, pentru a se apăra.

De asemenea, să nu ne așteptăm să fie competitiv sau incisiv, ori să se avante în preocupări care-i consumă prea multă energie fizică. Taurul va face mereu economie de energie și la fel e și când invață. Încet și sigur.

GEMENI
Mercurienii Gemeni sunt bucuroşi să studieze. Orice, câtă vreme e nou. Sunt curioşi, au o agerime a minţii specifică, le place să afle, să cunoască şi să înveţe mereu. Numai că au nevoie de un dascăl care să nu fie plictisitor şi de un părinte care să le înţeleagă mobilitatea cu care trec de la un subiect la altul şi de la o materie la alta, dând impresia de superficialitate şi neatenţie.

Gemenii sunt printre cei mai populari la şcoală, sunt vorbăreţi, au umor, creează legături între ceilalţi copii şi de regulă sunt printre primii care se implică în jocuri, distracţie sau petreceri.

Uneori sunt neatenţi şi simt nevoia să se joace cu ceva sau să facă mai mute lucruri simultan. Mai ales atunci când sunt nevoiţi să asculte, nu pot să se concentreze prea mult timp.

În schimb, setea de cunoaştere şi agerimea minţii se observă de la vârste fragede. Copiii Gemeni iubesc să se joace cu un puzzle sau să cânte la vreun instrument mai degrabă decât să se joace cu o păpuşă sau o maşinuţă.

RAC
Copilul Rac nu va dori să iasă în evidenţă cu orice preţ, mai ales atunci când nu este familiarizat cu mediul, cu oamenii şi locul în care este. Dacă profesorul nu e atent şi nu are spirit de observaţie, ori dacă se grăbeşte, îl poate eticheta şi judeca greşit pe elevul Rac. De exemplu, îl poate cataloga drept neinteresat, nepregătit, lipsit de cine ştie ce calităţi, doar pentru că nu ţopăie şi nu scoate ochii niciodată ridicând mâna să spună ce ştie.

Înainte de orice, Racii au nevoie de delicateţe, de timp pentru a se adapta, de înţelegere a emoţiilor care pe ei îi copleşesc deseori.

Părinţii Racilor e bine să ştie cum să se poarte cu un copil Rac, acesta fiind unul dintre cei mai sensibili din toate zodiile.

Nu excelează ca energie fizică, dar au imaginaţie extrem de bogată, sunt creativi, se descurcă foarte bine în scris şi sunt acei colegi şi prieteni pe care îi vrei alături pentru cât sunt sunt devotaţi. Pot fi atrași și de istorie și/sau literatură.

Au memorie foarte bună, odată ce au învăţat ceva, nu mai uită aşa uşor. Au nevoie de dascăli empatici, delicaţi, care îi respectă şi chiar îi iubesc. Astfel, vor da tot ce au mai bun în ei. Părinţii e nevoie să fie alături de ei şi să-i sprijine moral când au teste şi momente importante.

LEU
Leilor le place să fie nişte apariţii, de mici. Şi la şcoală au nevoie să fie apreciaţi, admiraţi, în centrul atenţiei. Ei învaţă şi au rezultate, mai mult pentru a fi apreciaţi, decât pentru că au nevoie.

E important, aşadar, cum se prezintă, cum se îmbracă, cât de mult sunt apreciaţi pentru imaginea lor. Majoritatea Leilor vor fi vedete în clasa şi în grupurile în care se integrează, într-un fel sau altul.

Talentaţi din cale-afară, vor fi primii care se vor anunţă pentru participarea la festivităţi, petreceri cu colegii şi prietenii, activităţi extra-şcolare. Acestea sunt rampe de lansare şi nu vor rată astfel de ocazii pentru a ieşi în evidenţă.

Elevul Leu, pentru a avea rezultate, nu trebuie criticat excesiv niciodată. Dar nici lăsat să fie arogant. El poate fi strălucitor, delicios şi minunat, dacă stă bine cu stimă de sine.

FECIOARA
Nativului Fecioara îi place să fie exemplar, de mic. La şcoală are o atitudine regulamentară, respectă cu uşurinţă regulile, face totul cu atenţie şi metodic. Copilul Fecioara este atent, serios, se concentrează la ce i se spune, învaţă cu uşurinţă şi redă cu aceeaşi uşurinţă informaţia.

