Diversificarea alimentației la sugar

Specialiștii recomandă întroducerea alimentației coplimentare la sugar în jurul vârstei de șase luni, până la această vârstă sistemul digestiv al copilului nu este dezvoltat, iar o întroducere timpurie a alimentelor sporește incidența reacțiilor alergice și tulburărilor tractului digestiv.  

separator

Scopul întroducerii diversificării este scoaterea treptată a prânzurilor de lapte și înlocuirea cu alimente solide.

Când știi că bebelușul tău este pregătit de experiențe noi?

Iată care sunt primele indicii:

  • ține bine capul
  • stă în funduleț, chiar dacă este sprijinit de un obiect
  • pierde ”reflexul de eliminare”, adică ține mâncarea în gură fără a o împinge cu limba afară
  • are o creștere normală în greutate
  • simte senzația de foame, chiar dacă îl alăptezi destul de des
  • manifestă curiozitate sporită la mâncarea pe care o consumi tu

Care sunt primele alimente?

Primul aliment introdus este piureul din legume sau fructe. Din punct de vedere medical nu există o ordine a legumelor sau fructelor, poate fi piure din cartofi, morcov, dovlecel sau suc de mere, pere, banane, poți opta și pe cerealele amestecate cu lapte matern pentru a obține un semi-lichid.

Cum trebuie să introduci alimentul nou

  1. Poți începe diversificarea alimentației la copil, doar dacă este sănătos;
  2. Începe cu un singur aliment nou și așteaptă timp de 3-4 zile (continuând să-i oferi alimentul dat) ca să vezi dacă copilul nu face o reacție alergică (diaree, vărsături, erupție cutanată). Dacă în istoria familiei există persoane care au alergii la unele alimente, atunci nu începe cu aceste produse, evită-le pentru mai târziu;
  3. Nu începe cu două alimente noi simultan;
  4. Folosește o linguriță cu vârful de plastic moale pentru a nu răni gingiile copilului;
  5. Pune o cantitate mică de piure în linguriță, iar prima masă trebuie să fie de 20 -30 gr., cantitatea o vei crește treptat;
  6. Dacă copilul este alimentat cu lapte matern, atunci lingurița ”magică” este binevenită după alăptarea la sân;
  7. Dacă bebelușul tău refuză sistematic alimentul nou, renunță temporar la administrarea lui, deoarece există riscul apariției anorexiei psihogene la sugar;
  8. Oferăi lingurița ”magică” o dată pe zi și nu în momentul când bebelușul tău este agitat, nervos sau obosit. Timpul favorabil este prânzul care treptat trebuie să înlocuiască alăptarea la sân.

Copilul tău nu poate mânca mult la început, îi trebuie ceva timp să se obișnuiască cu noua experiență. Dacă alimentul introdus face parte din cereale, treptat de la semi-lichid treci la o consistență mai solidă a terciului.

Modificări suferă și scaunele bebelușului

Nu fi surprinsă, dacă scaunele bebelușului tău și-au modificat mirosul și culoarea, este ceva normal. Dacă însă scaunele sunt prea dure pentru că îi dai să mănânce orez, banane, brânză, iar uneori apare și constipația, treci la fructe, legume și cereale din fulgi de ovăs. Inclusiv oferăi și apă (fiartă) sau ceai.

Cum afli că copilul este sătul

Desigur o contabilitate strictă nu o poți duce, pentru că apetitul copilașului variază. Dar îți poți da seama după gesturile sale: atunci când se apleacă pe spate, întoarce capul de la aliment sau refuză să deschidă gura, sunt semnele care indică că bebelușul este sătul.

Când renunți la alăptarea la sân 

Medicii recomandă ca până la vârsta de un an copilul să fie alimentat și cu lapte matern, iar ideal ar fi să se continue și în al doilea an de viață, deoarece unii nutrienți pe care îi conține laptele matern nu se găsesc în alte alimente. La fel nu este bine, dacă nu introduci alimente complimentare la copilul care are deja 6 luni, pentru că laptele matern nu mai acoperă necesitățile organismului bebelușului și pot apărea diverse probleme de sănătate.

Cât și când se introduc alimentele noi


Sursa: Departamentul pediatrie USMF „N. Testemiţeanu”

Text: Snejana Țugui

Jocuri în ziua de Paște pe care copiii le vor adora

Dacă îți este greu să selectezi câteva activități pe care să le propui celor mici în perioada sărbătorilor pascale, îți venim în ajutor cu câteva jocuri de Paște pe care copiii le vor adora. Garantăm!