Totuşi, are tendinţa să devină prea strict şi sever cu el însuşi, mai ales dacă primeşte şi o educaţie extrem de restrictivă şi limitativă. De aceea, părinţii şi învăţătorii copiilor Fecioara e bine să nu exagereze cu criticile, ci să-i ajute la construirea unei stime de sine sănătoase, fiind deficitari oricum la acest capitol. Au nevoie de încurajări, de recunoaştere şi de certitudinea că sunt apreciaţi şi iubiţi aşa cum sunt.

De regulă au rezultate foarte bune la şcoală, învaţă bine, îşi fac temele cu simt de răspundere, de aceea părinţii mai degrabă îi roagă să se joace şi să se destindă.

BALANŢA
Copiii Balanţă sunt fermecători, pacifişti, senini şi învaţă de mici să fie diplomaţi şi să obţină astfel tot ce vor. Ei reuşesc să se facă foarte repede plăcuţi şi simpatizaţi de toţi colegii şi profesorii. Şi chiar dacă nu sunt din cale-afară de conştiincioşi, cumva reuşesc să obţină rezultate foarte bune, compensând cu farmecul lor şi cu talentul de a fi convingători.

Sunt unii dintre cei mai populari copii din şcoală. Se implică în activităţi artistice din cadrul şcolii şi nu ar fi rău că părinţii să-i îndrume în sensul cultivării vreunui talent pe care îl descoperă de timpuriu, în arte, muzică etc…
Sunt atraşi în general de materiile care le permit să fie creativi.

Lucrează foarte bine în echipa sau în grup. Nu au abilităţi pentru materiile exacte şi nici nu sunt atraşi de activităţi care îi solicită foarte mult fizic, decât în cazuri excepţionale când harta natală aduce indicii suplimentare în acest sens.

SCORPION
Copiii Scorpion se adaptează greu la noi începuturi, sunt intenşi, misterioşi, greu de înţeles datorită coloraturii emoţionale interne pe care cu greu şi doar parţial o lasă la vedere.

La şcoală, Scorpionii sunt rezervaţi, atenţi la tot ce se întâmplă în jurul lor, îşi fac prieteni puţini, spun foarte rar ce simt şi ce nevoi au.

Sunt ambiţioşi şi dacă au o miza, nu le stă nimic în cale. Tot ceea ce vor să dobândească, nu se vor lasă până nu vor dobândi. Fie că e vorba de un loc I la olimpiada, de o notă mare la teza sau de câştigarea vreunui concurs de cultură generală.

Părinţilor de Scorpioni le poate fi greu să-i înţeleagă şi nici nu trebuie să se străduiască în acest sens. Ce pot face însă este să îi asigure mereu că au o conexiune puternică şi că sunt acolo pentru ei, orice-ar fi. Au nevoie să se imta iubiţi şi mereu conectaţi. Asta îi hrăneşte.

SĂGETĂTOR
Pentru Săgetător, şcoala de multe ori pare un loc plictisitor şi cu prea multe restricţii şi reguli. I-ar face bine un cadru mai lax, un sistem de învăţământ mai lejer şi axat pe talente şi aptitudini sau măcar un dascăl care să ştie să-i ofere suficientă libertate şi să-i stimuleze curiozitatea.

Săgetătorii sunt inteligenţi, aventuroşi, plini de idei şi cu gândul la noi aventuri. De regulă, le plac limbile străine, geografia, sportul. Nu sunt foarte studioşi, învaţă destul de repede şi în doze mici şi concentrate.

Dar le place să citească, aşa că pot fi încurajaţi de mici să descopere lumea cu ajutorul cărţilor. Şi cu ajutorul sporturilor de echipa sau a activităţilor de grup care îl inspiră.

Încalcă des regulile pentru că în acest fel înţelege şi explorează. Cel mai mult ajută să i se explice, să înţeleagă, nu să i se interzică pur şi simplu ceva.

CAPRICORN
Capricornii sunt serioşi şi disciplinaţi de mici. Nu le place să irosească timpul sau să se ocupe de lucruri uşoare, cum ar fi să se distreze, să doarmă ori să se joace. Ei preferă să facă ceva util, care îi ajută să obţină un rezultat.

Copilul Capricorn urmăreşte să obţină recunoaşterea şi respectul colegilor, dar mai ales doreste să fie apreciat de oamenii pe care îi recunoaște ca autorităţi în viaţa sa: părinţii, profesorii sau alte persoane pe care le respectă.

Este organizat, metodic, de la vârste fragede. Îşi face liste, îşi ia notiţe, transcrie ceea ce notează, structurează. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Iar succesul este mereu urmărit în tot ce face.

Are nevoie de siguranţă, de un mediu performant, respectabil, unde lucrurile sunt aşezate şi tradiţionale. Îl derutează instabilitatea şi se adaptează destul de greu la nou.

VĂRSĂTOR
Copilul/ elevul Vărsător e diferit de toţi ceilalţi copii. Are ritmul lui, felul lui de a învaţa, convingerile lui. Într-o formă sau alta, va face notă discordantă sau va suprinde, fie prin răspunsurile neaşteptate fie prin atitudine sau preferinţe în materie de… orice.

Prietenos, e mereu înconjurat de mulţi copii şi reuşeşte să-i ajute şi pe cei mai timizi să se acomodeze. Are un aer de cunoscător şi un fel de uşurinţă cu care pare să abordeze totul.

Nu i se potriveşte un sistem restrictiv, ci are nevoie de unul mai lejer, în care să se poată manifesta şi să poată evolua. Altfel, va fi cel mai indisciplinat și rebel.

Sesiunile de învăţare e nevoie să fie scurte şi captivante, iar temele şi lecţiile să aibă o notă fascinantă.
Vărsătorii adoră profesorii nonconformişti, inteligenţi şi liberi în gândire. Deseori sunt atrași de matematică, astronomie…

Trebuie să li se acorde mereu încredere şi astfel în scurt timp le vor servi tuturor adulţilor soluţii la problemele lor.

Sursa

Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Recomandări pentru diminuarea violenței obstetrice în R. Moldova

Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Sunt câteva dintre recomandările pentru diminuarea fenomenului violenței obstetrice în R. Moldova. Acestea se regăsesc într-un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în cadrul proiectului „Suport organizațional”.

Dezvoltarea cadrului legal

Studiul indică că este necesară elaborarea unei legi privind malpraxisul medical, fie adoptarea unei legi speciale care să abordeze fenomenul violenței obstetrice și ginecologice.

“Reglementări care să asigure că pacienții, care au suferit leziuni sau vătămări ca urmare a unor practici medicale incorecte sau au fost supuși unei forme de violență obstetrică și ginecologică, pot fi apărați prin intermediul legii și au acces la suport financiar sau la alte forme de remediere.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Studiul mai subliniază că „procedurile interne trebuie să ofere siguranță și protecție victimelor pentru a putea raporta orice abuz, fără frică de represalii sau fără încălcarea dreptului la confidențialitate, precum și să includă sancționarea pentru cei găsiți vinovați de astfel de cazuri”.

“Legislația trebuie să limiteze practicile medicale neesențiale, pentru a evita procedurile medicale efectuate fără consimțământul explicit al pacientului, inclusiv vizând femeile în perioada sarcinii, a nașterii sau în stadiul post-partum.

Un alt aspectimportant ține de obligativitatea de a avea o politică de protecție a personalului medical care raportează cazuri de violență obstetrică. Acest lucru ar putea ajuta la protejarea persoanelor respective de eventuale represalii.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Crearea liniei fierbinți

Autorii studiului consideră că este necesară instituirea unei linii fierbinți, pentru reclamarea neregulilor la care au fost supuse femeile în timpul sarcinii, al nașterii sau în perioada imediată de după naștere, inclusiv estorcarea de mită.

“Luând în considerare faptul că aceste cazuri sunt adesea traumatizante și sensibile, iar femeile pot întâmpina dificultăți în a discuta despre experiențele lor cu cei apropiați, o linie fierbinte anonimă le poate oferi un mediu sigur în acest sens.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Asistență juridică garantată

Asigurarea asistenței juridice gratuite este o măsură suplimentară de promovare și protejare a drepturilor omului, inclusiv pentru persoanele vulnerabile sau marginalizate în societate, se mai arată în studiul CPD.

Femeile care se confruntă cu diferite forme de violență obstetrică și ginecologică, indiferent de statutul lor financiar, trebuie să fie asigurate cu oportunitatea de a-și apăra drepturile și de a fi reprezentate corect.

Astfel, este necesară integrarea oricărui caz de violență obstetrică în categoria cazurilor care presupun desemnarea, la cerere, a unui avocat specializat, care acordă asistență juridică garantată de stat. Acest lucru poate include asistență juridică gratuită, consiliere și alte forme de sprijin.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Instituirea obligativității planului de naștere

Studiul relevă că legislația trebuie să includă o prevedere care să facă obligatorie pregătirea și prezentarea unui plan de naștere pentru fiecare femeie însărcinată.