Vânătoarea de ouă este o activitate clasică cu ocazia Paștelui. Dacă ai posibilitatea să întreprinzi această activitate în curtea bunicilor cu atât mai bine, pentru cei mici să petreacă puțin timp în aer liber. Ascunde câteva ouă de plastic, goale pe interior. Fiecare ou va conține câte o hârtie pe care vei scrie indicii despre locul unde piticii vor descoperi următorul ou. Vânătoarea va duce la descoperirea unei comori. Poate fi o jucărie sau un alt premiu mult dorit. Asigură-te că fiecare copil implicat va primi câte un mic premiu pentru a evita dezamăgirea.

Cursa cu ouă de Paște

Fiecare copil primește câte o lingură de lemn, pentru a evita accidentele. Înainte de a da startul, marchează un traseu. Toți piticii vor parcurge traseul ținând în mână o lingură de lemn, în care au așezat câte un ou fiert. Cine ajunge primul la destinație a câștigat cursa.

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii în valoare de 20,46 milioane lei

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că astăzi, 4 aprilie, a fost finanțată plata indemnizațiilor unice la naștere, indemnizațiilor pentru creșterea/îngrijirea copilului, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni și indemnizațiilor paternale.

Valoarea totală a indemnizațiilor a atins suma de 20,46 milioane lei, transmite Știri.md.

Beneficiarii pot ridica banii după ce plățile sunt procesate prin serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay).

Totodată, CNAS îndemnă părinții, după înregistrarea nașterii copilului la Agenția Servicii Publice, să deschidă un card social la orice bancă comercială din Republica Moldova, pentru a beneficia de indemnizații din orice colț al lumii.  

Pentru mai multe detalii, doritorii sunt îndemnați să telefoneze la Centrul de Apel al CNAS la numărul 022-257-777, alegând opțiunea necesară.

Părinții pot înscrie online copii în clasa întâi, începând cu 3 martie

Din data de 3 martie 2025, părinții pot depune online actele pentru înscrierea copiilor în clasa I pe platforma www.escoala.chisinau.md.

În clasa I se înscriu obligatoriu, fără probe de concurs, toți copiii din districtul școlar corespunzător, care au împlinit vârsta de 7 ani până la începutul anului de studii, inclusiv copiii cetățenilor Republicii Moldova din diasporă, cetățenilor Uniunii Europene, străinii, precum și copiii din familii refugiate.

Procedura de înscriere se va desfășura în două etape.

Etapă de înscriere în clasa I (3 martie – 30 aprilie 2025):

Aceasta presupune depunerea/ completarea/validarea cererilor a actelor de înscriere în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la 01 septembrie 2025. Este obligatoriu ca viza de reședință a copilului să corespundă cu districtul școlar. Cererea de înscriere a copiilor în clasa I se va depune pe platforma www.escoala.chisinau.md și va fi completată cu următoarele documente:

– Buletinul de identitate al părintelui/reprezentantului legal al copilului;

– Certificatul de naștere al copilului;

– Certificatul de ședere temporară pentru copii cu statut de refugiat.

În acest an, în clasele cu profil arte și sport, înscrierea în clasa I poate avea loc în baza unor probe de aptitudini specifice profilului. Astfel, în perioada 02-08 mai 2025 se vor desfășura probele de aptitudini în instituțiile de învățămînt general care organizează clase cu profil.

Etapă de înscriere în clasa I (19 – 30 mai 2025):

În cadrul acesteia va avea loc depunerea/completarea/validarea actelor de înscriere:

-a copiilor din districtul școlar, care vor împlini vîrsta de 7 ani pînă la începutul anului școlar și n-au reușit să fie înscriși în prima etapă;

-a copiilor care vor împlini vîrsta de 7 ani în perioada 01 septembrie

– 31 decembrie 2025 din districtul școlar;

-a copiilor din alte districte școlare pe locurile rămase libere.

Totodată, în perioada 02-06 iunie 2025, se vor desfășura probele de aptitudini în instituțiile de învățămînt general care organizează clase cu profil pentru locurile rămase libere. Situațiile de excepție a copiilor care pe parcursul celor două etape nu au fost înscriși în clasa I, vor fi examinate de comisiile de școlarizare, în urma solicitării individuale a părinților, în perioada 20-30 august 2025, în limita locurilor rămase libere. Înscrierea copiilor în clasa I este gratuită!

Găsește costumul de mire perfect
Articolul anterior
Olga Manciu: “Sandu mi-a spus la ureche că mă iubeşte şi încă ceva…”
Articolul următor
Close menu