“Această practică este pe larg răspândită în practica internațională, fiind implementată în SUA, Anglia, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania. Planul de naștere reprezintă un document scris, prin care femeia însărcinată, după ce se informează despre procedurile privitoare la sarcină și naștere, își anunță nevoile și preferințele legate de travaliu, naștere, îngrijirea post-partum.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

„Acest lucru va spori gradul de implicare a femeilor în procesul de naștere, le va oferi un sentiment de control și le va permite să-și exprime preferințele și nevoile într-un cadru formal. Deși fiecare plan de naștere va fi individual, bazat pe nevoile și preferințele individuale ale fiecărei femei, se recomandă a fi stabilite anumite standarde privind conținutul și formatul acestuia”, se mai arată în studiu.

Crearea camerelor pentru nașteri blânde

“În saloanele și sălile de naștere din maternități este greu să produci oxitocină – hormon care are nevoie de o ambianță caldă și primitoare, în care femeia să se simtă în siguranță, în condiții familiare.

Sălile de naștere sunt amenajate ca săli de operații: sunt reci, cu lumină orbitoare. Pentru o naștere lină însă este nevoie de intimitate, căldură, liniște și lumină difuză. Atunci neocortexul se liniștește și se activează instinctele femeii, hormonii nașterii.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru femeile care au pierdut o sarcină sau un copil

Mai este necesar să fie introduse prevederi care să asigure că femeile care trec printr-o pierdere perinatală nu sunt cazate în apropierea saloanelor sau secțiilor cu nou-născuți.

“Acest lucru ar putea implica crearea unor zone separate în spitale sau implementarea unor politici care să asigure plasarea femeilor respective în zone cât mai îndepărtate de sunetele produse de nou-născuți.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Cursuri obligatorii de educație prenatală

Iar cursurile de pregătire ar trebui să devină obligatorii pentru toate femeile însărcinate.

“Este important ca aceste cursuri să se concentreze pe furnizarea de informații pozitive și împuternicitoare, care să încurajeze femeile să aibă încredere în capacitățile propriului corp.

În prezent, seminarele livrate de instituțiile medicale, private sau publice, pun accentul preponderent pe pericole și riscuri în sarcină și la naștere, fapt ce creează anumite blocaje în corp, trezesc sentimentul de frică și anxietate.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Alte recomandări indicate în studiu pot fi văzute aici.

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), în parteneriat cu AGORA, a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.

„Grija vindecă ceea ce frica distruge!” Alătură-te campaniei de informare și sensibilizare împotriva violenței obstetrice și ginecologice (VOG)

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu AGORA a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.


 

„Grija vindecă ceea ce frica distruge! Alătură-te campaniei sociale privind violența obstetrică și ginecologică”, este îndemnul CPD. 

Simbolul acestei campanii este trandafirul roz născut din dorința de a pune capăt abuzurilor #metoo din sălile de travaliu și de naștere. Trandafirul roz reprezintă vulnerabilitatea și povestea fiecărei femei care a avut de îndurat o experiență dureroasă fie în timpul nașterii sau la consultațiile din cabinetul ginecologic.

Simbolul trandafirului roz a pornit din campania „Revoluția Rozelor: 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, fondată în 2011 de Jesusa Ricoy, activistă în domeniul nașterii și a drepturilor femeilor. De atunci, mișcarea a căpătat o amploare tot mai mare, iar, în prezent, peste 30 de țări organizează acțiuni anuale în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. 

Această mișcare pacifistă se opune violenței și lipsirii de respect din partea personalului medical în perioada sarcinii, nașterii și postpartum dar și în cabinetul ginecologic de zi cu zi. În fiecare an, femeile care au trecut prin astfel de experiențe duc un trandafir roz la instituția unde au suferit abuzul, ca un act de protest și de vindecare. Este un moment de reflecție, de recunoaștere a suferinței întru obţinerea unei îngrijiri obstetrice decente şi sigure.

Ce este violența obstetrică și ginecologică (VOG)?

Violența obstetrică și ginecologică nu se referă doar la acte fizice sau la utilizarea forței. Ea include și abuzuri mai subtile, cum ar fi lipsa consimțământului informat al femeii în timpul procedurilor medicale, tratamente umilitoare, tonuri dure sau ignorarea deciziilor pacientei. 

Aceasta poate apărea în timpul vizitelor ginecologice, unde femeile nu sunt întotdeauna informate despre opțiunile disponibile, cât și în timpul sarcinii sau al nașterii, când intervențiile medicale sunt efectuate fără explicații clare sau fără a ține cont de dorințele femeilor. Având la bază practica internațională, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a dezvoltat o definiție extinsă a acestui termen, aplicată în studiul „Fără voce. Fără lege.Fără dreptate.”, potrivit căreia „violența obstetrică și ginecologică se referă la abuzul verbal, fizic și/sau sexual manifestat de către personalul medical și auxiliar prin constrângere, umilire și/sau agresiune în timpul controlului medical ginecologic, în timpul travaliului și/ sau la naștere, precum și în timpul procedurilor ginecologice”. 

De ce este important să vorbim despre acest subiect?

În Republica Moldova, violența obstetrică este încă un subiect insuficient discutat. Studiile CPD arată că:

  • Doar 60% dintre femei sunt informate despre acest termen.
  • 66% dintre ele consideră că aceste practici sunt frecvente.

Este clar că tăcerea nu este o soluție. Prin această campanie, femeilor li se oferă voce, se atrage atenția asupra drepturilor lor, ca, într-un final, să se schimbe sistemul medical.

Campania „Grija vindecă ceea ce frica distruge!” aduce în prim-plan un spot video emoționant, care dă glas poveștilor femeilor ce au trecut prin experiențe dureroase, dar și speranței pentru un viitor mai bun. Spotul video al campaniei surprinde atât umbrele unui sistem ce poate răni, cât și lumina pe care o aduc acei medici care aleg să practice cu suflet, nu doar cu știință. 

Ce ne dorim să obținem prin această campanie? 

Această campanie este despre NOI TOȚI: femeile care devin mame, comunitatea medicală și cei care pot contribui la construirea unui sistem bazat pe valori umane autentice. Vrem ca fiecare femeie să se simtă în siguranță, să fie respectată și auzită în timpul oricărui act medical. Vorbim despre conștientizare, despre curajul de a spune „nu e normal” atunci când granițele respectului sunt încălcate. 

Ne dorim să le oferim femeilor cunoașterea drepturilor lor, să le ajutăm să fie pregătite și să știe că merităm mai mult – o îngrijire bazată pe empatie și profesionalism.

Mai mult decât atât, tindem spre un dialog sincer și respectuos între paciente și personalul medical, unde comunicarea devine un pilon al încrederii, iar tratamentul uman rămâne esențial.

Aceasta este misiunea noastră: să punem capăt tăcerii, să construim încrederea și să transformăm experiențele medicale în momente demne de respect și umanitate. Deși acest tip de violență constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, punând în pericol integritatea fizică și dreptul la viață și sănătate al femeilor, Republica Moldova nu a abordat suficient această problemă. Astfel, în cadrul celor 16 zile de campanie, vor fi prezentate datele obținute, pentru prima dată în țară, cu privire la amploarea acestui fenomen.

Alătură-te campaniei pe rețelele de socializare: CPD și Agora.

Despre CPD

Creat în 1998, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) este o organizație non-guvernamentală care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor. Prin inițiativele sale, CPD își propune să creeze o societate bazată pe respect, echitate și șanse egale pentru toți. De-a lungul anilor, CPD a devenit un pilon important al schimbării, susținând femeile din întreaga țară și încurajându-le să-și revendice drepturile.

Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă

O femeie din SUA a fost arestată în cursul acestei săptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, în vârstă de cinci ani. Copilul a fost închis în mașină, în plină caniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.

Potrivit Poliției din Omaha, statul Nebraska, femeia în vârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsit în mașină, miercuri dupăamiază, în jurul orei 17:00.

Autoturismul era într-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețare la care lucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvânt al Poliției, pentru NBC News, conform AK-24.

Băiețelul a fost lăsat în mașină timp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregă era la muncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat le spună agenților dacă a lăsat intenționat copilul în mașină sau dacă a fost o greșeală.

În urmă autopsiei se va află dacă băiețelul a murit din cauza expunerii la căldură sau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.

În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperatura din interiorul mașinilor poate fi mult mai mare decât afară”, a spus Janette Fennell, fondatoare și președinte al organizației KidsAndCars.org.

Gândițiva la temperatura din interiorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multă sticlă în el și apoi, în funcție de unghiul în care te afli față de soare, se încălzește foarte repede”, a spus ea, adăugând deschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.

„De fapt, am documentat decese în cazul în care temperaturile de afară au ajuns și până la de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA din cauza caniculei, după ce au fost uitați în mașini.

Cum afectează bebelușul emoțiile mamei din timpul sarcinii
Articolul anterior
Cum se consumă corect fructele. Șase reguli ușor de respectat
Articolul următor